Skip to main content

Mihai Cârciog (2): Cum a plecat Cristoiu de la EVZ. Rivalitatea Cristoiu - Nistorescu

 

Paginademedia.ro publică partea a doua a primului şi singurului interviu, un interviu document, acordat de “părinteleEVZ, Mihai Cârciog, în noiembrie 2007.

Publicitate

Despre cum a plecat Ion Cristoiu de la Evenimentul zilei, despre relaţia Cristoiu – Nistorescu, despre mogulii de acum, în interviul pe care am avut onoarea să îl realizez în urmă cu patru ani.

Materialul, aşa cum a apărut în Evenimentul zilei la 23 noiembrie 2007.

"Ion Cristoiu avea impresia ca Nistorescu ii e subaltern dator"

Mihai Carciog, fondatorul EVZ, povesteste cum a plecat Ion Cristoiu si cate mii de dolari castiga lunar.

Daca Ion Cristoiu si Cornel Nistorescu se intelegeau, rezultatele ar fi fost si mai spectaculoase, spune Mihai Carciog, fondatorul EVZ.

In 1990, Cornel Nistorescu, actionar la Expres, a devenit seful lui Ion Cristoiu. Pentru putin timp, pentru ca Ion Cristoiu a plecat, dar a revenit in toamna in companie, ca sef al unui alt proiect: „Expres Magazin”. A urmat fenomenul „Evenimentul zilei”.

Ajuns chiar presedinte al Consiliului de Administratie al companiei tocmai pentru ca refuza sa bage reclama in ziar, Cristoiu va pleca in 1997, renuntand la actiuni, pentru ca asa prevedea contractul. Cornel Nistorescu a preluat ziarul.

Relatiile dintre Cristoiu, Nistorescu si Carciog, povestite de cel care, la inceputul anilor ‘90, lansa revistele „Expres”, „Expres Magazin”, „Infractorul”, „Telegraf”, „Academia Catavencu”, „Cuvantul”, „VIP”, posturile Tele 7abc, SOTI Neptun, Radio 2Mplus si cotidianul „Evenimentul zilei”.

Petrişor Obae: Ion Cristoiu a revenit la „Expres” in toamna lui ‘90?
Mihai Carciog: Da. Ion Cristoiu a renuntat la colaborarea cu „Zig-zag” si a optat pentru a se intoarce la societatea Expres, ca director la „Expres Magazin”. Cand a revenit, in afara de salariu si celelalte intelegeri, am facut si un contract prin care i-am cesionat parti sociale: 15%, dintre care 12% i-am dat eu si 3% Cornel Nistorescu.

L-am facut partener al nostru, cu obligatia ca, daca pleaca - pentru ca acum cunosteam putin firea lui nestatornica si tot timpul in cautari, isi pierde aceste parti sociale. Daca pleaca pur si simplu si se ocupa de literatura, Academie etc. isi pastreaza partile sociale. Daca pleaca si vrea sa produca alt ziar, sa colaboreze sau sa coordoneze, direct sau indirect, alte publicatii isi pierde actiunile. Sau plateste un milion de dolari despagubiri.

Cum a ajuns Ion Cristoiu si presedinte al consiliului de administratie, la sfarsitul lui 1994?
Problema era in continuare cu publicitatea. El nu voia sa bage reclama. Aveam contracte care nu se onorau si nu se putea functiona. Atunci am gasit solutia: sa-l pun pe el presedinte al consiliului de administratie, functie din care raspunde si de managementul societatii si de producerea banilor.

In locul dv.?
Da, sigur. Ca sa inteleaga si sa se descurce el cu banii! Trebuia sa inteleaga. El era foarte suspicios, credea ca eu fac nu stiu ce smecherii, ca de ce impun eu sa bage reclama. Dar nu ne mai ajungeau banii si nu mai functionam. L-am pus pe el sa administreze, sa vada cum e. A inceput, pe urma, sa bage reclama.

A functionat strategia dv.
Pentru a putea face sa mearga societatea. Pe mine nu ma interesa functia mea, mai ales ca leafa mea era simbolica. Ma interesa ca societatea Expres sa functioneze.

