Skip to main content

NBC Universal ameninţă TVR cu penalităţi de milioane de euro. TVR ar putea pierde Dr. House!

 

house2Compania NBC Universal ameninţă TVR cu penalităţi de milioane de euro, spune preşedintele demis Alexandru Sassu într-o scrisoare adresată Parlamentului.

Publicitate

Dacă actul adiţional pentru anul şase de contract nu este semnat imediat “Aceste sancţiuni ar însemna pierderea a câtorva milioane de euro şi retragerea licenţelor pentru toate filmele şi serialele pe care TVR le are de la această companie.”

TVR ar putea pierde serialele Dr. House, 30Rock, Battle Star Galactica şi Lege şi Ordine, plus o serie de blockbustere.

Sassu cere mandatarea Comitetului Director (blocat după demiterea Consiliului de Administraţie), pentru a negocia contractul săptămâna viitoare.

Scrisoarea lui Alexandru Sassu:

“Mă văd nevoit să vă prezint o situaţie deosebit de gravă creată în SRTv din cauza faptului că instituţia este în acest moment lipsită de Consiliul de Administraţie. Compania NBC Universal, cu care SRTv are un contract pe şase ani, contract semnat încă din anul 2004, ameninţă SRTv cu aplicarea sancţiunilor prevăzute în contract, dacă actul adiţional pentru anul şase de contract nu este semnat imediat. Aceste sancţiuni ar însemna pierderea a câtorva milioane de euro şi retragerea licenţelor pentru toate filmele şi serialele pe care SRTv le are de la această companie.

Având în vedere faptul că cel care a demis Consiliul de Administraţie este Parlamentul României, el este şi cel care are responsabilitatea de a rezolva imediat această problemă.

În aceste condiţii, vă solicit ca, dincolo de interesele politice, în acest moment de criză în care fiecare leu contează, să puneţi interesul public deasupra intereselor personale şi să daţi mandat Comitetului Director al SRTv ca, în cursul săptămânii viitoare, să poată aproba semnarea actelor necesare bunei derulări a contractului.”

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • claude, atita vreme cit sunt obligat sa dau banu pe abonamentul de la TVR, asta desi platesc si "la cablu" nu mi se pare normal ca din banii mei sa se achizitioneze filme la care sa se uite citiva frustati...ca tine. si te asigur ca nu imi sunt dragi maruta si madalin ionescu!!!
  • "profesionistii" erei Ceausescu sunt la TVR, cum bine a spus Dan Negru!! Au ajuns in pragul rasului si comei profesionale, dar trag tare pe ultima suta de metri sa nu piarda ciolanul!! si de saptamana viitoare isi va face aparitia in fotoliul tvr ULUI TURCESCU!! alt "mare manager" de presa si jurnalist mercenar,sub acoperire!! bai, cum dracu televiziunea asta ajunge, mereu, bataia de joc a unora?!
  • si ce daca are TVR ul o serie de super programe daca NIMENI nu stie de ele? mai au astia marketing pe la TVR? eu nu cred. sunt toti o apa si un pamant! sa le ia tot iar noi sa nu mai platim taxa de abonament,ca e inutil!!
  • @geo intoarce-te la susele lui Madalin Ionescu si ale lui Maruta si potoleste-ti setea de senzational acolo...
  • NBC Universal Television Distribution este distribuitorul House MD worldwide.
    http://www.imdb.com/company/co0131785/

Trimite un comentariu