Skip to main content

1 septembrie: Consumă vedetele produsele pe care le promovează?

 

La televizor, fosta campioană mondială Nadia Comăneci îşi hrăneşte copilul cu margarină, iar Mihaela Rădulescu mănâncă salam. În panourile publicitare, actorul Florin Piersic promovează centrul comercial chinezesc. Şi asta în timp ce consumatorul se întreabă dacă acest lucru se întâmplă şi în realitate, scrie DailyBusiness.ro.

Publicitate

Despre cât de potrivite sunt asocierile dintre VIP-uri şi branduri, pe care publicitarii o numesc endorsare, posibilele prejudicii de imagine şi credibilitate, dar şi despre aşa-zis-ul "efect vampir", DailyBusiness.ro a stat de vorbă cu Dochita Zenoveiov, managing director al agenţiei de branding Seed Consultants.

Aceasta susţine că de obicei, în astfel de modalităţi de promovare, sunt alese personalităţi puternice pentru mentalul local, care să producă transfer de asocieri puternic pozitive către brandul de produs, aflat ori în faza de lansare, ori având o notorietate slabă.

Reprezentanta agenţiei de branding Seed Consultants a declarat ca în legătură cu această reclamă, întrebarea vizează credibilitatea situaţiei în care Nadia Comăneci foloseşte margarina Rama la micul dejun.
Mănâncă Nadia margarină şi Mihaela Rădulescu salam?

Serialul "Pariu cu viaţa" şi show-urile "Vocea României" şi "Dansez pentru tine" se numără printre programele difuzate în grila de toamnă a Pro TV, alături de filme precum "Transformers: Răzbunarea celor învinşi" şi "Naşa", scrie Mediafax.
În această toamnă, telespectatorii pot urmări la Pro TV filme, seriale, ştiri, emisiuni de divertisment, muzică şi dans, sub deviza cel mai bine se "Trăieşte Pro TV".
"Pariu cu viaţa", "Vocea României" şi "Dansez pentru tine", din toamnă, la Pro TV

EurActiv, reţeaua europeană de mass-media, a semnat recent acorduri de parteneriat cu Croaţia, Muntenegru şi Islanda, notează HotNews şi DailyBusiness.ro. "Succesul reţelei EurActiv ne-a determinat să integrăm trei pieţe noi", a declarat Dan Luca, director al reţelei EurActiv. Detalii pe EurActiv.ro.

Sony Pictures Releasing International a semnat un contract de sponsorizare exclusivă, pe doi ani, cu Cartoon Network, o companie Turner, pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, scrie Mediafax.

În baza acestui contract, Sony Pictures Releasing International va promova nouă filme noi ale Sony Pictures pe Cartoon Network, informează mediaweek.co.uk.
Printre ţările şi teritoriile incluse în acest contract se numără Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania, Bulgaria, Ungaria, Polonia, România, Suedia, Danemarca, Norvegia, Turcia şi Orientul Mijlociu.
Sony Pictures a semnat un contract de sponsorizare exclusivă, pe doi ani, cu Cartoon Network

Financial Times (FT) si-a retras aplicatiile pentru iPhone si iPad de pe magazinul App Store al Apple dupa ce compania americană a insistat ca abonamentele la conținutul FT să fie distribuite prin platforma sa, pentru a obține date despre clienți și 30% din venituri, notează Mediafax, Wall-Street.ro și DailyBusiness.ro, care citează Reuters.

Presa străină doboară recorduri privind subvenţiile de la stat. Mass-media din Germania primeşte cei mai mulţi bani drept subvenţii, înregistrând în 2008 un total de 7,7 miliarde de dolari, scrie Adevărul.

Franţa, Finlanda, Marea Britanie, SUA şi Italia se clasează şi ele în topul realizat de Reuters Institute for the Study of Journalism - un studiu care se referă la situaţiile din anul 2008 - citat de portalul francez „les Echos".
Subvenţii masive pentru presa din Vest

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Sa fim seriosi nici unu oarecare ca mine nu mananca margarina si salamuri dubioase, d-apai d-alde Comaneci sau Raduleasca.
    Reclamele astea-s pentru prosti :)
  • cand isi mai pune intrebari din astea existentiale, DailyBusiness.ro ar trebui sa citeze si sursa de unde s-au inspirat cand au facut research pentru articol:
    http://www.reclame-tv.ro/reclame-romanesti-cu-vedete-bine-platite/

Trimite un comentariu