Skip to main content

11 februarie: Jumătate din veniturile TVR vin din taxă

 

Suma plătită de români pentru serviciul public de televiziune reprezintă mai bine de jumătate din veniturile anuale ale TVR, iar lipsa ei ar periclita existenţa postului, susţin organizaţiile media.

Publicitate

Specialiştii din domeniul media susţin că principala problemă a televiziunii publice este reorganizarea instituţiei, scrie Adevărul.

Tudor Giurgiu, fost preşedinte TVR, e de părere că scoaterea taxei este inoportună. „Taxa trebuia mărită încă din 2007 cu 0,5 lei, aşa cum depusesem un proiect de lege la Parlament. La acest lucru ar trebuie adăugată şi o reducere a numărului de angajaţi ai SRTV", a precizat Giurgiu.

Managerul Realitatea TVSorin Freciu, crede că nu plata taxei TV este problema, ci ce se întâmplă mai departe cu acei bani. „Nu trebuia să o ia razna şi să lanseze atâtea posturi TV", precizează el. Freciu crede că o soluţie ar putea fi restructurarea şi scoaterea publicităţii.

Iulian Comănescu, Managing Partner al agenţiei de consultanţă Comănescu, este împotriva scoaterii taxei TVR. „O televiziune publică fără taxe e o televiziune publică finanţată de la Guvern, deci o televiziune de stat. Iar televiziunile de stat există doar în regimurile totalitare", argumentează Comănescu.
Are nevoie Televiziunea Română de taxa TV?

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la Radio România Actualități că afirmaţiile sale despre implicarea medicilor în actul de justiţie au strârnit furtună pe la televiziunile mogulilor, marii jurnalişti, unii chiar "comandanţi de crucişătoare" de presă întrebându-se de ce se amestecă şeful statului, scrie Mediafax. "Şi pot să-i răspund acestui «căpitan de crucişător» că atâta timp cât stăpânul lui nu poate merge în faţa instanţei pentru că primeşte de la un ginecolog adeverinţă că e bolnav cu inima sau îşi crapă rotula în trei, dar nu vede nimeni nici o radiografie, nu pot să nu spun lucrurile acestea", a declarat Traian Băsescu la RRA. El a apreciat că "de la Omar Haissam până la Vîntu, până la toţi, sunt foarte bolnavi".
Băsescu: Afirmaţia despre medici a stârnit furtună printre ziarişti, chiar comandanţi de crucişătoare

Marţi, în timp ce tricolorii lui Răzvan Lucescu jucau pe TVR 2 cu Ucraina, pe primul post naţional vorbea preşedintele Traian Băsescu și Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI la Bucureşti. Teoretic, temele abordate de şeful statului ar fi trebuit să fie mult mai atractive, însă stupoare: ratingul emisiunii în care a fost invitat Traian Băsescu a fost de numai 1,4 la sută (adică vreo 74.000 de telespectatori), în timp ce meciul de fotbal a adunat pe TVR 2 de trei ori mai mulţi privitori: 4,6% rating (242.000 de telespectatori), scrie ProSport. "Cred că e relevant. Dacă meciul era pe TVR 1, audienţa sa era şi mai mare. Televiziunea naţională ar trebui să ţină cont de preferinţele oamenilor", a declarat un federal.
Băsescu şi FMI-ul, bătuţi de Alexa şi Ropotan!

Google şi Facebook, alături de alţi investitori, au purtat discuţii cu Twitter pentru achiziţionarea companiei, evaluând platforma de comunicare online prin mesaje scurte la maximum 10 miliarde de dolari, notează Wall-Street.ro și Money.ro, care citează Wall Street Journal. Potrivit WSJ, directorii Twitter au purtat discuţii "low level" cu şefi de la Facebook şi Google în ultimele luni, în legătură cu o posibilă preluare. Surse apropiate situaţiei susţin că Twitter a avut discuţii similare şi cu alte companii.