Dar leafa lui Cristoiu care era?
Daca nu ma insala memoria, in jur de 5.000 de dolari pe luna. La care se adauga plata pentru fiecare articol, dar un total mi-e greu sa estimez. Astazi poate e putin, dar atunci era un salariu bun. La succesul pe care l-a avut EVZ, nu putem cuantifica acum daca era mult sau putin. Merita mult mai mult. Dar nu asta e problema si nici nu cred ca se pune asa. Nu banii contau. Nici el nu era un materialist. Nu-l pot suspecta de asa ceva.

El insa, ca orice om care isi cunoaste valoarea, este un vanitos. Cum spuneam eu atunci, trebuie tratat ca o primadona. Sa-i faci toate chefurile, sa-i rezolvi problemele.

Daca el avea 5.000 de dolari, un ziarist obisnuit cat castiga?
Nu stiu sigur, dar stiu precis ca era mai mult decat oriunde in alta parte. Insa cine pleca de la noi se ducea in alta parte pentru un salariu mai mare, pentru ca era socotit ca „vine de la „Evenimentul zilei”. Chiar daca in redactie nu era printre varfuri.

Avea o usa deschisa pentru ca EVZ a fost mai mult decat un succes de piata. Cred ca cel mai mare succes al EVZ a fost scoala incredibila de presa si, zic eu, chiar si de caractere, de oameni, de jurnalisti.

Asta este meritul cui?
E meritul colectivului de acolo. Pot spune al lui Cristoiu, care stie sa lucreze cu oamenii, dar cred ca e meritul institutiei insasi, pentru ca Ion Cristoiu, cand a plecat de aici, n-a mai avut acelasi succes in alta parte. Este un ansamblu.

Ce dadea acest ansamblu?
Faptul ca fiecare era absolut independent sa scrie cum ii dicteaza lui constiinta si cum simte el, cum crede el. Daca stirea era buna si ce a scris era in regula, intra in ziar. De aici venea atmosfera. Felul in care a fost lansat EVZ a contat si el: calesti, actori importanti care prezentau, manifeste aruncate din elicopter, intr-un moment special, cand se credea ca au intrat rusii in Moldova, s-a blocat centrala telefonica din Bucuresti cu telefoane.

S-a construit in societatea romaneasca o imagine. Apoi taxiurile si reporterii-taximetristi. Toata tehnologia EVZ care dezarma concurenta. Devenise un sanitar al societatii. Nu scapa nimic de sub observatia ziarului. Noi incercam sa-i facem pe politicieni si pe administratia statului sa functioneze cat mai corect, ca altfel ii gasim noi, cei de la EVZ.

DESPRE MOTIVELE PLECARII LUI CRISTOIU

Atitudine ostila fata de ceilalti actionari

Cum a plecat Cristoiu de la EVZ?
Se intampla imediat dupa alegerile din 1996. EVZ, in acea perioada, a sprijinit nu atat Conventia Democratica, cred eu, ci pur si simplu schimbarea. Nevoia societatii de a schimba clasa politica.

Dv. ati impus orientarea sau venea din partea redactiei?
Nu pot spune ca am impus-o eu, pentru ca v-am spus de la inceput ca nu m-am bagat. Eu nu am impus nimic si nu aveam discutii categorice pe teme redactionale. In ceea ce priveste schimbarea clasei politice, era o hotarare a consiliului de administratie ca este necesara. Era o continuitate dupa perioada comunista, se instalase o alta putere care avea impresia ca acum domina. Dadeau senzatia ca pot face orice, sunt de neinlocuit, ca sunt legitimi.

Revenim la schimbarea lui Cristoiu.
El cheltuia banii societatii fara menajamente. Pe diverse. Cumpara computere in nestire, platea birouri de avocatura. Ideea era ca nu-i placea sa ia dividende Nistorescu. Sa aiba altii de luat bani dupa urma muncii lui. Imediat dupa alegeri a inceput o critica vehementa, dupa ce ii sprijinise pe Emil Constantinescu si echipa lui. Au inceput sa vina sute si sute de scrisori, de telefoane de la cititori, ca ne batem joc de ei. Ziarul era intr-o cadere.

El spunea atunci ca orice jurnalist trebuie sa fie de opozitie.
Da, corect. Dar n-apucasera sa faca nimic oamenii acestia, nici bine, nici rau. Era la cateva zile. Lasi sa vezi si apoi taxezi. Acesta este un aspect. Si al doilea aspect este ca incepuse sa aiba o atitudine total ostila fata de ceilalti doi parteneri, care era nejustificata.

