Organizația Robert Bosch Stiftung și Fundatia ERSTE, în colaborare cu Balkan Investigative Reporting Network (BIRN), anunță lansarea celei de-a patra ediții a programului “Bursa pentru Excelență în Jurnalism” adresat jurnalistilor din Balcani.
Subiectul pentru competiția de anul acesta este un proiect de investigație pe tema “TABU”. Prin intermediul acestei burse, anual, zece jurnaliști primesc finanțare și sprijin profesional în vederea cercetării și a redactării unui material pe un subiect de importanță regională sau europeană.
- Mai exact, câștigătorii vor primi o bursă în valoare de 2000 euro, indemnizație de călătorie de până la 2000 euro și șansa de a participa la un program de șapte luni de dezvoltare profesională.
Data limită până la care se pot face înscrieri este 1 martie 2010. Mai multe informații găsiți aici.
Media Direction, agenţia de media a grupului BBDO România, îşi extinde portofoliul cu un nou client, compania farmaceutică slovenă KRKA.
- Media Direction a fost desemnată câştigătoare în urma pitchului organizat de companie în luna noiembrie a anului trecut. Astfel, începând cu 2010, agenţia va oferi pentru noul său client toate serviciile de media, incluzând planning, media buying, strategie şi research pentru toate produsele KRKA.
X Factor a atins vârful de audiență în finală: peste un milion de telespect... »
Antena1, amendată cu 80.000 de lei pentru vulgarităţile lui Bendeac din În p... »
Gazeta Sporturilor scoate şapte cărţi de psihologie practică... »
Consiliul de Administraţie al TVR a votat înlăturarea Rodicăi Culcer de la ... »
Mediafax aniversează 20 de ani... »
Semnal ActiveWatch: Derapaje grave ale presei în reflectarea protestelor... »