Skip to main content

VIDEO. Găinușă: Am discutat cu Șerban și ne va ajuta. Am fost primul reporter roman la Balotești. A venit acolo și Adrian Sârbu. Sora mea era fan Şerban, iar eu nu prea îl suportam

 

Cred că Șerban își va pune la dispoziție experiența de 16 ani de la Cronică”, a spus Mihai Găinușă în exclusivitate la PaginademediaTV. “Am discutat cu Șerban Huidu și ne va ajuta”, a continuat el.
Găinușă a povestit despre începuturi. “Am fost primul reporter roman la Balotești”, spune el, adăugând că bossul Pro TV, Adrian Sârbu, a ajuns la locul catastrofei în foarte scurt timp. Găinușă povestește și cum l-a cunoscut pe Huidu.

Publicitate

Cronica se reia diseară, pe Prima TV. "Sunt convins să telespectatorii inteligenți vor face diferența între un accident și unul care a sărit pe gazon să lovească un jucător pe teren. O emisiune nu a omorât pe nimeni", a spus Găinușă.

Găinușă: O emisiune nu a omorât pe nimeni

Cum va fi Cronica de acum înainte? Alte fragmente din PaginademediaTV, în continuare:

Interviul a fost realizat în studioul LTV, cu sprijinul comaniei DirectOne. Transcrierea a fost realizată de agenția de Monitoring Media. În continuare, câteva fragmente din emisiune. Înregistrarea completă a emisiunii, aici.

Formatul va fi același

"Cronica Cârcotaşilor îşi va păstra acelaşi format, cu doi prezentatori, cu o echipă întreagă care lucrează pentru realizarea ei, cu band, cu oameni invitaţi în platou şi, dacă putem să păstrăm şi formatul cu telespectatori, ar fi senzaţional", spune Găinușă.

Cronica își va păstra același format

Șerban Huidu va face tot posibilul să ajute Cronica Cârcotașilor

"Eu cred că Şerban îşi va pune la dispoziţia Cronicii Cârcotaşilor experienţa din 16 ani de televiziune. Şi este o experienţă care e binevenită", spune Găinușă. "El a declarat, şi pe blogul lui, că va face tot posibilul să ajute Cronica Cârcotaşilor."

"Aşteptăm ca Şerban să revină în spatele camerei, să fie cu noi în echipă. Trebuie înţeles că acum nu e momentul."

Așteptăm ca Șerban să revină în spatele camerei

Îmi va fi foarte greu să prezint fără Șerban

Găinușă: "Îmi va fi oricum foarte greu să prezint fără Şerban, aşa cum mi-a fost şi în primul sezon. Numai că diferenţa e că Şerban era, atunci, acolo. Iar acum, nu mai e. Şi noi am început Cronica asta împreună şi e greu să, cum am spus, când ridici o construcţie şi smulgi unul din piloni, e foarte greu ca acea construcţie să rămână în picioare."

Găinușă, despre emisiunea fără Șerban

S-a gândit să renunțe?

Găinușă: "Da, foarte mult m-am gândit. De aceea am şi făcut acea emisiune specială." (...) Sunt două direcţii, una că nu ar trebui să facem Cronica Cârcotaşilor sau că eu nu ar mai trebui să fac Cronica Cârcotaşilor. Şi am ajuns, prima dată, la concluzia că această emisiune trebuie să continue, pentru că este un spirit. Foarte mulţi mi-au spus că au crescut cu această emisiune, chiar şi noi am crescut cu această emisiune, eram mult mai tineri când am început-o, aşa că vom merge mai departe cu Cronica Cârcotaşilor."

Cronica trebuie să continue

Sora mea era fan Şerban Huidu, iar eu nu prea îl suportam pe Şerban Huidu

Cum l-a cunoscut pe Huidu?: "Am auzit de Şerban Huidu prima dată cred că înainte de 2000, prin 1997, nu ştiu, cam aşa. Sora mea era fan Şerban Huidu, iar eu nu prea îl suportam pe Şerban Huidu, pentru că ascultasem o dată în programul lui, sâmbătă, dacă nu mă înşel, numele de Tuțgureanu, nume pe care îl inventasem eu. De-aia a fost mare mirarea mea să mă sune într-o zi şi să-mi spună "salut, sunt Şerban Huidu, aş vrea să ne întâlnim să vorbim ceva". Şi ne-am întâlnit. Am mâncat o pizza. Nici nu mai  ştiu cine a plătit. Trebuie să mă gândesc.

Cum l-a cunoscut pe Huidu?

Am fost primul reporter român la Balotești. A venit și Adrian Sârbu acolo

Găinușă: "Am fost primul reporter de la noi care a ajuns acolo. Plecasem la o conferinţă de presă la Inspectoratul de Poliţie şi am văzut ambulanţele ieşind din Spitalul de Urgenţă. Şi am întrebat un şofer, pe atunci eram reporter şi întrebam.Şi mi-a spus că a căzut un avion."

Sârbu a fost personal la Balotești: "Să-ți spun o chestie, nu cred că am mai spus-o până acum.A apărut un Mercedes condus de şoferul domnului Adrian Sârbu, care era în spate şi care a luat singurul martor pe care îl văzusem şi eu pe acolo şi l-a băgat înăuntru. Nu am văzut ce l-a întrebat, ce l-a chestionat.

Găinușă, primul reporter la Balotești

Huidu, naș de cununie. Cine pe cine a nășit în echipa Cronicii

Găinușă: Șerban îmi este naş de cununie. Eu şi soţia mea Ioana suntem cununaţi de Şerban Huidu şi de soţia lui, Cristina. Ei sunt şi naşii Evei, fata noastră. După care eu i-am cununat pe Dezbrăcatu' şi pe Laura, soţia lui, şi le-am botezat copilul, pe Ştefan. După care Şerban i-a botezat copilul lui Mistreţu', după care eu am botezat fata bebeluşei Oana, pe Izabela.

Găinușă, despre nașii din Cronică

Cum a pornit Cronica?

Găinușă: Primul proiect pe care l-am propus celor de la Radio 21, cu Șerban, nu a fost aprobat. Se întâmpla în primăvara lui 2000. După care Șerban m-a sunat în toamnă să-mi spună că a plecat un coleg de-al lui de la matinalul Radio 21 şi dacă pot să vin să fac revista presei şi mai vedem pe urmă. Şi m-am dus şi după trei zile am rămas. Au fost trei zile de probă şi am rămas...

Primul proiect cu Șerban nu a fost aprobat

Nu auzeai la radio cuvinte de patru litere scrise pe ziduri și WC_uri publice, cum se întâmplă acum

Găinușă, despre radioul de acum zece ani: Pe vremea aceea auzeam cuvinte din dicţionar. Nu auzeam cuvinte care apar graffiti pe ziduri şi pe WC-uri publice, cum se întâmplă acum. Nu numai la radio, dar mai nou şi la televizor apar aceste cuvinte, pentru că este în trend, e la modă să foloseşti cuvinte din patru litere scrise de derbedei pe diferite ziduri şi pe care le foloseşti cu pretenţie de umor.

Găinușă, despre radioul de acum zece ani

 

Transcrierea integrală a  interviului PaginademediaTV cu Mihai Găinușă (transcriere realizată de compania Monitoring Media):

Interviul, pe larg:

Petrişor Obae: Bună ziua, bine aţi venit la a doua ediţie “Pagina de Media Tv“. Și astăzi, ca şi săptămâna trecută, la prima ediţie, avem un invitat, eu zic, nu de bună calitate, de foarte bună calitate, cu care vom discuta despre un subiect destul de fierbinte, care a pornit totuşi de la un eveniment destul de tragic. Astăzi îl avem în studio pe Mihai Găinuşă. Bine ai venit!
Azi dimineaţă ai intrat în direct cu Dezbrăcatu, la Radio. 

