Skip to main content

Aproape 70 de oameni au fost concediaţi de la Telesport

 

vlad-enachescu1Telesport îşi restructurează puternic echipa. Aproape 70 de oameni, din 150, au fost concediaţi. Informaţia a fost dată, scurt, de Reporter Virtual. Directorul postului, Vlad Enăchescu, vine cu mai multe detalii pentru paginademedia.ro.

Publicitate

Principalul argument este supradimensionarea staţiei, pregătită pentru o competiţie pe care nu a câştigat-o: Liga I. Al doilea ţine de eficienţă, în condiţiile crizei, dar şi ale unor rezultate de audienţă foarte slabe: sub 3.000 de telespectatori media pe minut pe toată ziua şi mai puţin de 5.000 în Prime Time (intervalul 19.00-23.00).

Vlad Enăchescu, pentru paginademedia.ro:

“Organigrama a fost gândită şi dimensionată pentru Liga I. Telesport nu a luat competiţia, dar după aceea nu s-au operat deloc concedieri. Plus că, în condiţiile crizei, erau costuri foarte mari, iar cheltuielile trebuiau eficientizate”.

Restructurările ating toate departamentele. Vlad Enăchescu: “vor fi din toate compartimentele, redactori, reporteri, operatori, serviciul tehnic”.

S-a luat în considerare închiderea staţiei, date fiind şi rezultatele de audienţă?

Vlad Enăchescu: “Au fost mai multe discuţii. Între a-l închide şi a-l face eficient, am ales această variantă. Pentru că este un proiect în care eu cred”.

Directorul Telesport spune că are un plan de relansare.

“Ne vom repoziţiona. De luni, 13 iunie, vom intra cu o nouă grilă de programe, axată pe ştiri şi emisiuni de dezbateri şi de actualitate”.

În clasamentul posturilor sportive, Telesport figurează cu audienţe extrem de mici. “Nu avem drepturi de difuzare pentru competiţii cu care să atragem puternic public”, încearcă o explicaţie Enăchescu. Telesport deţine drepturile de transmisie pentru competiţii precum Campionatul Naţional de Baschet şi Campionatul Naţional de Handbal, pentru turnee de tenis şi atletism.

Audienţa posturilor de sport în luna iunie, în mediul urban:

media pe zi Prime Time (19-23)
mii persoane Rtg% mii persoane Rtg%
Sport.ro 39,9 0,35 71 0,62
Eurosport 18,7 0,16 31,6 0,27
gspTV 17,4 0,15 34,0 0,29
TeleSport 2,8 0,02 4,7 0,04
Sport Klub 2,5 0,02 5,2 0,04
Sport 1 1,8 0,02 2,3 0,02

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • bogdan bogdan
    astia de la gsp spun ca nu au ce scrie nu doar blaturi si scandaluri si ca nu se face nimic pt sport. dar ei ce fac pt sport? il tin doar pt ei pe rds si nu se inteleg cu ceilalti pt bani. ce mai spun ca in sport sunt in joc doar banii si nu sportul. un exemplu concret sunt ei. rusine sa le fie.
  • Fost angajat tS Fost angajat tS
    Sa spuna domnu vlad ce face pt cei 10.000 euro pe care ii castiga lunar si de ce vor sa ne oblige sa ne dam demisiile,pt a nu beneficia de salarii compensatorii respectiv somaj???sa nu fiu inteles gresit,nu sta nimeni cu forta dar macar sa ne despartim in conditii amiabile nu .........
  • Marin Vasile Marin Vasile
    E misto faptul ca au in grila de programe campionatul national de baschet si meciuri de tenis. E pacat faptul ca nu intra in grila de programe de baza a RDS. Poate daca ar face ceva in privinta asta, ar fi mai bine pentru ei.
  • cancan cancan
    In lumina anunturilor grupului de media Aca-Cata, eu zic ca e cazul ca si aia 30 de insi sa isi caute de lucru cat de curand. Se deschide DigiSport si aia chiar au bani de bagat. Atentie! Cica au si programe nu doar Go, Sah sau volei de plaja ce dadea Telesportul in ultima vreme. Macar daca se invredniceau sa dea mud wrestling ca aia de la Sport1 sau Sport Klub ca ii cam incurc...
  • napster1 napster1
    Acum TeleSport este detinut de Realitatea Media sau a fost vandut inapoi catre TeleSport Intermedia...?
  • romania inedit romania inedit
    Eu cred ca ar trebui sa-si regandeasca afacerea , si sa se transforme intr-un OTV sportiv , altfel nu au sanse !
  • adi adi
    din pacate stiti care este problema ca nu are arie de acoperire,la antenele satelit trebuie sa platesti daca vrei telesport de aici si audienta scazuta,il aveau cei de la rds anul trecut dar lau scos si nu plateam pt el era in pachetul de baza care mai mult de 23lei pe luna nu era

Trimite un comentariu

sus