Skip to main content

Vlad Petreanu pleacă de la Antena 3 la B1 TV

 

Jurnalistul Vlad Petreanu a anunţat, astăzi, pe blogul său, că a demisionat din funcţia pe care o ocupa la Antena 3.

Publicitate

Contactat de paginademedia.ro, Vlad Petreanu a declarat că va merge la B1 TV.

Vlad Petreanu, pentru paginademedia.ro:

“Astăzi am anunțat conducerea Antena 3 că am primit o ofertă de la postul B1 TV, pe care am acceptat-o"

Petreanu a declarat pentru paginademedia.ro că va realiza la B1 TV "un program de actualități", cel mai probabil cu frecvență zilnică.

"Conducerea a zis, în esenţă, că a înţeles", spune Petreanu pe blogul său. "Urmează formalităţi. Rămânem, deci, cu un trecut comun – până la un punct, când fiecare începuse, oricum, să vadă viitorul altfel. Restul a fost doar aşteptare”.

Potrivit informațiilor de pe site-ul postului de televiziune Antena 3, jurnalistul realiza şi prezenta împreună cu Alice Iacobescu emisiunea "Săptămâna de ştiri".

Până în septembrie 2010, Vlad Petreanu a coordonat şi prezentat la Antena 3 emisiunea "Reporter Special". Pe 24 septembrie, Mihai Gâdea, directorul general al postului a anunţat că această emisiune a fost suspendată, iar echipa care o realiza se va ocupa de un proiect mai mare, după cum scria Mediafax.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • A3 s-a transformat intr-o gasca de bajeti de cartier si ca orice gasca incepe sa elimine elementele care nu se integreaza. In schimb sunt atrasi altii care se incadreaza in linia "editoriala" a postului. Si mai mult, cei care pleaca vor fi luati la misto, vor fi subiecte de caterinca ieftina de scara blocului a cenzuratilor si amendatilor :D Sigur, parerea mea. Daca aveam si eu o masuta si un prieten evlavios care sa ma ocroteasca si sa ma promoveze, le ziceam in emisiune :D
  • Cei care lucreaza in media inteleg cit de cit ce se intampla, deci este normal sa apara si pareri care pot parea ciudate. Nu sunt de condamnat, e dreptul lor sa comenteze.
    Din punctul meu de vedere 10TV nu a avut niciodata vreo sansa...cu Radu Moraru si Mbella. In rest nimic. Strategia cu cadouri a la ProTV in anii nouazeci s-a dus la noi. Acolo chiar ca s-a mers pe bani si atat, e strategie RCS. Nici DigiFilm nu va merge. Digi Sport mai misca pe meciuri, dar la ce pierderi sunt acolo, nu merita.
    Eu stiu ca la b1 s-a investit mai mult in echipa, decit in nume mari pe sticla. Nu de alta, dar antenistii, proteveii, turcii si ceilalati care au oameni cunoscuti pe sticla ...nu prea au suferit. Badea, Negru, Capatos Maruta, Esca ii vad la locurile lor.
    Petreanu cred ca este mai mult o lovitura pentru echipa, decat pentru ce se face pe sticla.

    sau poate isi deschid si ei o scoala de marmote cu 1499euro/modul
  • @antenist. nu-l cunosc pe domnul Oancea, doar ca vad atata agitatie si asa cum Morar la 10TV se lauda ca va face nu stiu ce mare branza cand televiziunea aia are audienta doar in reteaua lor asa si B1TV nu cred ca va face prea multe valuri. Chiar si cu bani... daca nu ai o echipa puternica in spate, cu rotite bine inchegate a lua cateva marmote care impacheteaza ciocolata crezand ca peste noapte iese cioclata premium... e o iluzie in care pot crede doar Morar, Prigoana si alti pacaliti asemeni.
    Plus ca nu vad de ce atata agitatie pe piata televiziunilor: 10TV, Prigoana, b1Tv inainte de alegerile de anul viitor. Portocaliul nu mai tine la romani?
  • nu-l poti compara pe oancea cu prigoana never ever. oaneca a aratat ce poate si cred ca nimeni nu poate sa conteste acest lucru. prigoana a aratat si el ce poate... adica nimic. cat despre b1 intradevar e un proiect greu. radu moraru a mancat atata kkt pe post incat angajatii de acolo vor avea mult timp greturi. mai mult decat atat, cu exceptia lui vlad... nu vad niciun nume care sa promita. oricum e clar ca ratingul se castiga in timp, acum nu ramane decat sa asteptam
  • Vlad Petreanu era un necunoscut la ANTENA3 emisiunile sale erau foarte, foarte plictisitoare pt ca erau sinteze ale avenimentelor care s-au petrecut, omul in zilele astea se uita la ce va fi, nu l-a ce a fost, cat despre b1 tv, sincer nu stiu ce sa spun ca nu ma uit pe acolo, eu prefer Antena3 pt stiri pt ca sunt antiBase, iar pt seriale KANAL D, in ce priveste filmele indiscutabil PRO-tv. Sper sa nu ajunga ca Moise Guran la tvr2 cu o audienta de toata jena, nu inteleg de ce nu-l lasa pe Moise Guran sa ia interviuri la Boc si Base tipele alea sunt asa de slugarnice, de pierdute-n spatiu cand se afla-n apropierea guvernantilor incat te-ntrebi unde au facut meserie, au fost cumva maturatoare in birourile TVR si-au ajuns dintr-o data moderatoare? nu inteleg lipsa lor de verticalitate, cred ca mai buna este Pora, Basista, dar mai energica si mai voluntara, va rog nu radeti, iar tu Petrisor, atat iti trebuie sa ma treci cu vederea, ca nu mai trec pe la tine.
  • Nu are ce sa mearga. Este simpla mea parere. O televiziune care s-a compromis jenant cu Moraru pe post de trompeta, mintind cu nerusinare, cu emisiuni gen crezi in stele si citeste horoscopul, cu filme vechi date la greu de parca ar fi arhiva de filme a tarii nu are cum sa renasca peste noapte si sa castige rating cat ai bate din palme. In ziua de azi audienta cred eu ca se face in mult timp. Ramane de vazut. Eu sunt pesimist ca in vremuri de criza unora li s-au aratat niste pungi cu multi bani care o sa se desumfle repede...vezi cazul Prigoana jr.=om de televiziune

Trimite un comentariu