Grupul francez Lagardere, editorul revistelor Elle şi Psychologies, a înregistrat venituri de 7,97 miliarde de euro în 2010, în creştere uşoară de sub 1% faţă de anul anterior, notează DailyBusiness.ro, care citează Reuters. În ultimul trimestru al anului trecut, Lagardere a înregistrat venituri de 2,1 miliarde de euro, peste nivelul de 2,0 miliarde de euro raportat în aceeaşi perioadă a anului 2009.
Editorul revistei Elle a raportat venituri de 7,9 mld. $ în 2010

Războiul reclamelor loveşte Apple. O masă de persoane fără identitate cu capul acoperit şi căşti în urechi, albe precum cele de la iPod. Singura fiinţă distinctă este cea care foloseşte noua tabletă de la Motorola.

Acesta este spotul transmis în timpul ultimului Super Bowl şi care i-a înfuriat pe fanii Apple, prezentaţi pentru prima dată drept "conformişti", asta deşi vreme de un sfert de secol ei au reprezentat exact opusul, scrie Gândul, care citează La Stampa.
Vezi aici reclama în care Motorola atacă conformismul Apple. - VIDEO

Maurice Levy, director executiv al Publicis Groupe, unul dintre cele mai mari patru grupuri de comunicare din lume, a anunţat o creştere organică de 12,5% în al patrulea trimestru şi venituri anuale de peste 5 miliarde de euro, notează Wall-Stree.ro și DailyBusiness.ro, care citează Brandrepublic. Grupul care deţine agenţii precum Saatchi & Saatchi, Leo Burnett şi ZenithOptimedia a raportat o creştere de 19,8% a veniturilor anuale, de la 4,5 la 5,4 miliarde deeuro. Creşterea a fost alimentată de câştiguri nete din new business în valoare de 5,9 miliarde de dolari. Creșterea organică anuală a fost de 8,3%, iar marginea de profit a companiei a crescut de la 15 la 15,8%.

Ford a dat în judecată Ferrari pentru încălcarea unei mărci înregistrate după ce compania italiană a denumit noul monopost de Formula 1 "F150", scrie Money.ro, care citează Reuters. Logo-ul F150 al Ferrari este similar cu cel folosit de Ford pentru camioneta F-150, cel mai bine vândut autovehicul din Statele Unite, potrivit unei plângeri depuse de grupul american către o instanţă federală. "Ferrari şi-a însuşit marca înregistrată F-150 prin denumirea noii maşini de curse «F150» pentru a profita de bonitatea substanţială construită de Ford pentru marca F-150", se arată în reclamaţie.
Ford a dat în judecată Ferrari pentru încălcarea unei mărci înregistrate

Agenţia McCann London va gestiona contul pan-european de publicitate al producătorului taiwanez de smartphone-uri High Tech Computer (HTC), estimat la 41 milioane de euro, în urma câştigării unui pitch lansat în decembrie anul trecut, scrie DailyBusiness.ro, care citează Brand Republic.
Contul HTC Europe la McCann: 41 mil. euro

Sursa foto: Mediafax

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Pentru ce sa mai platim? Avem si asa prea multe. Pentru stiri ne ajunge realiatatea si antena 3, pentru divertisment avem tv oglinda, apoi mai avem sport in tv voiculescu.Ce cultura, ce impartialitate, ce interes national, niste vorbe in vintu
  • Nu inteleg de ce toti cetatenii Romaniei trebuie sa finantam dezmatul pe bani publici de la radioul si televiziunea publica. De ce sa tinem noi in carca, pe salarii de nababi, toata gasca de cumnati, matusi, unchi, nepoti etc, de acolo? Pe astia nu i-a ajuns nici o criza, iar cumetriile de acolo sunt de notorietate. Eu unul nu vreau sa mai dau bani ca sa finantez nepotismul generalizat de la tv-ul si radioul public.
  • si ce dak dispare? nu vedem mai nimic k lumea la cele SAPTE posturi publice finantzate din buzunarele noastre... ajunge un singur post si ala eventual 2 ore pe zi, pentru ca, din pacate, cam atat este timpul alocat unor emisiuni mai k lumea...
  • televiziunea publica a fost aservita puterii tot timpul, dei n-ar fi nici o problema daca noi n-am mai finanta-o.

Trimite un comentariu