Skip to main content

Fanul lui Ştefan cel Mare: Puşcăriaşul supărat pe Naţional TV continuă procesul

 

DE RÂSUL CURCILOR. Procesul aproape incredibil dintre un puşcăriaş şi postul Naţional TV continuă. Deţinutul de la Penitenciarul Rahova şi Naţional TV s-au întâlnit în instanţă la 13 septembrie şi se vor confrunta din nou chiar de Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie. Până atunci, în joc va mai intra un “actor”. Înainte de a detalia ce a decis instanţa, povestea, pe scurt:

Publicitate

Puşcăriaşul Iordache Stroe a fost nemulţumit că filmul Ştefan cel Mare a fost întrerupt de publicitate. “Sa amestecat filmul cu reclama în mintea mea, încît nam înţeles nimic din film pentru căci mau păcălit că dă film”, spune el în plângere.

Ce a decis instanţa?

Plângerea lui a fost luată în serios de către judecători. La 13 septembrie, instanţa a stabilit că pe fir trebuie să intre şi Consiliul Naţional al Audiovizualului. Forul va primi din partea instanţei o adresă. CNA trebuie să spună, până la termenul de judecată din decembrie dacă Naţional TV a încălcat legea şi dacă, aşa cum s-a plâns puşcăriaşul, în filmul Ştefan cel Mare s-a difuzat publicitate cu caracter subliminal.

“Mi-a afectat subconştientul cu efecte negative asupra psihicului”

Povestea începe în 2008, când Naţional TV a difuzat filmul Ştefan cel Mare. Pauza de publicitate l-a dat peste cap total pe Iordache Stroe, deţinut la Penitenciarul Rahova. S-a pus pe plângeri. Nu a uitat să precizeze că este “condamnat nevinovat la 25 de ani”. Paginademedia.ro a relatat povestea AICI.

Din plângerea puşcăriaşului (pentru autenticitate, am păstrat exprimarea originală):

“În ziua de 25 - 08 - 2008, la postul de televiziune Naţional TV Bucureşti în jurul orei 20.15 a fost difuzat filmul Românesc Ştefan Cel Mare, iar în timpul filmului au difuzat reclamă, încît sa amestecat filmul cu reclama în mintea mea, încît nam înţeles nimic din film pentru căci mau păcălit că dă film, iar iei au dat reclamă în timpul filmului, iar dacă doreau să dea reclamă în timpul filmului trebuia să spună căci dă reclamă în timpul filmului, iar eu alegeam alt post de televiziune care spune căci dă film şi aşa este până la sfârşitul filmului de la început şi până la sfârşit, şi ca exemplu TVR 1 şi TVR 2”.

Puşcăriaşul a cerut “cel mai bun avocat din oficiu” şi daune de nici mai mult nici mai puţin decât 50 de milioane de euro. Ulterior, deţinutul pare s-a răzgândit: “solicit cuantumul în lei de 180.000.000 lei Noi”.

Bulversat de amestecul film/publicitate, puşcăriaşuş a acuzat Naţional TV că a folosit “mesaje subliminale” care i-au afectat “subconştientul cu efecte negative asupra psihicului”.

Din plângere:

plingere

precizari-2

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • golan golan
    daca nu-ti place nu te uiti, e economie de piata, cand le scade cota de piata atat de mult incat sa fie nevoiti sa se adapteze, atunci vor evolua si ei, altfel, daca pot face bani in continuare fara sa-si schimbe obiceiurile, de ce ar face-o? e o lectie de democratie pe care si romanii vor trebui sa o invete.
  • iocan iocan
    Pai ne aflam intr-o publicatie de specialitate, nu? deci intrebuintam concepte specifice, nu limbaj de Realitatea TV...(apropos, observati cum RTV tinde sa intre pe teritoriul de brand al OTV !)

