Skip to main content

ZF: Adamescu a bătut palma cu WAZ și devine 100% acționar la România liberă

 

Dan Adamescu a semnat cu germanii de la WAZ achiziţia a jumătate din compania Medien Holding, care editează ziarul România liberă şi o serie de reviste, devenind astfel unic proprietar, scrie Ziarul financiar.

Publicitate

"Am cumpărat pentru că acum este momentul achiziţiilor. Noi credem că economia va ieşi din criză anul viitor, având în vedere că pieţele vestice deja şi-au revenit", a declarat omul de afaceri.

Totodată, mai scrie Ziarul Financiar, Adamescu, acţionarul majoritar al companiei de asigurări Astra, a bătut palma cu austriecii de la Uniqa pentru răscumpărarea pachetului de 27% din acţiunile asigurătorului pe care l-a vândut către Uniqa în urmă cu cinci ani.

Achiziția României libere vine la scurt timp după ce grupul german WAZ a anunțat că se va retrage din operațiunile pe care le deține în Europa de Est.

Grupul media german WAZ se va retrage din România din cauză că "piața românească este distorsionată" de investițiile masive derulate de oameni de afaceri care își câștigă banii din alte sectoare economice, și nu din presă, afirmă, într-un interviu acordat Deutsche Welle, Bodo Hombach, directorul grupului care deține acțiuni la cotidianul România Liberă.

Hombach: "Dacă cineva intră in afaceri de presă nu pentru a le opera pe acestea, ci pentru a însoţi mediatic alte afaceri pe care patronatul le are, atunci noi, editorii de presă şi afaceriştii din domeniul media avem dificultăţi majore în a susţine o companie media serioasă cu rulaje de bani strict în acest domeniu."

Foto: ZF

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu