Skip to main content

S-a stins fondatorul EVZ, Mihai Cârciog. Primul şi ultimul interviu (1)

 

A fost primul mare patron de presă. De numele lui se leagă Expres, Evenimentul zilei, Academia Caţavencu, Tele 7 abc, VIP.

Publicitate

Mihai Cârciog, fondatorul ziarului Evenimentul zilei, s-a stins astăzi la Viena, după cum anunţă chiar EVZ.

Am avut onoarea să îl intervievez pe Mihai Cârciog în 2007, când EVZ împlinea 5000 de numere. Un interviu maraton, de peste şase ore. Primul şi singurul interviu. Un interviu-document despre istoria Evenimentului zilei, despre vremuri în care, fără să ştie, Mihai Cârciog a fost primul mogul de presă. Într-un sens bun al cuvântului.

Dumnezeu să-l odihnească!

Paginademedia.ro publică în două părţi interviul cu regretatul Mihai Cârciog.

În continuare, prima parte a interviului, aşa cum a apărut în EVZ, acum patru ani.

Povestea EVZ, spusa de fondatorul sau

Evenimentul zilei de astazi (22 noiembrie 2007) poarta un numar jubiliar: 5.000. O cifra care are in spate o istorie de fix 15 ani si cinci luni. Istorie inceputa pe 22 iunie 1992, de la ambitia unui patron revolutionar pentru acele vremuri: Mihai Carciog.

Astazi (22 noiembrie 2007), fondatorul ziarului ar fi fost considerat, probabil, un „mogul de presa”. A fost primul mare patron de media, inainte de Adrian Sarbu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vintu sau Dinu Patriciu. La inceputul anilor ‘90 a infiintat revistele „Expres”, „Expres Magazin”, „Infractorul”, „Telegraf”, „Academia Catavencu”, „Cuvantul”, „VIP”, posturile Tele 7abc, SOTI Neptun, TV89 Timisoara si cotidianul „Evenimentul zilei”.

Viata lui a fost legata de Casa Presei. A copilarit in zona cand pe locul actualului World Trade Center era hipodromul, unde tragea cu ochiul prin gard la cursele de cai. A lucrat chiar voluntar la constructia Casei Scanteii. Dupa scoala de tipografie a batut zeci de ani holurile colosului. S-a gandit sa scoata o revista si a demisionat de la „Viata Romaneasca”, unde era secretar de redactie, chiar in Ajunul Craciunului din 1989. Ceausescu nu fusese inca executat.

Dupa 15 ani de „Evenimentul zilei” si la 17 ani de cand a infiintat societatea Expres SRL, Mihai Carciog acorda primul interviu. Primul sau interviu!

O poveste din vremea in care un ziar traia numai din distributie, cand publicitatea era ceva exotic si cand tirajele de sute de mii de exemplare, care bateau chiar spre un milion, erau ceva obisnuit.

Petrişor Obae: In 1990, cand ati inceput sa investiti in presa, stiati ce inseamna un „mogul”?
Mihai Carciog: Nu, si nici acum nu stiu ce ar putea sa insemne. Din punct de vedere filologic, termenul nu avea semnificatiile care sunt astazi. Pe vremea aceea se folosea boss, sef, altele.

Cum v-a prins Revolutia?
Aveam o camera de luat vederi si filmam in strada, in locurile fierbinti, unde se tragea. Filmele respective i le dadeam unei vecine care lucra la TVR, doamna Cretulescu. Ea le ducea si apareau pe ecrane. Una dintre imagini era cea cu porumbelul impuscat, daca va mai aduceti aminte.

Cand v-ati gandit la o afacere?
M-am gandit ca stiu sa organizez o publicatie, pentru ca asta am facut si inainte. Atunci era momentul, sa o fac nu sub emblema unei institutii, ci sub a mea. Mi-am dat demisia de la revista chiar inainte de Craciun, spunand ca vreau sa fac acest pas si sa lansez o publicatie.

