Skip to main content

30 mai: Mailul Antenei 3, furat pentru un atac informatic

 

O adresă de e-mail atribuită postului de televiziune Antena 3 a fost folosită într-un atac informatic care anunţă moartea preşedintelui Traian Băsescu, scrie Mediafax. Destinatarul e-mailului trebuie să acceseze un link de unde se descarcă un virus executabil, nociv pentru computer.

Publicitate

Pentru a da şi mai multă credibilitate informaţiei, autorii atacului au folosit numele postului de ştiri Antena 3 în denumirea adresei de la care pare primită ştirea, o adresă însă inexistentă.

Textul integral al mailului: "Subiect - Şocant! Preşedintele Băsescu a suferit un accident mortal!
Şoc naţional! Traian Băsescu este desfigurat după ciocnirea frontală a maşinii prezindenţiale cu un alt vehicul aflat în trafic. Imagini în premieră aici (link)".

Antena 3 a menţionat că nu are nicio legătură cu acest atac informatic şi a avertizat utilizatorii să nu acceseze link-ul, pentru a îşi proteja calculatorul.
Atac informatic la un post de televiziune: Un mesaj spam a anunţat moartea preşedintelui Băsescu

La 20 de ani de la lansarea în România, sub numele iniţial Radio Delta, RFI România "a făcut pionierat" în ceea ce priveşte adaptarea la noile tehnologii digitale, spune Genevieve Goetzinger, director delegat al grupului RFI. Goetzinger vorbeşte, într-un interviu HotNews.ro, despre motivele care au făcut ca staţia din România a grupului RFI să fie dezvoltată în continuare, despre investiţiile dictate de evoluţia digitalului, dar şi despre atitudinea presei franceze în scandalul DSK.

"€œEste un radio care are o notoritate de 28%, enorm. Este un radio care contează pentru că are lovituri de presă, aduce informaţii, este un radio pe care liderii de opinie îl ascultă. Este un radio care se înscrie în obiectivul dublu al audiovizualului exterior al Franţei - francofonie şi francofilie, şi asta este esential”, a spus Genevieve Goetzinger.
VIDEO Genevieve Goetzinger, director delegat RFI: "Investiţiile vor fi dictate de evoluţia tehnologiei"

Regia ARBOmedia anunţă parteneriate cu mai multe posturi locale. Iar a patra ediţie a evenimentului Marketing360 va avea loc pe 21-22 iunie, scrie HotNews, pe scurt.

Regia ARBOmedia a semnat mai multe contracte de reprezentare pentru un cotidian din Bistriţa, (Răsunetul), pentru un post de radio local (Radio Arad) şi pentru trei staţii TV locale (Campus TV Buzău, TV Arad şi Acces TV Târgu-Jiu), potrivit unei informări de presă. Aceasta arată că ARBO reprezintă, acum, 27 de staţii TV locale.

Bogdan Naumoici (23 Communication Ideas), Radu Ionescu (Kinecto), Sorin Psatta (Graffiti BBDO), Adrian Alexandrescu (Interactions) se numără printre vorbitorii celei de-a patra ediţii a evenimentului Marketing360, ce va avea loc pe 21-22 iunie, potrivit unui comunicat al organizatorilor.
Pe scurt: Mai multe posturi locale în reţeaua ARBOmedia. O nouă ediţie Marketing360

Peste două milioane de telespectatori au urmărit vineri finala "Dansez pentru tine" de la Pro TV. Şi platoul din studiourile Media Pro Buftea a fost arhiplin, oamenii stând şi pe jos ca să-i susţină pe finalişti sau pe vedetele ce au urcat pe scenă, scrie Evenimentul Zilei. O întâlnire între prieteni cu glume, emoţii, comentarii şi încurajări şi, nu în ultimul rând, multe SMS-uri.
Seriozitatea cu care tratează Mihai Petre fiecare apariţie este impresionantă. Membrul juriului "Dansez pentru tine" s-a concentrat de parcă urma să lupte pentru trofeu. A evitat să vorbească, a repetat paşii şi a verificat inclusiv podeaua.

Vedeta, atât de aspră cu concurenţii, şi-a aplicat aceleaşi reguli. Dansul pare a fi un etern test pentru fostul campion. Singurul zâmbet i l-a smuls doar soţia.
În spatele camerelor la "Dansez pentru tine"

Audienţele derby-urilor campionatului intern (ediţia 2010-2011) n-au depăşit 800.000 de telespectatori la nivel urban din cauza difuzării meciurilor pe canalele cu acoperire redusă. Partidele Steaua-Dinamo din Liga I au avut cele mai mici audienţe din ultimii zece ani.

Cel mai vizionat meci a fost CFR-Dinamo: 1,1 milioane de telespectatori, scrie Adevărul.
Dinamo a fost echipa cea mai urmărită pe TV în campionatul încheiat recent. Meciurile disputate de gruparea din Ştefan cel Mare au avut o audienţă medie de 489.000 de telespectatori pe minut, la nivel urban (4,2% rating).
Digi Sport şi GSP TV au îngropat ratingul Ligii I

 

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Ce titlu.. aiurea, ca sa nu zic altceva.
    Oricine poate trimite un email cu orice adresa (de ex. pot trimite la Guvern de pe adresa obae@paginademedia.ro un mesaj) fara sa ai prea mari cunostinte in IT, insa cei care scriu stiri d-astea (ca tot veni de la desteptii de la Mediafax) ar trebui sa se documenteze putin inainte si probabil ar fi vazut ca mailul teoretic nu a fost trimis de la Antena3 si nu are legatura cu nici un 'atac'. Dar deh, "e grele"!

Trimite un comentariu