    Indiferent de explicatiile docte de mai sus asupra solo spotului sau problemelor medicale ale bietului reclamant, intrebarea ramane: pana unde se poate intinde coarda cu reclama in filme sau alte emisuni (ex. transmisii live) care presupun o anumita continuitate.
    Apropos, Gregorian, cred ca n-ai inteles bine demersul don Quichotesc al detinutului - el nu protesteaza in principiu impotriva vreunei incalcari a regulilor CNA (pe care probabil nu le cunoaste) ci, in numele nostru, al tuturor telespectatorilor, impotriva practicilor percepute drept abuzive , intruzive si complet lipsite de respect de a transforma un film intr-un fel de serial chinuitor, intrerupt din 10 in 10 minute de publicitate.
    Mi-am exprimat punctul de vedere de mai sus in calitate de telespectator exasperat si din ce in ce mai aplecat spre varianta DVD a filmului vs. penibila vizionare TV.
    Dar in calitate de marketer crescut odata cu industria de publicitate din Romania (vreau sa zic cu 20 de ani experienta in domeniu), problema o vad astfel :
    1. Un solo spot are predominant un singur efect asupra targetului - intruziunea sa enerveaza, in acelasi fel ca bannerul de pe net care se asterne brusc peste informatia interesanta si urgenta pe care o citesti. Un bloc de publicitate mai lung de 2 minute e inutil dpdv advertiser, deoarece sansa ca telespectatorul sa paraseasca fie canalul, fie camera. In ambele cazuri, bani aruncati, ROI aproape zero.
    2. O gandire de tip "nebunul arunca piatra" echivalenta cu "targetul e format din idioti, putem sa le dam orice si oricand" are sanse minime de succes in marketing.
    Ok, detinutul in cauza nu e in target, fiindca n-are putere de cumparare, dar intelegeti ce vreau sa spun.
    Cu alte cuvinte, trebuie pastrate in minte doua paradoxuri ale industriei:
    1. Cu cat cantitatea de publicitate din filme este mai mare, cu atat scade sansa ca targetul sa fie atins.
    2. Al doilea paradox , din pacate de multe ori neinteles, dupa cum se si vede din comentariile voastre, este acela ca bietul target are mai intotdeauna dreptate, deci trebuie sa ascultam cu foarte mare atentie ce spune, nu sa insistam de-a-mboulea sa-i dam ce vrem noi, advertiserii cei inteligenti.
  • Catalin Catalin
    Ce probleme ! Ce discutii... ! Un nebun arunca o piatra, iar restu... Parca suntem cooperativa avantu prabusirea, cine naiba a fost idiotul care a acceptat o astfel de plangere, dece oare nu l-au trimis la psiholog pe baiat . Se stie ca cei din spatele gratiilor folosesc foarte des acest tertip - dau in judecata pe oricine din orice motive . Acest lucru le asigura "iesirea" in oras la fiecare termen,iar pentru ei inseamna foarte mult ! Se dau in judecata rude sau prieteni din penitenciare diferite numai pentru a se unul cu celalat . LIBERTATE, ACCES LA JUSTITIE sau BUBAAAA !
  • Gregorian Gregorian
    E vorba de clipurile inserate in film fara a fi precedate de genericul specific Publicitatii, asa numitele "Solo spot".
    In timpul difuzarii unui "Solo Spot" pe imagine apare intr-unul din colturile ecranului semnul P incadrat intr-un cerc, acesta fiind singurul indiciu ca in acel moment se difuzeaza o reclama si nu programul propriu-zis al postului de televiziune.

    National TV nu a incalcat nicio lege difuzand prin aceasta metoda publicitatea, insa asa cum arata si cazul de fata, un telespectator neatent si eventual neinstruit va face cu dificultate deosebirea intre programele postului de televiziune si reclame, acesta fiind un motiv suficient care poate permite CNA sa ceara posturilor de televiziune sa renunte la "Solo spot"-uri si sa perceapa amenzi de-acum incolo pentru difuzarea in acest mod a reclamelor.
  • iocan iocan
    ce idee geniala, nu m-am gandit, as incerca si eu

    incercati sa vedeti un film de exemplu pe Pro TV vineri seara si veti intelege bulversarea bietului om...sistemul actual de publicitate in filme, la care CNA inchide ochii, este absolut aberant si exasperant pentru telespectator

Trimite un comentariu

sus