V-ati gandit cu cine veti lucra?
Am avut mai multe variante. Imi placea foarte mult cum scria Cornel Nistorescu. Citeam reportajele lui din „Flacara”, dar nu-l cunosteam personal. Imi spusese un prieten, Gheorghe Tomozei, Dumnezeu sa-l odihneasca, ca intr-adevar este un baiat foarte talentat. Am dat sfoara in tara: cine il cunoaste pe Nistorescu sa-i spuna. Daca il intereseaza, sa ma contacteze, ca as vrea sa colaboram.

Cand ati vorbit cu Nistorescu prima data?
In ianuarie 1990. M-a sunat, m-am prezentat, i-am spus unde locuiesc, l-am invitat la mine, am stat de vorba. N-am avut o discutie ampla. A ramas ca el este redactor-sef, am stabilit un salariu...

Cat?
Daca-mi aduc aminte, a ramas surprins ca i-am propus 25.000 de lei pe luna. Cam de cinci ori salariul unui director din timpul comunismului. Cand am mers la primarie sa ne inregistram, i-am oferit si procente din afacere. I-am spus celui care nota: „actionar Carciog Mihai - 70%”... Si atunci Nistorescu a zis „eu nu stiam ca mai ai un partener, nu merg mai departe fara sa stiu”. Iar eu am adaugat „si Cornel Nistorescu - 30%”.

Ce asteptati atunci de la presa?
In primul rand sa facem o presa care sa fie indragita de cititori si care sa contribuie cat mai eficient la traversarea acelei perioade de trecere de la o societate comunista la una libera.

V-ati gandit ca ies si bani?
Bineinteles. Eram convins, pentru ca toate publicatiile pe care le-am facut la Uniunea Scriitorilor fusesera rentabile, ca daca fac un lucru bun, vor veni si satisfactiile financiare. Dar, in principal, imi doream sa fac o mare societate de media.

Profit de la primul numar

De unde au venit banii?
Schema mea era foarte simpla. Oamenii care distribuiau presa comunista aveau incredere ca se vinde ceea ce fac. Am aranjat cu ei ca atunci cand tiparesc primul numar, in 300.000 de exemplare, sa-mi achite jumatate din tiraj. 300.000 de exemplare ori 3 lei, cat costa, insemnau 900.000 de lei. Ei mi-au dat 500.000, cu care am platit tipografia, care a costat 70.000 si de acolo am inceput sa functionam.

Cornel Nistorescu vorbea intr-un editorial si de unchiul dv. din Anglia, despre care se stia doar ca era „un om misterios care finanteaza revistele „Expres”„.
Nu, el nu m-a ajutat la finantarea revistei „Expres”.

Nistorescu povesteste ca a fost la el, la Londra.
Da, am fost acolo. Intr-adevar, mi-a dat cateva sute de lire sterline cu care am cumparat primele reportofoane, care erau ultimul racnet atunci. Si a fost alaturi si sufleteste. Dar, practic, bani de la el nu au intrat in societate.

Cum a venit numele „Expres”?
Stand de vorba cu Cornel Nistorescu si cu sotia lui de atunci, Monica. Ea a propus „Expres”, si noi am spus „bine”. Consider ca, orice nume folosesti, trebuie sa faci din el renume.

Revista a aparut in...
7 februarie 1990. Primul angajat a fost Rasvan Popescu, actualul presedinte al Consiliului National al Audiovizualului. A venit de la Petrosani, Cornel Nistorescu l-a angajat. Inca de la primul numar a fost si Ion Cristoiu. Nistorescu a simtit nevoia sa se consulte si sa-l aiba alaturi pe Cristoiu. El a lucrat cateva numere. Cristoiu era subalternul lui Nistorescu. Mi-a spus ca tot timpul a fost adjunct si ca ar vrea sa incerce sa faca singur ceva. Si a plecat la „Zig-zag”, unde a facut o publicatie de mare succes.

Cand a iesit „Expres” in profit?
De la primul numar, atat timp cat am luat 500.000 de lei, iar tiparul si hartia au costat 70.000. In trei zile am realizat venit. Dupa care nu am mai dat tot tirajul la distributa de stat, ci am distribuit privat. Am tiparit niste adeverinte, am pus o stampila, au iesit studentii si tipografii pe strada si au vandut personal ziarul. Chiar si eu, si Cornel Nistorescu am vandut ziare. Se incasau banii in monede de un leu si trei lei. Se faceau zeci de kilograme! Ii depuneam la CEC si tot asa... Era o perioada romantica.

Legendele spun ca l-ati adus pe Ion Cristoiu inapoi la „Expres”, facandu-l pe directorul „Zig-zag” sa creada ca Adrian Paunescu e o solutie mai buna pentru publicatia lui.
Nu e singura legenda care circula despre mine. E preferabil sa ramana o legenda, ca asa-i frumos.

FINANTARE

Nascut cu banii de la „Infractorul”

Cat timp ati functionat doar cu „Expres” si „Expres Magazin”?
Aveam in paralel si alte societati de media. Expres era atunci actionar majoritar si la societatea constanteana Telegraf. Eu personal aveam actiuni la o societate care publica o revista care se numea „Infractorul” si care a facut atatia bani, incat cu ei am pus bazele „Evenimentului zilei”. Mai eram majoritar la „Academia Catavencu”, de cand s-a infiintat. Am avut 60%. Mai erau revista „VIP” si saptamanalul „Cuvantul”, unde am fost si sunt si acum majoritar.

Cum traia presa doar din distributie?
Costurile de hartie si de tipar erau mici. Salariile erau mici si ziarele pe care le produceam noi, in general, urmau pretul painii. Era „painea informatica” a romanului.

Faceati presa intr-o perioada in care toate mijloacele de productie erau la stat: hartia, tiparul, distributia.
Era chinuitor. Se faceau destule presiuni. Au fost si situatii cand eram blocati cu hartia, chiar si cu tiparul. Cand au venit minerii, nu au mai vrut tipografii sa ne tipareasca. Ne trimisese guvernul sa tiparim la Alexandria. Lupta a fost permanenta si pe muchie de cutit. De exemplu, EVZ avea, la un moment dat, cerere de 1,1 milioane de exemplare. Noi, din cauza hartiei, cel mai mult am putut tipari 850.000. Cererea era mai mare.

Carte de vizită

Mihai Carciog

Data nasterii: 1 octombrie 1940, Bucuresti

Studii: Scoala Postliceala Tehnica de Poligrafie, Institutul de Educatie Fizica si Sport

Traseu profesional:

  • 1962 - Linotipist, Combinatul Poligrafic Casa Scanteii
  • 1965 - Dispecer, Intreprinderea Poligrafica Filaret
  • 1968 - Sef serviciu tehnic, Editura Stiintifica si Enciclopedica
  • 1981 - Tehnoredactor-sef, Editura Sport Turism
  • 1986 - Secretar de redactie, Viata Romaneasca, Uniunea Scriitorilor

Reviste si posturi lansate: „Expres”, „Expres Magazin”, „Academia Catavencu”, „Infractorul”, „Cuvantul”, „VIP”, Tele 7abc, Radio 2Mplus, TV89 Timisoara, „Telegraf”.

Actiuni in prezent (noiembrie 2007): VIP (75%), Compress (distributie - 28%), SOTI Neptun, „Telegraf” (28%), Athenee Palas Hilton, unde este si presedintele consiliului de administratie (2%)

UN ZIAR CAT O PAINE

„Evenimentul zilei” a devenit un drog

Cand v-ati gandit prima data la un cotidian?
In societatea Expres lucrau foarte multi ziaristi cunoscuti si care, in general, pareau incompatibili. Pe acelasi coridor erau Cornel Nistorescu, Nicolae Cristache, Ilie Serbanescu, Radu Budeanu, Ion Cristoiu, Alina Mungiu, Dan Mucenic, George Pruteanu.

