Skip to main content

TRANZACŢIE BOMBĂ: Cristi Burci, negocieri avansate pentru cumpărarea Realitatea TV

 

Publicitate

ACTUALIZARE 3: Dacă tranzacția se finalizează, unul dintre numele importante din Antena 3 - Sorin Oancea - ar putea veni la Realitatea TV.

ACTUALIZARE 2: Din informațiile paginademedia.ro, discuțiile vizează doar postul Realitatea TV, nu și celelalte afaceri de media ale lui Sorin Ovidiu Vîntu: Realitatea FM, Radio Guerrilla, Academia Cațavencu.

ACTUALIZARE 1: “Am primit nu mai puțin de nouă oferte în această săptămână”, a declarat pentru paginademedia.ro Sorin Ovidiu Vîntu. “Printre ele și cea de la Cristi Burci”, a spus omul de afaceri. “E vorba de faptul că am primit oferte, nu că vreau eu să vând”, a adăugat el. Potrivit informațiilor paginademedia.ro, Sorin Ovidiu Vîntu și Cristi Burci s-au văzut în această seară (vineri seară).

Mutări spectaculoase în trustul deţinut de Sorin Ovidiu Vîntu. Potrivit informațiilor paginademedia.ro, Cristian Burci este în negocieri avansate pentru a cumpăra Realitatea TV.

Conform acelorași surse, în cazul în care negocierile se finalizează, Cristi Burci va prealua în totalitate postul de televiziune de la Sorin Ovidiu Vîntu.

Contactat de Paginademedia.ro, Cristi Burci nu a comentat informația. Burci nu este la prima experienţă de televiziune. El a înfiinţat, în anii 90, postul Amerom, devenit, ulterior, Prima TV.

Cristi Burci, de la omul care a adus Dallas în România la o avere de sute de milioane de euro

Topul Forbes şi Capital Top 300 pun în dreptul lui Cristian Burci 300 de milioane de euro, ca evaluare a averii. Cu această sumă, este în primii 20 de milionari din România. Care sunt afacerile lui Burci? În prezent, business-urile lui sunt reunite în International Railway System, adică Romvag, Astra Vagoane Arad și Meva Turnu Severin. Totul a început cu publicitatea și cu Dallas

Cristi Burci a făcut primele afaceri în România la începutul anilor 90. Întors din Statele Unite ale Americii, înfiinţează prima agenţie de publicitate din România, Graffiti/BBDO, din care mai deţine, în prezent, o participare minoritară (6,5%).

Serialul Dallas a revenit în România prin intermediul lui Cristian Burci, care asigura publicitatea în filmul difuzat de TVR. Burci aducea serialul și împărțea publicitatea cu TVR. Primul client a fost Kent (reclama Do you believe in magic).

La mijlocul anilor 90, Cristi Burci înfiinţează postul de televiziune Amerom. Ulterior, postul se transform în Prima TV.

Începutul anilor 2000 este marcat de scandalul din afacerea MTC-TV. Postul MTC-TV, subordonat Ministerului Transporturilor (condus de Miron Mitrea), face un contract de asociere în participațiune cu Global Media, firmă controlată de Cristi Burci. Aproximativ 6 milioane de dolari au ajuns în conturile companiei de media. De altfel, prietenia cu Miron Mitrea au atras în acea perioadă porecla de “Mitrea TV” pentru Prima TV, televiziunea pe care o patrona Burci.

În 2003, Cristi Burci a cumpărat postul Radio Contact şi i-a adus pe Cârcotaşii Șerban Huidu şi Mihai Găinuşă în FM. Cu un nou nume – Kiss FM, postul a trecut rapid, într-un an, pe primele locuri în audienţă.

Ascensiunea Kiss FM a fost de bun augur pentru omul de afaceri. În 2005, Cristi Burci vinde Prima TV, Kiss FM și Star FM celor de la SBS Broadcasting, pentru 30 de milioane de euro.

În afară de massmedia (în care nu mai are nicio participare în prezent), şi-a concentrat afacerile în industrie, mai precis în transporturi. A cumpărat Romvag, Fabrica de Vagoane Arad și fabrica de vagoane Meva (din Turnu Severin), pe care le-a reunit în International Railway Systems (IRS).