Ce inseamna atitudine ostila fata de ceilalti actionari?
Nu mai conta ce spune nimeni. Comandase si niste controale financiare, care nu s-au materializat cu nimic, pentru ca a crezut ca s-au facut niste nereguli pe aici.

Adica, el, ca sef, comandase controale la propria firma?!
Da, ale societatii pe vremea cand era condusa de mine. Nu stiu de ce. Voia, probabil, sa se asigure ca totul e in regula cand a preluat el. Nu s-a gasit nimic. Apoi, pe vremea aceea, aveam un credit care era inchis printr-un contract de publicitate pe care el nu l-a onorat si, din aceasta cauza, creditul ramasese nerambursat. Creditul trebuia restituit, iar el nu voia sa stie de treaba asta.

A trebuit nu sa-l schimb, ci sa-i retrag calitatea de presedinte al consiliului de administratie. Sa ramana in continuare director si redactor-sef de ziar, ceea ce pornise si facuse. Il pusesem ca sa poata sa inteleaga faptul ca societatea nu poate fi administrata si nu poate sa functioneze si sa devina rentabila fara baze economice, cu publicitate si cu tot ce decurge de aici. I-am spus „te schimb din pozitia de presedinte, ramai redactor-sef sau director”. El: „Nu! Eu imi dau demisia. Plec”. Cand si-a dat demisia, el a avut convingerea ca ziarul se prabuseste. Cu certitudine a avut-o.

Atunci el i-a cesionat pachetul de actiuni lui Cornel Nistorescu.
Eu am fost de acord, desi, in mod normal, ar fi trebuit sa-mi dea inapoi mie ce i-am dat si lui Cornel ce i-a dat. Cum eu am dat aceste actiuni in partea redactionala, in 1990, am fost de acord sa i le dea acum lui Cornel. Puteam sa contest. Dar el n-avea ce face. Trebuia sa le cesioneze. Pentru ca, daca nu, conform contractului prin care i s-au cesionat aceste actiuni, putea sa le pastreze, dar nu avea voie sa scrie in alta parte, sa publice sau sa dirijeze o alta societate de presa, direct sau indirect. Alta solutie nu avea, decat daca nu publica in alte parti.

Cand Mihai Carciog i-a cerut lui Cristoiu sa-i ofere o rubrica lui Nistorescu, acesta i-a oferit pagina de sport. Devenit sef, Nistorescu a schimbat orientarea ziarului

Atunci l-ati pus pe Cornel Nistorescu, care statuse departe de ziar. De ce l-ati pus pe el?
Intr-o prima faza am vrut sa conduc eu publicatia, dupa experienta cu ziaristii, care sunt cu toane. Cornel m-a rugat, pentru ca el a fost vitregit si atatia ani n-a publicat, a fost tinut deoparte. Atunci am hotarat sa preia el ziarul. Am simitit ca este dornic de afirmare si ca are o nevoie absoluta.

S-a schimbat atunci si ziarul?
El, ca alt om, cu orgoliile lui, a dat afara din cei care au fost in vremea lui Ion Cristoiu. Ca sa nu mai fie confundat cu un ziar care naste pui vii, l-a transformat, incet, incet, intr-o publicatie mult mai serioasa, cu mai putin fapt divers si senzational, dar scazand tirajul. Dar era, pana la un punct, tot ziar de o persoana.

Dupa ce am facut asocierea cu nemtii (1998), am avut un consiliu de administratie in care am cerut mai multe voci care sa se poata pronunta in ziar. De atunci au aparut patru-cinci editorialisti care au inceput sa se exprime si care au dovedit ca sunt buni si conduc acum alte publicatii. De altfel, mai toate publicatiile sunt conduse de oameni care au trecut pe la EVZ.

Cand ati vazut ca tirajul scade, ce ati spus, ca manager?
Si eu sunt adeptul unui ziar serios. Imi place mai mult, il gust, dar cu puncte de vedere diverse, nu un singur punct de vedere. Nu-mi plac ziarele de o persoana, cum nu-mi plac nici partidele de o persoana. Eu am fost intotdeauna obisnuit sa dau idei, sa conduc si sa coordonez lucrurile din umbra.

Nu mi-a placut niciodata sa ies la rampa, sa fiu aplaudat. Asta e structura mea psihologica. Mi-a placut sa scot la rampa oameni si sa am satisfactia ca i-am scos pe cei buni. M-a hranit si mi-au fost suficiente reusitele din umbra.

„S-a incercat inversarea raportului de forte”

Cum ati gestionat rivalitatea dintre Ion Cristoiu si Cornel Nistorescu?
Este un lucru foarte, foarte ciudat. Acest tip de relatii dintre ei s-a instalat inca de cand erau studenti. Cristoiul-a debutat”, ca sa zic asa, pe Cornel Nistorescu.

Din experienta mea cu colegii de liceu, de scoala, intotdeauna cand esti sef de clasa, esti sef undeva si ai colegi, acest raport ramane toata viata. Indiferent ca unul ajunge profesor universitar.

E, intre Cristoiu si Nistorescu s-a incercat inversarea raportului. Adica, Cristoiu i-a fost sef de debut, la Cluj, l-a promovat in functii, pe la „Scanteia tineretului”, pe nu mai stiu unde, in locul lui. Si avea si impresia ca el ii este tot timpul subaltern dator.

Iar in 1990, Nistorescu a devenit seful lui, la „Expres”.
Aceasta inversare nu a putut fi acceptata si suportata. Cristoiu nu putea sa accepte, iar Nistorescu se vedea el sef acum. Cred ca asta este: concurenta intre doua mari personalitati si doua mari talente.

Daca ei amandoi ar fi conlucrat armonios in aceleasi publicatii, rezultatele ar fi fost si mai spectaculoase. Si ar fi fost doua puncte de vedere, care se puteau armoniza. Chiar in dezarmonie, se armonizau. In beneficiul cititorilor. Dar asta n-am reusit sa o fac.

De ce?
Cand i-am cerut lui Cristoiu sa-i dea o rubrica si lui Nistorescu in „Evenimentul zilei”, l-a chemat si i-a dat rubrica de sport.

Se schimbase si raportul de forte. La inceput, Nistorescu conducea „Expres”, publicatia puternica, apoi EVZ, condus de Cristoiu, a devenit mai important.
Inca de la inceput, Cristoiu conducea „Expres Magazin”, care devenise mai puternica financiar si ca audienta la public decat „Expres”.

Timp de cativa ani, ce a facut Nistorescu?
S-a ocupat de Radio Total, de publicitate, de alte afaceri. A iesit, pentru ca nu a mai avut loc. Dar, pe de alta parte, nu s-a mai implicat nici in „Expres”, a lasat-o pe Alina Mungiu.

Cum ati defini, comparativ, epoca Ion Cristoiu si epoca Nistorescu?
Amandoua au fost benefice pentru societatea romaneasca. Amandoua epocile si amandoua persoanele.

Puteti sa-i caracterizati, pe scurt, cu bile albe si bile negre?
E foarte greu. Pot spune asa. Talentati amandoi. Mai filosof Cristoiu, mai literar Nistorescu. Corecti si cinstiti amandoi. Amandoi sunt oameni de mare probitate. Influentabil, Cristoiu. Foarte intransigent si de neclintit, Nistorescu. Loiali meseriei si dornici si unul, si celalalt sa lase o urma clara in jurnalistica romaneasca.

Constienti de faptul ca au valoare sa ramana in istoria jurnalisticii romanesti si ca pot influenta si au influentat. Nici unul, nici altul nu sunt sentimentali. Dintr-un anume punct de vedere, Cristoiu e mai vulnerabil. El, daca are de-a face cu o persoana, ii este dificil sa o atace frontal. Cornel n-are problema asta, ci din contra. A, te-ai cunoscut cu mine ca sa ma dezamagesti? Las ca nu te iert. Dar amandoi sunt oameni de valoare si au facut lucruri memorabile in special in aceasta perioada de tranzitie.

DESPRE MOGULII DE ASTAZI: „Nu-mi dau seama daca termenul este peiorativ sau laudativ”

Ati fi fost astazi un „mogul de presa”?
Eu nu inteleg termenul. Nici nu-mi dau seama daca este laudativ sau peiorativ. Asa cum este el impamantenit, probabil este cineva care n-are nicio treaba cu presa, dar are institutii de presa si le dirijeaza.

Eu nu cred ca exista in presa romaneasca cineva care sa poata sa impuna ideile lui, ca patron, unei clase de jurnalisti, ca sa-l serveasca de parca ar face cuie si pantofi: faci modelul asta, asa! Nu cred ca e posibil. Daca un jurnalist accepta, nu doar el se compromite, ci si profesia lui.