Erau multi si toti simteau nevoia sa se exprime zilnic. Evenimentele aveau o derulare incat abordarea lor saptamanala era deja tardiva in unele situatii. Stirile si evenimentele deveneau perisabile. Se simtea nevoia de un cotidian. Analizand, imi dadeam seama ca nu se mai facuse nimic nou in domeniul presei cotidiene. Nu se facea o presa vie si care sa atraga cititorii si sa-i determine sa cumpere ziarul. Am tot insistat sa facem cotidian.

Cand se intampla asta?
In 1992, dar inca din 1991 ma gandeam. Cornel Nistorescu spunea ca o sa pierdem bani si, in final, a zis ca se retrage. Daca vrem sa facem un cotidian, sa-l facem fara el. Cristoiu simtea nevoia unui cotidian, dar ii era frica. El era director la o revista de mare succes, „Expres Magazin”, avea gloria asigurata si nu-i venea sa-si riste pozitia cu un eventual esec. Eu tot insistam si ii explicam ca n-are cum sa aiba un esec, ca e cel mai bine pregatit si talentat pentru treaba asta. Tot ii inoculam incredere, atata timp cat este un ziar nou, care revolutioneaza presa, cu titlu, supratitlu si bumbi, pe care sa poti sa-l parcurgi, sa-l poti citi in metrou.

Asa a reiesit din discutiile noastre: materiale scurte, cu idei clare si cu lucruri senzationale. EVZ a devenit un drog. Erau sot si sotie care nu aveau rabdare sa cumpere unul ziarul si sa-l citeasca pe rand. Il cumparau amandoi, pentru ca devenise un drog.

Ati stabilit un set de reguli pe care sa le respecte ziarul?
Da. Patronatul nu se baga in publicatie si in continut, nu se spune decat adevarul, nu se influenteaza cu nimic, nimeni nu are dreptul sa modifice o stire. Atunci agentiile erau la inceput si informarea se facea de catre noi. Erau foarte multi reporteri, care umblau de dimineata pana seara ca sa aduca stiri.

Ne-am asigurat de o dotare de varf in epoca respectiva. Aveam walkie-talkie, aveam un fel de telefoane mobile pe vremea aia, acum 15 ani, care descurajau concurenta. Noi am avut dotarile inca de la inceput si redactorii nostri aveau sentimentul superioritatii, ai suprematiei, ca sunt cei mai tari si cei mai buni.

Cat costa ziarul la inceput?
Daca-mi aduc bine aminte, trei lei. Era pretul painii.

De ce ati ales acest reper?
Era cel economic si mi se parea si cel firesc. Erau perioade cand simteam nevoia sa scumpim pentru ca nu ne ajungeau banii.

A trai din presa din distributie, nu din publicitate, nu este usor. Sa lucrezi cu 20.000 de distribuitori mai mult sau mai putin corecti, sa aduni banii de la ei si sa-ti ajunga la timp inapoi pentru a-i reintroduce in circuit si sa scoti alt ziar era destul de dificil. Erau situatii cand ne blocam, pentru ca nu aveam incasarile.

Cati bani castigati din EVZ la inceput?
14.000 de dolari socotiti pe zi, din care plateam tipografia. Dar am facut, in primii ani, milioane de dolari profit.

Va sunau politicienii?
Trebuie sa spun ca am avut intotdeauna principiul sa nu amestec puterea mea din presa si presa cu afacerile si relatiile cu politicienii si cu administratia. Nu stii niciodata cand, chiar si in cazul prietenilor, unul dintre ei greseste si este luat in tarbaca de jurnalisti. N-am apelat la nimeni, n-am facut afaceri cu statul, tocmai pentru a feri societatile de media de etichetari sau catalogari ca fiind aservite, ca avand interes intr-un loc sau in altul.

Primeam telefoane. Ii puneam sa ia legatura cu ziaristul care a scris articolul respectiv. N-am intervenit niciodata in zona editoriala ca sa cer sa se procedeze intr-un fel sau in altul.