Afacerile la zi (via Forbes Top 500 și Capital Top 300):

  • 350 de milioane de euro au rulat afacerile lui Cristi Burci în 2009.
  • 60 de milioane de euro cifra de afaceri în 2009 pentru Meva
  • 105 milioane de euro la Astra Vagoane Arad (fabric vagoane de marfă tip cistern, platform și vagoane de marfă din inox)
  • 3.500 de vagoane au produs fabricile lui Burci în 2009
  • 22,4 milioane de euro cifra de afaceri pe 2009 la ICIM Arad
  • 40 de milioane de euro cifra de afaceri la Servtrans Invest, operator privat de transport marfă

Sursa foto: Ziarul Financiar

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Citez din articolul de mai sus: "În 2003, Cristi Burci a cumpărat postul Radio Contact şi i-a adus pe Cârcotaşii Șerban Huidu şi Mihai Găinuşă în FM."
    Citez din Wikipedia, de pe pagina lui Huidu" "În anul 1995 a intrat în radio. În 1997 începe emisiunea Cronica Cârcotașului la Radio 21, iar din 2000 realizează emisiunea și la TV. În anul 2001 îl cooptează pe Mihai Găinușă, iar emisiunea Cronica Cârcotașului de la Prima TV se transformă în Cronica Cârcotașilor. În anul 2003, se mută de la Radio 21 la Kiss FM." Deci ce a adus Burci in FM? Ginerica era de mult pe baricade la postul de radio de partid.
  • S-a zis cu realitatea tv daca o ia el; este evident ca in acest caz in spatele sau se afla pesemne Cotroceniul, care a pregatit prin stenograme calea acestei tranzactii....
  • Mi se pare ca toti sunteti cam portocalii, nu v-ati saturat de Basescu? eu m-am saturat, n-aveti decat sa lingeti voi rahatul lui Basescu. Necolaiciuc este omul tarfei lui Basescu, adica a lui BOANGIU ce nu vi-ati dat seama ca el spre deosebire de Nicolae Popa este infractorul lui Basescu care este liber si liber va fi prin SUA, este infractorul bun care a adus multi bani la PDL de aceea nimeni nu se omoara sa-l caute. Cat despre Mitrea acesta nu este PSD-ist ci afacerist
  • asta e foarte tare! daca se implineste combinatia burci - oancea, se naste managementul de televiziune din romania!
    Fear me you lords and lady preachers
    I descend upon your Earth from the skies
    I command your very souls you unbelievers
    Bring before me what is mine, the seven seas of rhye
  • Deageaba exista vointa fara putinta, adica paralel cu dorinta domnului Vantu.
    Pe Realitatea o poate salva foarte usor Chuckie Chan, terminati cu rautacismele :)
  • burci e un mare combinator...un om de fatada pt un grup de interese. macar pe sov il stiam ce poate. burci insa e pericol mare...
  • Pai Burci asta o sa infunde Realitatea TV la o adancime mai mare decat cea in care au stat minerii din Chile. Nu are nicio treaba cu etica, business-ul adevarat ci cu combinatiile cu Necolaiciuc.
  • Burci? Om de fatada pentru un grup din care mai fac parte Necolaiciuc si Ioan Talpes. Era in vizorul SRI care l-ar fi curatat daca nu-l ajuta Talpes. SOV era parfum. in plus, burci este trecut in documentele oficiale ale masoneriei, dati search pe google. de la moguli trecem la masoni, asta-i mersul.Vezi articol RL.http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/timofte-burci-este-protejat-de-doi-generali-sie-117356.html
  • Hai nu zau? Burci vrea sa cumpere Realitatea...pai bai indivizilor, Vantu era Jesus pe langa Burci. De fapt, imi cer scuze, Necolaiciuc. Mai verificati ;)
  • @Meva si vagoane arad
    Lasa-mi, te rog, o sticla pe birou. Ca sa nu mai bat eu drumul pana la casierie.
    Mersi, esti dragut!
    Stelica

Trimite un comentariu