Skip to main content

Se separă taberele la Realitatea: Ghiță: 600 de oameni au demisionat. Enache: sunt doar 14 demisii, e o formă de presiune.

 

Sursa foto: AdevarulTaberele din Realitatea TV încep să se separe. Ieri, Sebastian Ghiță declara pentru HotNews că 600 de oameni au demisionat de la Realitatea Media, alegând firma lui, RTV Satellite.

Publicitate

Sorin Enache, director general Realitatea Media, spune că este vorba de mult mai puține demisii: "până la această oră sunt 14 demisiii înregistrate", a declarat Enache pentru paginademedia.ro.

Cât privește declarația lui Ghiță legată de 600 de demisii: "este o formă de presiune, de a forța oamenii de la Realitatea Media să treacă pe firma lui."

Detalii, în continuare:

Printre cei 14 oameni care au demisionat până acum de pe firma Realitatea Media (deținută de Elan Schwartzenberg) și au rămas pe RTV Satellite (compania lui Sebastian Ghiță) sunt Eugen Chelemen și Mirela Voicu.

Eugen Chelemen: Opțiunea mea este Sebastian Ghiță

Eugen Chelemen, redactor-șef Realitatea TV, a demisionat de la Realitatea Media (firma care are licența de emisie) și a rămas pe firma lui Sebastian Ghiță – RTV Satellite (prin care se plătesc salariile).

Eugen Chelemen, pentru paginademedia.ro:

“Opțiunea mea este Sebastian Ghiță. Sunt redactor-șef al Realitatea TV. Am semnat cu Sebastian Ghiță, îmi voi îndeplini obligațiile din contract. Managerul postului este Sebastian Ghiță. Eu nu cunosc alt manager.”

Mirela Voicu: “Eu lucrez la Realitatea TV”

Printre cei 15 este și reporterul Mirela Voicu. Contactată de paginademedia.ro, ea a răspuns scurt:

Eu lucrez la Realitatea TV”, a declarat ea, fără să facă vreo referire la firma pe care are contract, Realitatea Media lui Elan sau RTV Satellite a lui Ghiță.

Bodyguarzi pentru liniștea jurnaliștilor

Conflictul dintre proprietarul Elan Schwartzenberg și managerul Sebastian Ghiță a ajus ieri la faza pe bodyguarzi. Agenții de pază au împânzit ieri holurile postului de televiziune, iar controalele asupra celor care intrau în clădire au fost extrem de stricte.

De altfel, ieri, reprezentanții administratorului judiciar al Realitatea Media, Rovigo, au încercat, fără success, să intre în postul de televiziune. Discuțiile au ajuns în fața polițiștilor, însă fără vreun rezultat.

Media-telenovela Realitatea TV

Situația de la Realitatea TV este una cel puțin atipică în audiovizualul românesc. Proprietarul și managerul se luptă pentru a deține controlul asupra stației. Angajații au în același timp contracte pe două firme, la doi patroni diferiți.

PROPRIETARUL:  Elan Schwartzenberg are Realitatea Media, firmă care operează postul și are licența de emisie. Firma este însă în insolvență, chiar la cererea lui.

MANAGERUL: Sebastian Ghiță, are firma RTV Satellite, o companie nou înființată. Salariații postului TV au contract și cu firma lui Ghiță. De ce? Era singura modalitate de plată a salariilor, întrucât conturile Realitatea Media erau blocate. Cei de la Realitatea Media îl acuză pe Sebastian Ghiță că vrea “să fureRealitatea TV, prin această manevră.

Cum angajații postului de știri au contracte pe ambele firme, au început opțiunile: 15 demisii într-o singură zi, iar lista lor va continua, potrivit informațiilor paginademedia.ro.

Foto: Adevărul

Citește și:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Oare cu ce afecteaza razboiul Elan – Ghita statiile locale ? Alea deja existente, pe care le-a preluat in franciza Rares Bogdan de la Cluj, si pe care, desi zicea tipul intr-un comunicat oficial in august, ca le va relansa, le-a lasat de izbeliste !!! Adica, nici macar sa faca niste vizite prin tara si sa zica: “Bai fraierilor, eu sunt noul vostru sef”…pe corespondentii Realitatii i-a preluat Ghita, pe firma lui, dar de restul angajatilor din tara, cine se ingrijeste ? Bucurestiul, cumva ? Ca dinspre Cluj nu adie nici un vant…nici de bine, nici de rau…sau atata timp cat RTV Cluj emite, restul statiilor, Dumnezeu cu mila ! Nu mai conteaza…
  • Oamenii sunt presati sa-si depuna demisia la Realitatea media,li se spune ca nu isi vor primi salariile desi domnul Ghita e obligat ca si pe luna septembrie sa plateasca salariile conform contractului incheiat cu Realitatea media.De cealalta parte(realitatea media) sunt promisiuni ca o sa se puna pe picioare Realitatea media si ca o sa fi e bine si totusi... e o bataie de joc ,femeile de servici nici acum nu si-au primit salariile pe luna august desi zilnic matura si sterg praful de pe biroul domnului Ghita cel care in schimb arunca cu prime in plic unora. Nu contest meritele celor premiati dar e josnic sa arunci cu bani in redactie iar pe holuri sa fie oameni care au muncit si totusi nu au cu ce sa-si hraneasca copii oameni care atunci cand intreaba li se raspunde ca "nu sunt bani".Ok muncesc pe salarii de cacao dar macar sa le primeasca ...si la timp. Pina la urma angajatii nu sunt interesati nici de domnul Ghita nici de domnul Elan,nu conteaza ca lucreaza pe Rtv sau Realitatea media,important e sa existe in continuare un spatiu,o sigla,o licenta de emisie si renumeratie...atat.
  • Am mancat painea cu gust de rahat de la Realitatea Tv. O cloaca, o adunatura de sefi frustrati. Sunt fericita ca am plecat definitiv din bransa. Dar ma doare inca durerea slujbasului care trage 10-12 ore, fara sa aibe voie sa ia cu el in redactie sticla de apa, care poate ca n-are vreme sa ajunga la un pipi mic...
  • Si uite-asa se vede, din nou, ce fel de oameni sunt jurnalistii. Cei care se lupta pana la capat pentru cetateniiabuzati bla bla..cand e vorba sa se apere pe ei..sunt mielusei. Ultimii oameni, absolut!
  • NU VREAU SA-MI DAU DEMISIA! SUNTEM AMENINTATI CA NU VOM FI PLATITI DACA NU NE DAM DEMISIA. SUNTEM PRESATI SA NE DAM DEMISIA. NU ALEGEM, SUNTEM OBLIGATI!

    NU NE AVANTAJEAZA IN NICI UN FEL TRECEREA PE ALTA FIRMA. VEDETELE POT SPECULA MOMENTUL, ANUNTAND CA PLEACA SI VOR OBTINE BANI MAI MULTI. DEJA LI SE FAC OFERTE GENEROASE!

    NOI, OAMENII OBISNUITI, VOM RAMANE CU ACELEASI SALARII FOARTE MICI.
    CUI II PASA DE NOI? ACUM SI-AU DAT SEAMA, CEI CA EUGEN CHELEMEN, CA NU ISI PASTREAZA MIILE DE EURO DECAT DACA MUNCIM NOI,CEI MULTI SI CEI PROST PLATITI.
    AU NEVOIE DE NOI! CINEVA TREBUIE SA MUNCEASCA! EI DOAR "SE CHINUIE" SA URLE LA NOI, CUM O FACE ZILNIC CHELEMEN.
    SPOR PENTRU TIPAT AU? RASPUNSUL ESTE DA, MII DE EURO LUNAR!

Trimite un comentariu