Skip to main content

Agerpres a căzut în propria capcană! Falsul interviu cu Mădălina Manole a fost republicat de directorul general adjunct!

 

Presa a fost păcălită de falsul interviu făcut de Agerpres cu Mădălina Manole, dar materialul i-a indus în eroare şi pe şefii agenţiei de presă, susţin aceştia. După ce făcătura a fost publicată cu o zi înainte de moartea artistei de către redactorul şef Marina Bădulescu, ştirea a fost retransmisă a doua zi cu titlul “Ultimul interviu” chiar de către Argentina Traicu, director general adjunct! “Nu mă simt vinovată. Şi eu am fost indusă în eroare”, declară Traicu. Detalii, în continuare:

Publicitate

Povestea falsului interviu care a indus toată presa în eroare a fost devoalată în exclusivitate de Paginademedia.ro, AICI. Materialul (un colaj de citate de pe blogul Mădălinei Manole şi declaraţii mai vechi) a fost realizat chiar de către un redactor şef – Marina Bădulescu, cu o zi înaintea morţii artistei. A două zi, a fost reluat cu titlul “Ultimul interviu”. Cum de au repetat greşeala?

Ultimul interviu”. Aşa se lăudau miercuri cei de la Agerpres, reluând materialul de marţi cu Mădălina Manole. Cea care a retrimis ştirea miercuri este Argentina Traicu, director general adjunct al Agerpres. Articolul cu menţiunea “Ultimul interviu” a stat foarte puţin pe flux. Sesizând gafa, Argentina Traicu a şters articolul de pe flux, după care materialul a fost rescris. Agerpres a "uitat" apoi complet de material. Nu a fost pomenit nici măcar în precizarea oficială.

Argentina Traicu: Am cerut înregistrarea audio. Aşa am aflat

Şi eu am fost indusă în eroare”, se apără Argentina Traicu. Cum de au reluat ştirea a doua zi după publicare, lăudându-se că este "Ultimul interviu"?

Argentina Traicu:

“Eram în maşină, iar toate radiourile citau ultimul interviu al Mădălinei Manole, dat de Agerpres. Când am ajuns în redacţie mi s-a părut normal să reluăm materialul. Dacă aveam un astfel de material, de ce să nu o facem? Nu ştiam povestea lui”

Textul despre Mădălina Manole este reluat de Argentina Traicu, cu titlul “Mădălina declara în ultimul interviu acordat AGERPRES că era fericită”. Articolul este trimis clienţilor.

Argentina Traicu:

“Eu am luat ştirea de pe fluxul Agerpres, făcută cu o zi înainte de redactorul şef şi am retrimis-o clienţilor. Nu consider că am de ce să fiu vinovată. La un moment dat, am cerut înregistrarea audio a interviului. Reporterul care semna ştirea mi-a spus însă că nu a stat de vorbă cu Mădălina Manole. Atunci am scos ştirea de pe flux”.

De ce nu s-a dat o erată, pentru a fi puşi în gardă clienţii, aşa cum procedează o agenţie de ştiri profesionistă?

Argentina Traicu nu are un răspuns convingător la această întrebare. “Materialul a stat puţin. Am şters ştirea”.

Articolul retrimis de Argentina Traicu, director general adjunct al Agerpres, a fost supervizat de Cătălina Matei, redactor şef adjunct. Traicu susţine că a fost indusă în eroare şi se consideră nevinovată.

Argentina Traicu:

„Eu nu mă consider vinovată de această dezinformare. Am fost o victimă, ca toată lumea. Poate că am o parte de vină, dar eu am descoperit această eroare.”

Precizarea oficială a uitat de “Ultimul interviu”

Agerpres, agenţia care a publicat un fals interviu cu Mădălina Manole, continuă omisiunile şi în precizarea oficială. Agerpres se referă doar la materialul fals publicat cu o zi înainte de moartea Mădălinei Manole, însă “uită” de al doilea articol, din ziua morţii vedetei, în care se lăuda cu “ultimul interviu acordat de Mădălina Manole”. De ce?

Argentina Traicu:

“Ne-am referit doar la primul articol, pentru că de acolo a pornit totul. Am scris despre cauza acestei greşeli”.

Ce zice precizarea Agerpres?

“Ştirea transmisă pe fluxul AGERPRES nu a conţinut vreo menţiune potrivit căreia ar fi fost vorba de un interviu”

Titlul „Ultimul interviu” apare însă în materialul din ziua morţii Mădălinei Manole, articol republicat chiar de Argentina Traicu. De ce nu se pomeneşte de el în precizarea oficială?

Paginademedia.ro: Faptul că precizarea oficială uită de articolul retrimis a doua zi de dvs. e un mod de a vă apăra poziţia?
Argentina Traicu: Nu am intenţia să îmi protejez pozţia şi nu asta am intenţionat. Nu am niciun motiv să mă ascund, pentru că nu mă consider vinovată!

Este mincinoasă precizarea Agerpres?

“Mincinoasă nu. Poate incompletă”, admite Traicu.

Ştirea Agerpres:

Mădălina declara în ultimul interviu acordat AGERPRES că era fericită

Bucureşti, 14 iulie /Agerpres/ - În ultimul său interviu acordat AGERPRES, cu doar o zi înaintea morţii sale, cântăreaţa Mădălina Manole mărturisea că este este o persoană fericită. Câteva ore mai târziu avea să apară însă informaţii privind dispariţia sa, cel mai probabil în urma unei sinucideri. ''Sunt o artistă împlinită, o mamă şi o femeie fericită. Am fost cea mai fericită mămică de pe pământ în clipa în care mi-am strâns puiul în braţe'', a declarat artista. Anul acesta, Mădălina Manole a adus pe piaţa muzicală un nou album - '09 Mădălina Manole' - care conţine 12 piese şi pe care l-a terminat de înregistrat la sfârşitul lunii ianuarie, după o perioadă în care şi-a dedicat în totalitate timpul băieţelului ei. 'Sunt melodii noi, câteva cântate în limba engleză, în care se vor regăsi îndrăgostiţii. 'Viaţa e frumoasă lângă tine', 'Marea dragoste', 'Sunt îndrăgostită', 'Cineva chiar te iubeşte' sau 'Without You' sunt câteva dintre melodiile pentru îndrăgostiţi. Am şi o baladă, pentru că n-am cum să-i uit pe cei care sunt mai puţin norocoşi în iubire. Balada se numeşte 'Suflet gol' şi cred că am să-i cam răscolesc pe cei mai nenorocoşi în iubire, nu am ce să fac', a declarat pentru AGERPRES Mădălina Manole. Ea a precizat că, deşi materialul era gata de ceva vreme, a amânat lansarea lui pentru că pe 'lista sufletului său' erau trecute câteva vise, neîmplinite până anul trecut: 'o căsuţă, un copil şi omul care să-i stea alături la bine şi la greu'. Mădălina descrie relaţia sa cu fanii printr-o strofă a unei melodii: ''Sunt şi eu tot aşa cum sunteţi voi/ Şi mă simt de parc-aş fi o mică stea/ Trec mereu printre secete şi ploi/ Dar mi-e bine când vă ştiu în faţa mea!''.

Foto: Adrian Stoicoviciu, Mediafax Foto

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu