Skip to main content

MIȘCĂRI: Marketingul Antena 3 trece la B1. Fostul redactor șef al Antena3.ro, la b1.ro

 

Cea mai mare parte a echipei de marketing a postului Antena 3 va lucra de la 1 martie pentru B1 TV.

Publicitate

Printre cei care trec la B1 TV sunt Romulus Coman (director de marketing al Antena 3) și Rareș Anita (new media manager). Cei doi au făcut parte din echipa cu care Sorin Oancea (acum director la B1 TV) a relansat Antena 1 în 1998 și a pornit Antena 3 în 2003.

Potrivit informațiilor paginademedia.ro, pentru B1 TV vor mai lucra și Adrian Văncică (producător general promo îi vocea de promo a Antena 3) și câțiva specialiști în grafică și producători promo.

Contactat de paginademedia.ro, Romulus Coman a confirmat plecarea de la Antena 3:

“Am propria firmă, pe care vreau să o transform într-o agenție de creație. Printre clienții firmei se va număra cu siguranță și B1 TV, cu care sunt acum în negocieri. Am lucrat 13 ani în Intact, unde am realizat lucruri foarte frumoase și am întâlnit foarte buni profesioniști. Consider că acum s-a încheiat o etapă.”

Contactați de paginademedia.ro, oficialii Antena 3 au declarat că despărțirea “s-a încheiat în cei mai prietenoși termeni”.

Carla Donciu, PR Antena 3:

“Această colaborare s-a încheiat în cei mai prietenoși termeni. Datorită acestui fapt, tranzitul a fost și este unul lin. Îi asigurăm pe telespectatorii noștri că Antena 3 rămâne la fel de puternică, iar calitatea programelor Antena 3 rămâne aceeași.”

“Noua echipă este formată din oameni de calitate, profesioniști cu experiență. Vom reveni cu o informare ulterior.”

Pe de altă parte, la începutul lunii, redactorul șef al antena3.ro, Bogdan Pitaru, a trecut pe o poziție similară la b1.ro, site care urmează să fie relansat în perioada următoare.

Poziția de redactor șef al site-ului antena3.ro a fost preluată de Cristina Bărănescu (fosta șefă de la videonews.ro).

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Marine, marine ce limitat esti, despre comunisti stii tu mai bine, ca doar vii din zona care l-a produs pe Ceausescu, daca omul aici femeie, este mai inteligenta decat tine este baba si comunista, mai limitatule si Sartre a fost comunist, dar lucru acesta nu l-a impiedicat sa ia premiul Nobel pt literatura, mai deschide cate o carte si lectureaza mai lasa netul, cultiva-te baite esti limitat in exprimare
  • Bravo Carmen ai spus ce gandeam si eu, cat despre cel care ti-a spus sa-ti fie rusine ii spun sa ne lase-n pace pe noi care facem hepatita daca suntem fortati sa stergem cu limba posterioare portocalii cum o fac uni si de pe aici, SI EU AM INDRAGIT-O PE OANA STANCU PT EMISIUNILE SALE.
  • Sper Ca Oana Stancu si Adrian Ursu sa ajunga la Antena 3 si sa poata continua anchetele incepute. "Ora de foc" era singura emisiune la care ma mai uitam atunci cand aveau subiecte interesante, subiecte gen "vamesii, PDL-ul si Blejnar".
    Sper sa le continua aici la singurul post antibasist, la singurul post tv unde CNA -ul este "trezit din somn" si este foarte vigilent.CNA - ul nu este la fel de vigilent cu emisiunile de la TVR unde la ora de maxima audienta (21.00 - 21.30)am vazut din intamplare un documentar despre MISA plin de obscenitati, unde "oameni de cultura" ne explicau noua, dobitocilor votanti cat de bine ne simtim daca ne bem urina, cate orgasme avem pe minut si cum se umplu paharele de sampanie cu urina unei Yoghine sustinuta de 4 masculi si multe altele. Imaginile erau foarte clare si evidente putin opacizate organele sexuale, insa orice copil treaz la ora aceea putea intelege ceea ce vedea la televiziunea platita de noi. Dar nu conteaza, CNA - ul este vigilent numai cand te atingi de PORTOCALIU. RUSINE TVR!!!
  • Marilena are perfecta dreptate.Eu ma uit numai la Antena 3 iar cand nu ma pot uita la televizor o ascult pe net in timp ce lucrez. La restul televiziunilor zapez in timpul spoturilor de la Antena 3.B1 TV, 10TV, TVR, OTV nici nu exista !!!
  • Fii sincera, ai peste 40 de ani, ai mentalitatea comunista, stai acasa sau esti bugetara care taie frunze la caini, nu-ti place sa muncesti sau iei spaga, nu-i asa? Te-am ghicit!
  • a MERGE LA B1 TV CARE NU SE AFLA NICI MACAR PRINTRE PRIMI 10 IN TOPUL AUDIENTEI MI SE PARE O RETROGRADARE, EU SUNT MULTUMITA DE ANTENA 3 DE FAPT IN IANUARIE A AVUT O AUDIENTA MAI MULT DECAT BUNA PT UN POST DE NISA, ORICUM gadea, razvan dumitrescu, badea si ciutacul SIMPATIILE MELE RAMAN, DOAR PT EI MA UIT, RESTUL SA PLECE TOTI,IAR DACA REVINE OANA STANCU SI-L ADUCE CU EA PE ADRIAN URSU ATUNCI VOR URCA PE LOCUL TREI IN AUDIENTA.
  • Dupa taierile salariale de la RTV si Antene, singura modalitate de marire ramane demisia si reangajarea sau plecare in alta parte. Sunt numeroase cazuri cand cei plecati din RTV sau Antene revin pe un salariu mai bun. Explicatia managerilor este ca nu ai cum sa angajezi, la nivelul actual din fiecare companie, si atunci angajeaza fosti colaboratori sau altii veniti de pe la alte televiziuni, cu salariu mai bun decat nivelul real din departamentul respectiv (chiar daca cei veniti nu merita sau nu sunt deloc peste nivelul de pregatire a celor vechi).
    Concluzia este ca cei ce raman sunt si cei mai dezavantajati, pana cand mintile luminate din top managementul isi vor recunoaste greseala ca au fost de acord foarte usor cu solutia taierilor de salariu decat sa identifice costuri de productie imense fata de audienta fiecarei emisiuni. Astfel poate nu se justifica si salariile neobrazate date "moderatorilor" sau emisiuni care trebuie scoase si nu tinute pe spinarea celorlalti.
    Oameni buni nu stati si asteptati ca patronii sa va recunoasca vreun merit si atunci o sa va recompenseze ca atare. Cautati-va in permanenta de lucru si cum gasiti ceva mai buna adio si la gara. Sunt sanse mari sa va reintoarceti pe un salariu mai bun. Cei care se muta din loc in loc sunt cei care se adapteaza schimbarilor mai repede si nu sufera mult, sunt de acord cu ei. Nu toti ne-am nascut patroni si prin urmare vindeti-va scump pielea!

Trimite un comentariu