Singurele tipuri de interventie care au fost, le spuneam cateodata, dar numai directorului sau redactorului-sef „ia legatura cu persoana cutare, sa-i dati niste explicatii” sau „ai luat legatura sa vezi si punctul celuilalt de vedere?”. Atat.

A fost cineva mai insistent?
Eu m-am bucurat intotdeauna de respect in lumea politicului si cred ca se stia ca este greu sa fiu abordat pe astfel de teme.

DUPA 15 ANI

Nu mai este un ziar de persoana

Cum vi se pare EVZ de astazi?
Din punctul de vedere al structurii ziarului, mi se pare mai in regula decat pe vremea cand eram proprietar. In sensul ca are diversitate de opinie, are o abordare mai completa a aspectelor. Nu mai este un ziar de persoana. Din contra, poate acum chiar se simte nevoia unor vedete. Insa pentru marele public e mai greu de citit.

De ce?
In sensul ca nu mai are lucruri picante, pe care sa le citesti si sa simti nevoia sa le povestesti. Din punctul de vedere al acestui gen de presa, este in regula. Din punct de vedere comercial, nu prea. Vad ca i se spune in unele cercuri si pe unele posturi „oficiosul”. Sigur ca in orice redactie sunt oameni care simpatizeaza intr-o directie sau alta. Atunci, daca lucrurile sunt diverse si nu exista o linie dirijata, e in regula, pentru ca se exprima mai multe puncte de vedere, si chiar este bine, ca fiecare se regaseste cu ce vrea sa citeasca. Rau este cand este un singur sens.

Si acum cum il vedeti (noiembrie 2007)?
Pe alocuri partizan. Parca. Partizan cu presedintia. Eu nu spun ca e bine sau e rau. Mai ales ca, atunci cand apare un partizanat, un ziar nu mai are credibilitate. Cand vrei sa sprijini pe cineva trebuie sa capeti credibilitate la cei care nu-l sprijina. Ca sa faci asta, trebuie sa-l critici si, o data, la un punct X, sa-l lauzi credibil. Sa vada publicul ca nu este manipulat. Nu cred ca a lauda un personaj politic inseamna ca-i faci un serviciu, ci din contra.

O CAMPANIE CARE NU A PLACUT NEMTILOR

Prima vanzare a cazut in 1994

Au fost momente cand exista riscul sa inchideti EVZ?
Nu, nu pot spune. Am avut momente mai grele financiar, din cauza faptului ca Ion Cristoiu nu voia sa introduca reclame. Si aveam contracte de publicitate angajate, iar el nu voia sa foloseasca spatiul pentru reclama.

Dar erati proprietarul ziarului?
Da, sigur, dar aici eram o echipa si trebuia sa lucram liber consimtit. Trebuia sa-l convingem, sa-l lamurim. El nu voia si, cu felul bine-cunoscut, dadea de stire ca, daca nu, isi ia jucarelele si pleaca.

Depindeati atat de mult de Cristoiu la vremea respectiva?
In acel moment, ziarul era un ziar de persoana. Era un ziar cu un singur lider.

Cand v-ati dat seama ca nu e OK un ziar de persoana?
Stiam asta pentru ca, atunci cand am avut primele negocieri cu Grüner&Jahr pentru a face o asociere, lucrurile s-au impotmolit cand a inceput ziarul sa faca o campanie pentru pedeapsa cu moartea. Se intampla prin ‘94.

Atunci ati fi vandut ziarul?
Nu-l vindeam atunci. Si oricum, in 1998, n-am vandut, am facut o majorare de capital prin intrarea Gruner&Jahr. La majorarea de capital, procentele au devenit 50-50, in 1998.

Vandut unui destin in oglinda

Cum ati vandut ziarul in 1998?
Au fost doua etape. In 1998 a fost o cesiune de actiuni prin majorare de capital si vanzarea propriu-zisa s-a facut la Gruner&Jahr in 2002.

