Skip to main content

Din CNA, înapoi la TV. Radu Herjeu apare într-o emisiune la Metropola TV, postul primăriei lui Pandele (VIDEO)

 
Din CNA, înapoi la TV. Radu Herjeu apare într-o emisiune la Metropola TV, postul primăriei lui Pandele (VIDEO)

VIDEO. Radu Herjeu s-a întors în televiziune. Este „invitat permanent” într-o emisiune la Metropola TV, staţia Primăriei Voluntari condusă de Florentin Pandele (PSD).

Publicitate

Se întâmplă la aproape jumătate de an de la încheierea mandatului de membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului. 

Emisiunea în care Herjeu are calitatea de invitat permanent se numeşte  „Retrospectiva săptămânii” şi este realizată de George Ciubotaru. 

Se vede în fiecare vineri, de la ora 18:00. 

Reamintim că Radu Herjeu şi-a încheiat mandatul în CNA la începutul lunii februarie, după şase ani de activitate în for. Herjeu a fost propus membru titular în CNA în anul 2015, fiind susţinut de grupurile PSD din Parlament. 

În cei şase ani, a fost unul dintre cei mai activi membri CNA. Conform unor date de pe blogul său, acesta a propus peste 200 de amenzi (adică 60% din toate amenzile propuse în această perioadă).

La finalul mandatului, în februarie 2021, Herjeu nu a mai câştigat un nou mandat. 

VIDEO. Un fragment din emisiunea cu Herjeu via Facebook


Radu Herjeu | Carte de vizită


Radu Herjeu a intrat în presă la începutul anilor `90, ca reporter la Curierul Naţional. Între 1993 şi 1994 a fost prezentator şi redactor ştiri externe la Radio Total. În acelaşi an a devenit editor-prezentator la Observatorul Antenei 1, post pe care l-a ocupat până în 2000. În aceeaşi perioadă a fost şi realizator de emisiuni la Antena 1, dar şi la Radio Romantic.

Între 2005 şi 2006 a fost editor-prezentator al ştiri lor de la Naţional TV, iar în martie 2011 a ajuns la B1 TV, unde a prezentat ştirile de weekend până în septembrie 2011. În aceeaşi lună a trecut la RTV, ca prezentator al ştirilor de la miezul nopţii.

Radu Herjeu a prezentat timp de un an de zile Ştirile de la ora 18.00, tot la România TV. Radu Herjeu organizează şi LicArt, un festival de arte pentru liceeni. 


Citeşte şi: Radu Herjeu şi Dorina Rusu pleacă din CNA, după ce şi-au încheiat mandatele. Şedinţele, oprite temporar


Citeşte şi: Radu Herjeu, propus membru titular în CNA. Fostul jurnalist de la România TV, susţinut de grupurile PSD din Parlament


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • jk jk
    Ma asteptam sa revina la Romania TV

Trimite un comentariu

sus