Preocuparea faţă de vacanţele Ministrului Economiei Adriean Videanu i-a atras postului Realitatea TV o somaţie publică. Postul de ştiri a fost sancţionat pentru denigrarea imaginii publice a ministrului Adriean Videanu şi pentru lipsa informării corecte.
Realitatea TV nu a prezentat punctul de vedere al Ministrului Economiei în multe din ştirile şi dezbaterile în care s-a vorbit despre vacanţele lui Videanu şi pentru lipsa de echilibru în prezentarea principalelor puncte de vedere.
Videanu s-a plâns la CNA că Realitatea TV a fost subiectul unei „campanii de denigrare”. Ce a scris în reclamaţie?
“În ediţia din 3 iunie a emisiunii “Ora de foc”, ca ilustraţie pentru un sumar al aşa-zisei anchete jurnalistice postate la acea dată pe site-ul cotidianul.ro, au fost prezentate fotografii preluate din tabloidul Cancan care, deşi au fost efectuate în urmă cu trei ani, au fost prezentate de către postul TV ca şi cum ar fi de actualitate. În aceste imagini, eu, familia mea şi prietenii mei suntem surprinşi de paparazzi la plajă, acest fapt reprezentând un motiv suficient pentru jurnaliştii de la Realitatea TV să emită sentinţe cu privire la competenţele mele ca ministru şi ale unor angajaţi ai Ministerului Economiei.”
Despre emisiunile reclamate de ministrul Adriean Videanu
“Imaginile pe care le-am văzut cu toţii –şi aş vrea să le revedem acum-sunt din 2007, de la Cannes.
Cum s-a apărat postul Realitatea TV în faţa CNA?
„Videanu a fost invitat la toate emisiunile în care s-a vorbit despre domnia sa. Problema rămâne în continuare cu privire la prezenţa membrilor PDL în emisiuniele postului Realitatea. Domnul Videanu a solicitat doar vineri seara intrarea în direct. Domnul ministru, ca orice membru PDL, a fost invitat în fiecare emisiune”, a declarat Roxana Niculescu, director de programe Realitatea TV.
Cum s-au desfăşurat discuţiile despre emisiunile postului Realitatea, în şedinţa CNA de astăzi?
Ioan Onisei, vicepreşedinte CNA:
„Subiectul este rostogolit timp de o săptămână şi abia intr-o dezbatere, finală când ministrul Videanu a intrat în direct, moderatorul se comporta aşa cum prevede legislaţia audiovizuală.”
“Cum se explica ca ati prezentat la timpul prezent că Videanu îşi face vacanţa la Cannes, când este o ştire răsuflată?”
Mihai Mălaimare, membru CNA:
„Un subiect care ar putea fi foarte serios este adus în derizoriu pentru că jurnalistul respectiv nu a sunat în Franţa să afle cât costă cazarea la Cannes. Greşeala e doar de informare corectă pentru ca nu au verificat acele cifre.”
Narcisa Iorga, membru CNA:
„Din punctul meu de vedere era suficient un punct de vedere al domnului Videanu. În toate aceste emisiuni nu aţi avut punctul de vedere al acestei persoane.”
„Avem comparaţia şi cu sărăcia, şi îmbrăcaţi subiectul în aşa fel încât să aibă legătură cu situaţia gravă în care se află pensiionarii şi bugetarii. Asta cum s-o interpretăm?”
Gelu Trandafir, membru CNA:
„Obligatia revine radiodifuzorului să solicite un punct de vedere, iar dacă persoana respectivă nu doreşte să solicite un punct de vedere, trebuie menţionat acest lucru pe post.”
Foto: Bogdan Stamatin, Mediafax Foto
Carmen Andronache
Digi 24 a primit licenţa de la CNA. Data de lansare: 1 martie... »
Protestele în audienţă, ProTV se reinstalează pe primul loc... »
AUDIENȚE: Știrile Pro TV, filmul Eroi de sacrifiu și Nae și Vasile, primii d... »
Şefa comunicării plecă de la Adevărul... »
Mihai Neșu scrie la Gazeta Sporturilor... »
Campanie antidiscriminare cu mesaje şocante... »
bai frate, da CNA-ul asta ce rol mai are pe guvernarea asta, ca vad ca nu mai lasa deloc TV-urile in pace.
Ce tupeu ai ziaristii astia de la Realitatea TV. Pe bune de nu Adriean Videanu are dreptate. Presa asta e prea ticaloasa.