Skip to main content

Radu Moraru a luat prima amendă. 10.000 de lei pentru 10TV

 

La doar două luni de când a început să emită, postul 10TV a luat şi prima amendă de la CNA.

Publicitate

Emisiunea lui Radu Moraru, din 27 ianuarie, i-a atras postului o amendă de 10.000 de lei pentru lipsa infomărării corecte şi pentru încălcarea dreptului la propria imagine a lui Constantin Nicolescu (Preşedintele Consiliul Judeţean Argeş).

Cristina Trepcea, despre emisiunea lui Moraru:

„Va rog să bifaţi, ca să se creeze un precedent. În acestă emisiune s-a încălcat dreptul la propria imagine, demnitatea umană, principiul informării corecte, au făcut pilaf tot ce există în legislaţie. Eu cred că trebuie dat exemplu la facultate despre cum să nu faci programe audiovizuale”.

Emisiunea moderată de Radu Moraru a fost sancţionată în urma unei reclamaţii venite din partea PSD.

Ce reclamă biroul de presă al social-democraţilor ?

“În cadrul emisiunii Naşul (…) au fost lansate, în prezenţa moderatorului, o serie e acuzaţii la adresa unor importanţi foşti sau actuali politician ai opoziţiei, din judeţul Argeş.

În lipsa acestor dovezi, atitudinea moderatorului de a permite promovarea unor astfel de acuzaţii fără să ceară probarea lor, lasă impresia de rea-credinţă.”

Principalul subiect discutat în emisiunea lui Radu Moraru, din 27 ianuarie, a fost leşinul preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu.

Acestuia i s-a făcut rău în holul Tribunalului în momentul în care aştepta ca duba Poliţiei să vină să îl preia pentru a-l duce în arrest pentru 29 de zile, după cum relata Mediafax, la momentul respectiv. Nicolescu a fost acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.

Un fragment din comentariul făcut de Radu Moraru, pe marginea acestui caz:

“Nici nu cred în chestia asta, săracul, 65 de ani şi ce să spun, acum i s-a făcut rău. Hai să fim serioşi. Păi, dacă eşti bărbat politic nu ţi se face rău nici dacă eşti în faţa plutonului de execuţie.

Vă dau exemple: Ceauşescu era diabetic, nu i-au făcut insulină, nu i s-a făcut rău acolo, mai şi cânta, da? Ce să spun acuma? Ce să spun acuma? Toţi dein nişte ghiocei. Nea Costică, sănătate, bagă mare, vreau să te văd la proces. Dacă te condamnă e bine, dacă eşti liber e bine, dovedeşte-ţi nevinovăţia. Ce să spun?"

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Pai CNA a lasat ANTENA sa faca campanie pentru contracandidatul lui Basescu in ziua alegerilor! Asta nu iti spune nimic? Sau inca nu ti-ai uscat creierul dupa spalarea de la tembelizoare?
    Poate esti Mircea Badea de esti asa.
  • Nu inteleg cum au avut astia de la cna curaj sa amendeze tonomatul preferat al lui Balalau. Or fi simtind si ei schimbarea stapanilor?
  • Mai baiete sau fato , afla ca DA ! Doar nu o sa ma uit la ANTENE sa REALITATEA basca DDIACONESCU . Atata minte ai ?
  • cam toate informatiile de la antene se dovedesc chiar in momentul in care se discuta acel subiect, cu imagini din arhiva unde apar protagonistii pe care-i pupi tu baiete in dos
  • Păi ... mergand pe logica aceasta a CNA ... ar tb sa amendeze Antenele si Irealitatea 24 de ore din 24 caci acolo se arunca tot felul de "informatii" neacoperite ...
  • mi se pare una dintre cele mai mari grozavii pe care o poate spune cineva ,mai ales un ziarist, cand "scuipa" o asemenea fraza: "sa-si dovedeasca nevinovatia !" domnu' moraru, nea morare, radule, babaiete...NIMENI NU-SI DOVEDESTE NEVINOVATIA, ci invers, cei care te acuza dovedesc vinovatia ! Uffff....

Trimite un comentariu