Skip to main content

Insolvenţa ziarului Cotidianul a fost declarată acum zece zile. Decizia instanţei, integral

 

Insolvenţa companiei Poligraf, care editează ziarul Cotidianul, a fost declarată la 11 decembrie, potrivit hotărârii judecătoreşti pe care paginademedia.ro o publică mai jos.

Publicitate

Decizia instanţei, pronunţată la cererea editurii Univers, stabileşte calendarul paşilor care trebuie urmaţi şi numeşte administratorul judiciar: firma Consulta 99.

Iată decizia instanţei:

Admite cererea creditoarei. În baza art.33 alin 6 din legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, deschide procedura generală a insolvenţei împotriva debitoarei SC POLIGRAF SRL. În temeiul art.34 din legea insolvenţei numeşte administrator judiciar pe CONSULTA 99, cu un onorariu provizoriu de 2000 lei care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege.

Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi
ORC de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru efectuarea menţiunii şi într-un ziar de circulaţie naţională, precum şi publicarea în buletinul procedurii insolvenţei, în sarcina administratorului judiciar, cu respectarea art 61 şi art 62 din legea 85/2006.

Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor la 11.02.2010 Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 11.03.2010
Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv la 12.04.2010 Fixează prima adunare a creditorilor la 17.03.2010
Pune în vedere debitoarei ca în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii să depună la dosarul cauzei actele prev. de art.28 din lege, în caz contrar urmând a fi sesizate organele competente, conform art.147 din lege.

Dispune indisponibilizarea acţiunilor or a părţilor sociale sau de interes în registrele speciale de evidenţă sau în conturile înregistrate electronic.
Pune în vedere adunării generale a acţionarilor/asociaţilor debitoarei să desemneze un reprezentant–administrator special, în conformitate cu prevederile art.18 din lege.
Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească un raport prin care să propună fie intrarea în procedură simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale într-un termen de maximum 30 de zile de la desemnarea sa, conform art. 20 alin 1 lit a din lege.

Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabile şi asupra existenţei premiselor angajării răspunderii acestora, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare a activităţii debitoarei ori a motivelor care nu permit reorganizarea într-un termen de maximum 60 de zile de la desemnarea sa, conform art.20 alin 1 lit b din lege.

Pune în vedere administratorului judiciar să ia măsuri de arhivare a documentelor contabile ale societăţii debitoare, în conformitate cu dispoziţiile lg.16/1996, respectiv gruparea pe unităţi ahivistice, păstrare şi inventariere pe durata procedurii reorganizării şi lichidării judiciare iar ulterior de selecţionare şi întocmirea procesului verbal prevăzut de art.11 din lege, predarea documentelor conform art.18 si 18 1, cu încunoştinţarea Direcţiilor Judeţene ale Arhivelor Naţionale asupra măsurilor dispuse, conform art.34. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în cont să nu dispună de acesta fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor respective revenindu-i administratorului judiciar.

Dispune ca administratorul judiciar să înainteze instanţelor, autorităţilor ori instituţiilor prevăzute de art 37 şi art 63 din lege o copie de pe sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă termen la 14.05.2010, cu citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă.

Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.12.2009.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu