Skip to main content

Lazarus a cumpărat un post de televiziune

 

Luis Lazarus, fostul realizator de la Kanal D, a cumpărat postul de televiziune Canal Teleshop. El doreşte să transforme postul de teleshopping într-un canal generalist ce va purta numele Zeus TV.

Publicitate

“Va fi o televiziune generalistă cu accente pe reality-show şi talk-show-uri de anchetă. Are şi o zonă mondenă bine reprezentată, de exemplu am documentare despre vedete, o să am dosar VIP, dosar politic s.a.”, a declarat Luis Lazarus.

Lazarus şi-a prezentat, astăzi, în faţa Consiliului Naţional al Audiovizualului planul pentru noul post de televiziune pe care doreşte să-l pună în funcţiune până la sfârşitul acestui an.

Lazarus a încercat să obţină de la CNA modificarea denumirii postului din Canal Teleshop în Zeus TV şi inserarea în actuala grilă de programe a talk-show-ului “Luis Lazarus Live”, care ar urma să se desfăşoare pe timpul a patru ore de emisie.

Noua televiziune va fi pusă în funcţiune cam într-o lună şi jumătate. Recunosc că mi-ar fi mai uşor să încep, treptat, cu talk-show-ul”, a declarat astăzi Luis Lazarul în faţa membrilor CNA.

Forul a amânat cererea lui Lazarus deoarece, înainte de a lua o decizie, doreşte să vadă proiectul editorial pentru noul post de televiziune. Având în vedere faptul că este vorba de o schimbare majoră, este posibil ca CNA-ul să elibereze o licenţă nouă pentru Zeus TV.

“În această fază eu am nevoie de o perioadă în care să-mi adun eu toţi oamenii, să dau drumul la producţie. N-aş vrea să stau cu sigla asta de canal de teleshoping până îmi rezolv eu, într-o lună, toate treburile astea”, a declarat Lazarus pentru presă.

Alte detalii:

Luis Lazarus este acţionar majoritar, prin firma Lazarus Media, la Canal Teleshop, post deţinut până de curând de societatea Info Euroshop, unde acţionar majoritar era Toma Constantin.

Lazarus a mai spus că urmează să semneze, în cursul zilei de astăzi, un contract de retransmisie pentru Zeus TV cu compania de cablu DIGI ( din cadrul RCS-RDS) şi că este în discuţii cu Dolce (Romtelecom).

“În acest moment, postul este  difuzat pe nişte cabluri mici, de săptămâna viitoare va intra, cel mai probabil, pe Digi.”, a spus Lazarus.

Cât priveşte compania UPC, acesta a ţinut să precizeze că urmează să-i acţioneze în judecată pentru că ei s-ar face vinovaţi de falimentarea postului Canal Teleshop.

Potrivit lui Lazarus, postul de teleshopping a intrat în faliment pentru că UPC a refuzat să-l retransmită, deşi aceasta se afla pe poziţia 24 din pe lista de canale must-carry. Mai mult decât atât, compania de cablu i-ar fi cerut pentru retransmisie 30.000 de euro.

“UPC-ul va fi acţionat în judecată şi vor fi cerute prejudicii imense financiare şi de imagine pentru că ei au falimentat postul. Mie imi convine într-un fel pentru că am putut să-l preiau eu. ”, a mai precizat Luis Lazarus.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • nicio sansa, lazarus!
    cele 2 retele de cablu...rcs si upc, nu te preiau daca nu sari la cap! zice gura rea a targului, nu eu!
    si daca nu esti pe cablu la rcs si upc NU poti aduce publicitate, nu ai cu ce te intretine si...mori!
    poate lazarus o fi vrand sa faca si el un ban, vanzand o mai departe!
    asta e, daca ar fi ramas sa l perieze pe ddd, maine poimaine ar fi fost...ministru de justitie!
    asa, traieste din amintiri si cu iluzia dulce a ...razbunarii!
  • PE UPC NU MAI INTRA IN VECI ASA CA PLEACA DEJA CU UN HANDICAP MAJOR.O SA PATEASCA LA FEL CA SI GHEORGHE TOT OTV SI TELESHOP.NU STIA TOMA CUM SA SCAPE DE EL SI A GASIT UN GUSTER CARE A MUSCAT MOMEALA.
  • "documentare despre vedete, o să am dosar VIP". Alo, domnu' Lăzăruş, la care vedete va referiti, ca sunt aceleasi 10-20 de feţe care se rotesc zi de zi prin toate televiziunile si tabloidele.
  • Petrisor, un articol extraordinar la Tolontan pe site:
    despre prima publicatie multimedia din Romania.
    Nu scrii nimic despre un ziarist adevarat, decat post-mortem?
    Ma tot gandeam zilele astea ce fatuci inculte, ce semianalfabeti tupeisti au ajuns sa faca presa.

Trimite un comentariu