Cum a venit oferta? Prima data in 1994, n-ati ajuns la o intelegere.
Da, v-am spus. N-am ajuns la o intelegere pentru ca era socotit ziar de persoana. In 1998, Nistorescu i-a contactat sa-i intrebe ce parere au despre ziarul de astazi si daca mai exista dialog pe tema asocierii.

De ce i-ati contactat?
Intotdeauna, inca de la inceput, eu am avut gandul unei multinationale, unei societati puternice, cu un partener puternic, care sa te protejeze in fata presiunilor. Sa nu fiu niciodata obligat sa cedez. De exemplu EVZ nu avea publicitate de stat, nu lucra cu astfel de parghii. Consideram ca se inscrie pe o alta orbita un parteneriat cu o societate puternica si care este respectabila si respectata pe plan mondial. Pe urma a fost norocul.

Presedintele de atunci al Gruner&Jahr este acum seful Bertelsman. Culmea este ca acest om avea absolut matematic acelasi destin cu mine: nascut in acelasi an, in acelasi an fusese muncitor in tipografie, in acelasi an devenise maistru tipograf, in acelasi an intrase din tipografie in sistemul editorial, in acelasi an scosese primele publicatii, cum faceam eu la Uniunea Scriitorilor. Iar in anul in care am dat eu drumul societatii Expres el fusese numit presedintele Gruner&Jahr.

Cum au fost cei doi pasi?
Atunci noi am dat 50% si am ramas eu parca cu 27% si Nistorescu cu 23%. In 2002, eu am vandut primul. Cornel imi spusese ca si nemtii vor, dar si el vrea sa vanda. Eu zic „bine, dom’le, daca vinzi tu, n-are sens sa raman, vand si eu”. Am intrat la negocieri, eram la Viena, au venit acolo, le-am spus ce si cum. Cand am venit la Bucuresti, Cornel zice „eu nu mai vand”. El a mai ramas un an si ceva.

„Nu ne-am bucurat niciodata de sprijin”

Au fost momente cand ati fost santajat de stat?
Se facea prin distributia hartiei. Mi-aduc aminte o situatie, in ‘93-’94, cand nu ni se mai dadea hartie. Prin contractul nostru cu Letea puteam sa luam, in avans, hartie in valoare de 300 de milioane de lei. Si, normal, ca orice manager, luai si doar cand ajungeai la 300 de milioane plateai. La un moment dat nu ni s-a mai dat hartie.

A iesit primul ministru de atunci (Nicolae Vacaroiu - n.r.) sa spuna ca fabricile nu isi mai pot permite, ca este harite suficienta, dar ca trebuie sa se plateasca la zi. Am platit cele 300 de milioane si tot nu ni s-a dat. A iesit din nou si a zis ca trebuie sa se plateasca in avans. Am platit 500 de milioane in avans si degeaba. Abia atunci a spus ca din cauza iernii grele nu s-a putut aduce materia prima din padure, dar ca ne da de la rezerva de stat. Ni s-a dat, dar, in conditiile in care 500 de milioane de lei erau blocati la Letea, ca avans, n-am mai avut bani sa platim la rezeva de stat. Am intrat in niste penalizari de am ajuns sa platim hartia de trei ori mai mult.

In spatele acestei decizii era ceva legat de ce a scris EVZ?
Dintr-o informare colaterala, aflasem ca in partidul de guvernamant de atunci se hotarase raderea si falimentarea economica a societatii noastre.

De ce?
Pentru ca eram opozanti ai puterii. Politicienii au inteles greu ca ziarele sunt opozante. Si ca asa e bine. Ca ziarele sunt atente la ce fac ei, iar ei trebuie sa le multumeasca pentru ca le atrag atentia.

Au mai fost momente cand v-au santajat direct sau indirect?
Pe mine, economic, nu. Nu am mai avut cunostinta de astfel de lucruri. In orice caz, nu ne-am bucurat niciodata de sprijin. Asta e clar.

Foto: EVZ

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu