Skip to main content

11 august: Corina Dănilă rămâne în TVR până în septembrie 2012

 

Corina Dănilă, care, din 17 ianuarie, este consilier în management la Direcţia Artistică şi Producţie din TVR, va continua să lucreze în Televiziunea Publică până în septembrie 2012, au declarat pentru Mediafax reprezentanţii TVR.
Corina Dănilă a fost angajată în funcţia de consilier în management la Direcţia Artistică şi Producţie pe 17 ianuarie 2011.

Publicitate

Iniţial, TVR a anunţat că Dănilă a fost angajată temporar, până la sfârşitul acestei veri, pe un post vacant - cel de consilier în management la Direcţia Artistică şi Producţie.
Potrivit unei noi decizii, raporturile de muncă dintre Corina Dănilă şi TVR vor continua până în toamna lui 2012.
Corina Dănilă rămâne în TVR până în septembrie 2012

Ieri dimineaţă a murit, la Bucureşti, scriitorul şi publicistul Constantin Stan, scrie EVZ. Constantin Stan s-a născut la 28 iulie 1951, în Bucureşti.  În perioada studenţiei a frecventat Cenaclul Junimea, condus de Ov. S. Crohmălniceanu, fiind unul dintre cei mai activi membri şi unul dintre autorii importanţi ai antologiei "Desant 83", carea a lansat în literatura noastră o nouă generaţie de prozatori.

Conastantin Stan a activat ca profesor de limba franceză în comuna Brazii (1974-1978), a fost apoi redactor la "Scânteia tineretului" şi la "România pitorească", iar după 1989 director la "Expresul de marţi", secretar general de redacţie la "Bucureşti Match", a predat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti şi la Universitatea "Virgil Madgearu" din Craiova.
A murit scriitorul Constantin Stan

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a transmis, ieri, un mesaj de condoleanţe la dispariţia prematură a jurnalistei TVR Carmen Vasile, apreciind că este o pierdere atât pentru televiziunea publică şi presa românească, dar şi pentru domeniul sănătăţii, scrie HotNews, care citează Mediafax.

"Permiteţi-mi să transmit regretul nostru profund privind dispariţia prematură a jurnalistei Carmen Vasile. Carmen a ştiut întotdeauna să surprindă şi să relateze obiectiv problemele sistemului sanitar, un om care şi-a făcut datoria cu profesionalism. Personal, dar şi întreaga echipă a ministerului, am apreciat-o în mod deosebit. Este o pierdere atât pentru televiziunea publică şi presa românească, dar şi pentru domeniul sănătăţii", se arată în mesajul ministrului Cseke Attila.
Cseke a transmis un mesaj de condoleanţe la dispariţia prematură a reporterului TVR, Carmen Vasile

Anul trecut cele 68 de cinematografe româneşti au avut încasări de 26,5 milioane de euro, în creştere cu circa 30% faţă de 2009, scrie Wall-Street.ro. City Cinema Management, compania care operează reţeaua de cinematografe Cityplex, a avut anul trecut venituri de 1,06 milioane de euro (4,49 mil. lei) şi a atras 380.636 de persoane.

Lanţul Cityplex cuprinde trei cinematografe de tip multiplex în Braşov, Constanţa şi Bucureşti, acesta operând 11 săli (câte patru în Constanţa şi Bucureşti şi trei în Braşov).
Topul cinematografelor cu cele mai mari încasări

Fostul premier Gordon Brown are o relație ascunsă cu politiciana Anne Widecombe, prezentatorul Philip Schofield a fost răpit, iar un bărbat a fost înregistrat de niște camere de supraveghere în timp ce făcea sex cu un dovleac. Sunt cânteva dintre știrile false apărute pe falsul site BBC News.
Un site identic din punct de vedere grafic cu pagina web a BBC News a apărut pe internet, iar reprezentanții BBC s-au grăbit să denunțe falsitatea lui, scrie Evenimentul zilei.
Un site identic cu cel al BBC News păcălește internauții cu știri false

Twitter a refuzat să închidă conturile participanţilor la revoltele din Londra, care au utilizat acest serviciu pentru a extinde tulburările, insistând că mesajele trebuie să "continue să curgă", scrie Mediafax, care citează Daily Mail.

Compania cu sediul în Statele Unite a declarat că "libertatea de exprimare" este esenţială şi că informaţia va "continua să curgă". Reţelele sociale au fost criticate pentru că au permis participanţilor la revolte să incite la violenţă şi tulburări publice în înteaga ţară, după izbucnirea protestelor violente de la Tottenham, sâmbătă. Twitter şi BlackBerry Messenger au fost utilizate de participanţii la revolte, iar poliţia a anunţat că va accesa unele conturi, în căutarea infractorilor, relatează Daily Mail.
Marea Britanie: Twitter refuză să închidă conturile participanţilor la revolte, invocând libertatea de exprimare

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • trece rar si sta putin pe acolo.
    o inteleg. la un salariu de mizerie de cateva mii de euro ce-or mai vrea si aia de la TVR , sa doarma acolo ? :)))
    sa traiasca titi dincaCA i-a dat ciolan serios de papa pe munca nexam !

Trimite un comentariu