Uitandu-va la presa de acum, ce vedeti?
Sigur ca pare sa fie aservita si impartita, lucru care nu e benefic. Dar si aici, daca e sa se imparta unul de-o parte, unul de alta, e preferabil sa fie in cadrul aceluiasi ziar, aceluiasi post TV. Sa zicem ca patronatul isi doreste ceva. Nu iese chiar asa cum vrea el. De exemplu, eu nu-l vad pe Dinu Patriciu dand dispozitii in „Adevarul”. Nici nu cred ca-i trece prin cap.

Dar pe Dan Voiculescu?
Nici pe el nu-l vad. Sigur ca, in ceea ce-l priveste pe Dan Voiculescu, poate sa existe si altceva. Cum era inainte cu Ceausescu: „Dom’le, e la moda sa-l laud pe cutarica”. Si il lauda, ca stie ca atunci va fi apreciat.

Se poate intampla ca ziaristii sa se gandeasca „ia sa vad, ce i-ar placea lui” si, din proprie initiativa, unii sau alti oportunisti sa depisteze ce i-ar placea si sa scrie in sensul respectiv. Asta se poate. Dar eu nu-l vad pe Dan Voiculescu spunandu-i lui Cristoiu, de exemplu, „sa-i dai in cap lui cutare”. E imposibil.

Ii cunoasteti pe Dan Voiculescu, Dinu Patriciu...
Bineinteles. Cu Dan Voiculescu am fost membru fondator la Asociatia Oamenilor de Afaceri. Ne cunoastem. Si el vrea sa faca o afacere in media. Sigur ca are si ambitii politice. Nu stiu de ce, e un amestec care nu prea e in regula. Daca era buna intelegere la Tele 7, aveam si noi aceeasi forta.

Mie insa nu mi-a placut niciodata si nu mi-ar fi trecut prin cap sa candidez, sa fac politica. El crede in treaba asta cu politica. Cred ca se plictiseste de ce se intampla si crede ca ar face mai bine decat altii.

Pe Adrian Sarbu l-ati cunoscut?
Inca de pe vremea cand era la guvern, in 1990. Atunci el inca nu se exprimase. Incepuse, timid, niste lucruri. Explozia si succesul lui au aparut dupa asocierea cu Ion Tiriac si cu Lauder (proprietarul CME, compania care detine Pro TV - n.r.).

Avand la dispozitie niste fonduri, a putut sa-si exprime marea lui creativitate. Pentru ca pot socoti ca are o creativitate debordanta. A dovedit ca pe ce pune mana, pe media, o aranjeaza pe niste linii de succes si cu idei personale.

Sorin Ovidiu Vintu, ca patron de media?
Nu stiu foarte bine cu cat se implica el acum. In orice caz, in ce face, s-a inconjurat de profesionisti. A stiut. A aratat intotdeauna ca are un talent sa se asocieze si sa foloseasca marii profesionisti din diverse domenii. Pornind de la securisti, mergand la finantisti si acum cu oamenii de media. S-a inconjurat de oameni valorosi, pe care i-a motivat si a facut un colectiv care functioneaza.

Dinu Patriciu?
Trebuie sa spun ca eu ma mandresc ca il cunosc, pentru ca reusitele lui economice sunt absolute. Nu stiu ce inseamna insa Patriciu in media. Eu sunt convins ca, asa cum a facut cu Petromidia, nu se gandeste la un lucru mic, ci la o institutie care sa fie de anvergura, nu numai „Adevarul” si „Click”. Nu cred ca le-a luat ca sa influenteze. Oricum, e bine pentru presa sa investeasca oameni sau societati puternice. Creste concurenta, au de castigat consumatorii si pana la urma, cititorii aleg produsele cele mai bune.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Exceptional interviul!
    Viziunea dlui Carciog era cu totul alta ( in sensul bun) fata de ceea ce exista astazi in domeniu.
    De ne-egalat !
    Daca rivalitatea Nistorescu - Cristoiu se transfera in castig ptr calitatea ziarului, EVZ si, poate, presa SCRISA romana erau departeeeee...
  • Rar vezi un personaj care sa vrea sa stea departe de lumina reflectoarelor. Si mai rar unul care sa recunoasca asta.

Trimite un comentariu