Skip to main content

Enoiu respiră ușurat: Contul media Vodafone se întoarce la McCann

 

ACTUALIZARE: Bugetul de media anual al Vodafone este, potrivit informațiilor paginademedia.ro, între 17 și 20 de milioane de euro. Oficialii Vodafone spun că "valoarea bugetului nu este disponibilă", dar dau mai mult detalii despre licitație în exclusivitate pentru paginademedia.ro. Declarațiile lui Angus Slater, Chief Marketing Officer Vodafone România, în articol.

Publicitate

Contul Vodafone se întoarce la McCann, după ce, un an și jumătate, a fost administrat de OMD. Licitația pentru contul de media al operatorului de telecomunicații a fost câștigată de agenția condusă de Bogdan Enoiu.

McCann a concurat pentru buget cu OMD (care a deținut contul) și cu MEC, agenție condusă de Bogdan Prăjișteanu.

Agenția McCann (care are în portofoliu și creația pentru Vodafone) va fi noul cumpărător de media începând din toamnă.

Anunțul oficial al Vodafone în continuare.

Până la începutul lui 2010, contul de media al Vodafone în România a fost la McCann. A trecut la OMD după o decizie luată la nivel internațional. Primele disensiuni între OMD și Vodafone au apărut în vara anului trecut. Din informațiile paginademedia.ro, problemele au fost generate de prețurile mult prea mici cerute furnizorilor de către OMD pentru reclamele Vodafone.

Ruperea Vodafone România de OMD a avut loc luna trecută (după cum paginademedia.ro a scris în exclusivitate AICI). Compania de telefonie mobilă a trimis către OMD Româniala începutul lunii iulie, informarea oficială legată de întreruperea colaborării. Oficialii Vodafone au confirmat pentru paginademedia.ro că vor organiza o licitație (pitch, în termenii industriei) pentru a alege noul cumpărător de media.

Procesul de selecție al viitoare agenții media în România s-a derulat rapid, ținând cont de importanța contului. Licitația nu a fost organizată de Vodafone România, ci a fost coordonată de la sediul internațional al Vodafone.

Angus Slater, Chief Marketing Officer, Vodafone Romania, la începutul lunii iulie:

Vodafone Romania va organiza un pitch pentru activitatea de media buying, ca parte a strategiei noastre de a ne asigura în permanență că suntem competitivi din punctul de vedere al prezentei și contractelor încheiate pe piața locală”.

 

Anunțul Vodafone legat de McCann:

București, 23 august 2011

“După un proces de evaluare riguros și foarte competitiv, Vodafone România anunță căUniversal McCann a fost selectată ca agenția sa de achiziție și planificare media, începând cu data de 1 octombrie a acestui an. Prin acest pitch, am dorit să ne asigurăm că vom continua să întărim valoarea brandului Vodafone pe piața locală, împreună cu agenția care a răspuns cel mai bine nevoilor și strategiei noastre”, a spus Angus Slater, Chief Marketing Officer, Vodafone Romania.

Vodafone Romania este divizie a Vodafone Group Plc.. Vodafone este cel mai mare grup de telecomunicații mobile din lume, cu un număr de 381 milioane de clienți în întreaga lume, înregistrat la 30 iunie 2011. Vodafone are divizii în 30 de țări de pe cinci continente și peste 40 de rețele partenere în întreaga lume. Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com.

Angus Slater, Chief Marketing Officer Vodafone România: în etapa finală au fost selectate 4 agenții. (...) 3 au participat efectiv la pitch

Care au fost agențiile finaliste? Cine a făcut parte din comisia de licitație?

În etapa finală a pitch-ului, au fost selectate 4 agenții: Zenith, OMD, MEC si Universal McCann. Trei dintre acestea au participat efectiv la pitch (OMD, MEC, Universal McCann), fiind evaluate de o echipa formata din reprezentanti ai Vodafone Romania, Vodafone Procurement Global si Vodafone Group Media Services.

 

Care au fost criteriile de selecție?

Printre cele mai importante criterii putem menționa strategia de cumpărare și planificare media, echipa/resursele alocate Vodafone Romania, referințele clienților din România. Pentru a asigura imparțialitatea totală a procesului de selecție, Vodafone Procurement Global a angajat o companie externă care să supervizeze și să auditeze întregul proces. Selecția a fost un proces transparent în care am folosit instrumente extinse, specific pitch-urilor media.

 

Cât a contat faptul că McCann are și bugetul de creație?

Cele două zone – media și advertising – sunt distincte și nu am căutat să le aducem împreună, prin prisma colaborării cu aceeași agenție. Nu acesta a fost scopul pitch-ului nostru, ci, după cum spuneam, acela de a ne asigura că generăm cât mai multă valoare pentru brandul Vodafone pe piața locală.

 

Care este valoarea bugetului anual al vodafone pentru romania?

Not available.

 

Citește și:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Ok, acum ce urmeaza? Cumva urmeaza ca Trandafirasul sa inceala sa ameninte in stanga si in dreapta si furnizorii care scriu ceva nasol desprre vodafone sau sa foloseasca contul vodafone pentru celelalte conturi. Si stau si ma intreb, de ce a ales Vodafone pe McCann? Aha!
  • Traiasca si inflorească Universal McCann Romania, in frunte cu Managerul sau General, Domnul Bogdan Enoiu!
    Traiasca scumpa noastra companie de telefonie mobila, Vodafone Romania!
    Traiasca 23 August!
    Traiasca lupta infratita a popoarelor impotriva armelor nucleare!

Trimite un comentariu