Mihai Găinușă: Atenţie, nu numai cu Dezbrăcatu, ci şi cu colega mea, Oana Paraschiv. Suntem un fel de, eu am zis trio Grigoriu. Ne puteţi considera şi Hagi, Ilie Năstase şi Nadia, dar mă rog, la limitele.

Dar cine este cine?
Cine este cine ce?

În trio-ul ăsta.
Nu, glumeam. Da, a intrat Dezbrăcatu în echipa cârcotaşilor de la Radio. Dacă asta e o întrebare, sau o constatare.

Şi practic, formula de prezentare pe Radio va fi acum una în trei?
Măi, ea a fost şi până acum cu Dezbrăcatu, doar că făcea transmisii prin telefon, iar acum este în studio. Deci trebuie să facem mai multă cafea. Asta e singura problemă.

Deci a trecut de la actor în rol secundar la actor în rol principal.
Nu ştiu dacă actor secundar şi nu ştiu dacă actor, mă rog. El aşa zice, dar dacă nu a dat licenţa, eu nu îl cred până nu văd hârtia. Îmi pare foarte rău.

Pe Tv va fi aceaşi formulă?
Bună întrebare. Pot să îţi răspund miercuri seara? După ora 10.

Nu, că deja este luni după amiaza. Mâine probabil că înregistraţi. Miercuri va fi pe post.
Nu pot să îţi răspund la această întrebare deocamdată.

Deci nu poţi să îmi spui ce vom vedea. Mişu, Dezbrăcatu şi Găinuşă. Mişu, Dezbrăcatu şi încă cineva.
Sau altcineva şi altcineva. Fără, Mişu şi Găinuşă.

Tocmai. Şi care e varianta pe care să mergeţi cel mai probabil?
Eu zic că varianta cea mai potrivită este cea pe care o veţi vedea miercuri seara, de la ora 20.30, la Prima Tv. Îmi fac şi eu un teasing.

Dar 99 % Dezbrăcatu?
Ţi-aş fi spus dacă aş fi putut. Nu pot să îţi spun în momentul acesta.

Dar de ce depinde?
Nu depinde de mine.

Dar de cine?
Mai lucrează foarte multă lume acolo, la Cronica Cârcotaşilor şi ştii ceva? Chiar avem şefi, adică.

Cine e şeful tău? Adică şeful tău direct?
Nu am şef direct, dar eu am un contract de colaborare, sunt un fel de freelancer, dar să spunem că televiziunea are nişte şefi unde eu prestez cu acest contract de colaborare.

Şi ei vor zice în final, uite va fi Dezbrăcatu şi pe tv?
Ca în orice instituţie, sunt nişte şefi care decid mai bine ce se întâmplă.

Voi aţi făcut ceva emisiuni demo pentru tânăra emisiune de mâine, până la înregistrarea de mâine?
Nu am făcut emisiuni. Eu am impresia că nu am făcut teste nici când am intrat eu, acum 11 ani. Chiar am uitat să facem emisiune demo pentru chestia asta. Da, o să am în vedere treaba asta, să nu rămână doar cu o emisiune demo.

Dar nu aţi testat pe fiecare, cine cu cine merge?
Petrişor, noi de problema asta ne-am mai lovit o dată în primăvară, după cum ştii. Şi atunci am făcut câteva demo-uri şi pe baza acelor probe, am ales pentru primăvară varianta bebeluşa Oana. Nu cred că mai este nevoie să facem alte demo-uri ca să ne dăm seama cine va prezenta. Dar hai întreabă-mă şi altceva în afară de aceasta.

Te voi întreba.
Dacă nu, te voi întreba eu. Că am citit nişte întrebări pe acolo. Ai câţiva oameni care scriu acolo foarte convinşi. Ei le ştiu pe toate. Chiar aproape m-au convins şi pe mine, să ştii.

Asta e foarte greu.
Nu, dar sunt atât de convingători.

Dar ca structură, ok nu ai prezentatorii clari, dar ca structură cam cum va fi Cronica Cârcotaşilor? Vorbim de miercuri.
Cronica Cârcotaşilor îşi va păstra acelaşi format, cu doi prezentatori, cu o echipă întreagă care lucrează pentru realizarea ei, cu band, cu oameni invitaţi în platou şi dacă putem să păstrăm şi formatul cu telespectatori, ar fi senzaţional.

Cu doi prezentatori. Ai spus, el şi el nu el şi ea?
Tu ai ceva cu mine. M-ai chemat aici. Serios!

Păi trebuie. Măcar, dincolo de surpriză să fie ceva.
Da, dar pentru mine e foarte important 10 % din salariu. Nu de alta, dar vine iarna şi trebuie să cumpăr hăinuţe groase copiilor.

Da, eu vreau să vorbim dincolo de emisiune, vom mai reveni la ea şi sunt şi nişte întrebări de la telespectatori. Vreau să dăm puţin timpul înapoi. Mie îmi plac destul de mult poveştile.
Putem să începem cu Cenuşăreasa.

Da, povestea ta. Cum de ai ajuns în Radio?
Păi nu auzi? Începem cu Cenuşăreasa. În general cum am ajuns în fenomenul Radio?

La început. În anii 90.
Petrişor, eu am povestit de atâtea ori treaba asta, în 11 ani de zile, încât lumea bănuiesc că ştie, deci acum iar povestesc că am lucrat la telefoane. Da, am lucrat la telefoane, am lucrat pentru că am terminat un liceu de telecomunicaţii şi pe vremea aceea era bine să ai un serviciu că îţi dădea şi casă, aşa că m-am dus să îmi iau şi o casă, nu pot să spun că ştiam ce fac. Nici acum nu am impresia exactă că ştiu ce fac, dar m-am dus, am lucrat vreo patru ani de zile, timp în care am şi încercat să intru la facultate, în mod repetat, nereuşind, pentru că pe vremea aia la bac nu erau camere de luat vederi şi iată ce s-a întâmplat, mi-au trebuit 4 ani să îmi dau seama, de aia vă sfătuiesc, dacă v-au prins cu camera învăţaţi, pentru că dacă învăţaţi, o să aveţi patru-cinci camere pe voi, cum eu acum.

Şi am intrat la facultate, la Şcoala Superioară de Jurnalistică, îi salut pe toţi foştii mei colegi şi mai ales colege, căci eram 20 de băieţi şi 60 de fete şi în semestrul doi din anul 1 am reuşit să mă angajez la Radio Delta RFI, clădirea de peste drum de aici, la etajul 11, duminica nu mergeau lifturile şi aveam o emisiune de la ora 11. S-a mutat Radioul de acolo, din fericire. Era interesant, pentru că fiind un cămin, la un moment dat chiar aveam gândaci pe microfon, pentru că gândacii de bucătărie urcă sau coboară în funcţie de preferinţele lor culinare. Şi uneori intrau şi în bucătăria ştirilor şi mă trezeam cu gândacul mergând pe birou. Dar în fine, s-a rezolvat.

Şi nu pierdeai firul ştirii?
Uneori, pierdeam şi fără să fie nevoie de un gândac. Aşa e la început, să ştii. Da, asta se întâmpla în 1995, nu în 1994, cum susţii tu. M-am interesat. În 1995 m-am apucat de radio, deci e o mică experienţă în spate. Şi nu e păcat, oameni buni, să las această experienţă, apropo de anumite concluzii de-ale cititorilor tăi, sau cum îi numeşti tu, care spun, dar de ce nu s-a retras? Păi nu e păcat de o experienţă de 16 ani de zile la radio? Eu ce fac cu experienţa asta? Eu mă pot apuca şi mâine de altă meserie, nu la telefoane, că nu mă pricep nici acolo, v-am mai spus.

Dar chiar, la ce te pricepi, aşa, dacă te apuci mâine de altă meserie, să zicem?
Păi, uite la acvaristică. Serios, dacă mă întrebi. Nu ştiu dacă e o mseserie în sine, dar am ajuns să ştiu să formez un acvariu sau să îl întreţin. Nu mă pricep la afaceri, de asta nu mă bag. Mă rog, am impresia că nu mă pricep nici în ceea ce fac, dar experienţa o să ne arate. Poate o să mă reapuc de scris, că, iată, îmi pot face reclamă. În luna noimebrie o să scot o carte. Sunt nişte povestiri destul de depresive. Nu o să mă recunoaşteţi acolo, vă garantez. Dar aşa am simţit eu astă-vară şi, dacă mă întrebi ce ai făcut astă vară, iată, am scris o carte.

La Radio Delta ai stat cinci ani, dacă nu mă înşel.
Da, cinci ani la Radio Delta, după care am plecat la Radio 21 şi la Kiss Fm. Totuşi în 16 ani de zile, să lucrezi doar la trei posturi de radio, înseamnă mult să ştii, pentru că eu am stat în fiecare loc mult, sau măcar până mi s-a terminat contractul. Deci nu am plecat, ca alţii, înainte de terminarea contractului.

Ce tot aşteptai, să stai atâţia ani?
Confirmarea valorii. Nu, nu ştiu ce să zic. Am stat pentru că, în această meserie şi în general, în media este mult mai greu să rezişti decât să pleci. Este foarte simplu să pleci în altă parte. Foarte simplu.

Şi care sunt riscurile să pleci în altă parte, într-o astfel de meserie?
Păi, rişti în primul rând să îţi dezamăgeşti telespectatorii, sau mă rog, în cazul acesta, ascultătorii, care ştiau că te găsesc pe o frecvenţă. Şi în al doilea rând rişti să faci nişte compromisuri în calitatea produsului, care să te îndepărteze din nou de telespectatori sau de ascultători. Pe de altă parte, dacă te duci la o staţie mai puternică, atât de radio, cât de tv, poţi beneficia, să spunem, de o audienţă mai mare sau un număr mai mare de oameni care poate nu te-au cunoscut şi acum, ori îi îndepărtezi pe toţi, îi sperii şi fug toţi, ori mai vin şi alţii.

Ați avut oferte de la alte posturi? Să vă mutaţi cu tot cu Cronica?
De-a lungul timpului am avut oferte.

Şi ce v-a ţinut?
Dacă zic onoarea, pare că mă bat cu pumnii în piept. Păi, în primul rând, să fim serioşi, ne-a ţinut contractul. Deci, am avut un contract pe care a trebuit să îl onorăm şi, în al doilea rând, ne-a ţinut puţin capul pe care l-am avut pe umeri ca să nu ne luăm după tot felul de promisiuni posibil deşarte, posibil adevărate şi să ne mulţumim cu ce puteam noi în momentul acela şi să mergem mai departe prin valoarea noastră.

PRO Tv-ul v-a ofertat vreodată?
Da, ne-a ofertat.

Şi cum de aţi refuzat? Că PRO Tv pare de nerefuzat.
Petrişor, nu pot să zic că am refuzat, pentru că eu am lucrat şi la PRO Tv. Dar vorbeai de Radio. În televiziune, am lucrat la “ Chestiunea Zilei “ , deci în cadrul PRO Tv-ului, deşi atunci, pe vremea aceea, Chestiunea Zilei era un stat în stat, deci nici măcar acelaşi sediu nu îl aveam.

Dar acolo cum ai ajuns?
De la Radio. Am avut o echipă de oameni foarte talentaţi la Radio Delta cu care făceam o emisiune de umor. Se chema Săptămâna nebunilor, cu Filip Stoler, Mişu Marinescu, cel care scrie scenariile la Trăzniţii acum, şi încă un prieten, Corvete îi spuneam, Radu. Şi am fost solicitaţi la Chestiunea Zilei.

Dar te-a sunat cineva, sau cum?
Nu pe mine, că nu eram aşa important pe vremea aia. Ne-am dus toată echipa acolo unde am scris pentru Florin Călinescu.

Deci, pe vremea aceea nu apăreai în faţă. Călinescu citea textele scrise de tine.
De mine şi de alţii. Nu numai de mine. Făceam o adevărată şedinţă de redacţie în fiecare zi. A fost o muncă foarte interesantă atunci, pentru că era momentul când compilam idei şi fiecare venea cu o idee. E foarte uşor să lucrezi de unul singur, e foarte greu să lucrezi în echipă, mai ales pe creativitate de acest gen. E foarte greu. Pentru că, până la urmă, fiecare trebuie să lase de la el. Nu poţi să ţii cu dinţii de subiectul tău şi de stilul tău, fără să accepţi şi ajutorul celorlalţi colegi.

Tu veneai după cinci ani de Radio, în care tu făceai glumele, tu le spuneai. Acum tu le făceai, alţii le citeau.
Dar, numai puţin, Petrişor. În paralel, aveam şi o carieră foarte serioasă la ştiri. Atunci când am intrat la Radio Delta, pe o uşă am intrat la ştiri şi pe alta în studioul de divertisment. Deci, eu am fost şi reporter şi pot să spun că am avut subiecte interesante, cum ar fi căderea avionului de la Baloteşti. Am fost primul reporter de la noi care a ajuns acolo. Plecasem la o conferinţă de presă la Inspectoratul de Poliţie şi am văzut ambulanţele ieşind din Spitalul de Urgenţă. Şi am întrebat un şofer, pe atunci eram reporter şi întrebam. Acum mă întreabă lumea pe mine diferite chestii.Ce se întâmplă? Şi mi-a spus că a căzut un avion. M-am repezit la un telefon public, că nu aveam telefon, şi am sunat în redacţie. M-am dus cu taxiul până la Baloteşti, până la rămăşiţele avionului.

Dar ai fost printre primii care au ajuns. Ţin minte că imediat s-a încercuit zona.
Da, hai să îţi spun o cheste. Nu ştiu dacă am mai spus-o până acum. Când am ajuns eu acolo, fără telefon mobil, fără mijloce de comunicare, deja era un reporter de la BBC, care avea un telefon prin satelit pe vremea aceea şi care ţinea legătura deja cu redacţia. A apărut un Mercedes condus de şoferul domnului Adrian Sârbu, care era în spate şi care a luat singurul martor pe care îl văzusem şi eu pe acolo şi l-a băgat înăuntru. Nu am văzut ce l-a întrebat, ce l-a chestionat. După ce a ieşit, am vorbit şi eu cu omul ăla, i-am pus reportofonul şi mi-a zis că a auzit un huruit. Ştii că întotdeauna apar foarte mulţi martori, dintr-ăştia care stau cu ochii pe cer şi văd avioane căzând sau tot felul de vapoare venind.
Da, dar Adrian Sârbu la momentul respectiv, nu era încă...
Dar era foarte implicat în “bucătăria internă“ a postului.

El practic era curios ce spune martorul?
Nu ştiu, probabil. Îţi dai seama, dacă a ajuns dânsul acolo să vadă, probabil că el a coordonat jurnalul. Oricum era un fapt nemaiîntâlnit şi din fericire nemaiîntâlnit de atunci în România. Ţin minte că mi-a fost foarte greu să pot să transmit ceea ce aflasem pentru că era coadă la telefonul de ebonită din gara Baloteşti şi trebuia să dau telefon.

Care a fost reacţia ta? Tu aveai 20 şi ceva de ani. Presupun că nu ai mai avut niciodată de-a face cu evenimente sângeroase.
Da, nu am mai avut de-a face. Cel mai mult m-a impresionat mirosul. Mirosul ăsta nu poate fi descris. Era groaznic. De ars. Şi faptul că totuşi nu era niciun incendiu la faţa locului. După aceea am fost şi pe la Inspectoratul de Pompieri şi am făcut mai multe reportaje. Nu se ştie, până la urmă, cum a căzut acel avion, pentru că în mod normal dacă pică un avion şi se face ţăndări într-un loc, izbucneşte un mare incendiu pentru că, având rezervoarele pline de kerosen, ăla trebuie să ardă acolo. Mai ales că pământul era clisos şi ar fi trebuit să ţină cherosenul deasupra. Sau poate, nu ştiu eu, nu s-a dovedit niciodată. Ar fi explodat în aer. Mă rog, sunt evenimente vechi.

Ce alte evenimente ai mai acoperit, aşa, de impact?
Multe conferinţe de presă, reportaje, pe stradă. Cel mai interesant reportaj pe care l-am făcut pe stradă a fost în Paris - am avut o bursă la Paris, de Radio şi a trebuit să fac un reportaj. Ne alegeam subiectele. Şi am făcut un reportaj despre, mă scuzaţi, dar pe net cred că pot să zic, căcăţeii de câine de pe trotuarele Parisului şi intervievează Mişu parizieni depsre căţei. Cel mai interesant mi s-a părut faptul că pe lângă o grămadă de patrupede dintr-astea canine, am descoperit o tanti care avea doi dihori legaţi cu lesa, mergea la plimbare. Deci, pentru mine - eu venind din ţara câinilor vagabonzi, adică în continuare suntem din ţara câinilor vagabonzi şi a cailor bătuţi pe islaz - să văd pe cineva care avea nişte animăluţe din astea ieşite din comun a fost foarte interesant. Da, apropo de asta cu caii, o dată am venit cu trenul de la Budapesta, fusesem la un revelion acolo şi când am venit prima imagine după graniţă era cadavrul unui cal sfârtecat de câini. Deci ce poţi să mai spui la chestia asta? Da, asta ca să colorăm puţin atmosfera.

Bine, o colorai într-un fel mergând la astfel de evenimente şi pe de altă parte făceai satire, umor. Cum se împăcau? Sunt lucruri total diferite.
Aşa este, sunt lucruri total diferite, dar am reuşit să fac şi treaba asta. Nu ştiu, umorul. E greu să faci umor în diferite situaţii. Dar dacă ai reuşit să faci umor pe un colţ de birou sau gândindu-te că te doare o măsea sau să zicem în cel mai fericit caz, te doare o măsea, ca să nu zicem de ceva probleme în familie. Dacă reuşeşti să mergi mai departe, restul cred că după aceea se acumulează ca experienţă şi te poate ajuta să treci peste anumite hopuri.

Apropo de umor, la momentul respectiv...
Asta nu înseamnă că sunt nesimţit, pentru că toţi suferim în interiorul nostru. Poţi să întrebi orice umorist, o să îţi spun că, nu ştiu dacă toţi, dar majoritatea sunt nişte oameni trişti, să ştii. Deci umoriştii sunt nişte oameni trişti în general.

Ăsta e un paradox al umoriştilor...
Da, trebuie să compenseze cumva.

În perioada aceea, apropo de umor, ce nu auzeam deloc la radio, ce cuvinte? Ce tip de glume nu auzeam la radio?
În general să ştii că pe vremea aceea auzeam cuvinte din dicţionar. Nu auzeam cuvinte care apar graffiti pe ziduri şi pe WC-uri publice, cum se întâmplă acum. Nu numai la radio, dar mai nou şi la televizor apar aceste cuvinte, pentru că este în trend, e la modă să foloseşti cuvinte din patru litere scrise de derbedei pe diferite ziduri şi pe care le foloseşti cu pretenţie de umor.

Ce vă oprea atunci să le spuneţi?
Păi cred că în primul rând intervenea autocenzura, după care intervenea bunul simţ de acasă, că nu vroiam să mă trezesc cu familia sau cu mama să mă sune: bă dar ţie nu îţi e ruşine să vorbeşti aşa la televizor sau la radio?! Pentru că atunci ne era ruşine de familiile noastre dacă spuneam o măgărie. Şi în al treilea rând probabil ceva coercitiv, o măsură, deşi nu ştiu când a apărut CNA. Era şi atunci CNA... Bine, mai erau şi şefii, care nu ne-ar fi dat voie. Acum unii încurajează chestia asta, pentru rating.

Şi nu exista şi atunci presiunea asta, că ai vrut să te audă cât mai multă lume.
Şi acum CNA este foarte, foarte ocupat în ultimul timp. Deci CNA, nu ştiu dacă aţi observat şi nu vreau să acuz pe nimeni, dar nu mai are timp să se uite la televizor. Sau la CNA, monitoarele de supraveghere se închid la ora 10 seara, ceea ce este senzaţional şi o fericire pentru umorul din această ţară. Eu bănuiesc că este singura ţară din lume unde monitoarele de supraveghere se închid la ora 10 seara. Şi chiar dacă a doua zi sunt date în reluare, ei bine, se închid şi atunci la 07:00 dimineaţa, oameni buni. E un fenomen ăsta.

Spui tu spre norocul umorului. Numeşti umor şi ce se întâmplă de la 10 seara?
Nu îl numesc eu umor, dar dacă apare în grila de programe ca emisiune de divertisment, asta înseamnă că are umor.

La asta se referă divertismentul?
Da. Ştii, este foarte uşor să faci umor de la brâu în jos şi e foarte greu să faci de la brâu în sus.

Da, am descoperit legătura dintre umor şi partea textilă.
Curea! Cureaua aia era pe vremea bunicului, care nu te lăsa să faci umor dintr-ăsta, cel puţin în casă nu te lăsa.

Când lucrai cu Florin Călinescu aveai nişte reguli clare, nu faci glume despre cutare, nu faceţi glume... Vă spunea ceva? Măi, nu pot să spun glume de genul ăsta...
În majoritatea timpului foloseam subiecte politice, pentru că atunci lumea mai râdea la subiecte politice, acum plânge la subiecte politice şi e de înţeles, pentru că, dacă te uiţi puţin în Parlament, unde vrei, în clasa politică, îţi vine să urli şi să fugi, nu îţi vine să râzi. Nu ştiu dacă mai e cineva care mai râde când îl vede pe primarul sectorului care este vorbind. Asta a fost o etapă, acum 100 de ani, când era ales pentru prima oară primar. Acum nu mai râzi, acum plângi. Asta înseamnă că se va întâmpla ceva din nou cu banii daţi de tine pe impozite, da? Vor dispărea la fel cum au dispărut cei de până acum.

Nu era atunci oarecum frustrant să ştii că uite, poanta aia am făcut-o eu, nu ştie nimeni.
Nu cred, că nu ţineam neapărat să ştii băi, uite, Mihai Găinuşă scrie pentru Florin Călinescu. Ştii care a fost primul semn de celebritate pe care l-am avut? Sau feedback, cum se cheamă acum, că acum sunt o grămadă de termeni dintr-ăştia în engleză... Mi-a zis frizerul. Când m-am dus la frizer în 1995, zice, domnul, dar v-am văzut la televizor. Zic, unde m-aţi văzut la televizorLa o conferinţă de presă, eraţi al treilea din spate în rândul 2. Zic, ah da, se poate.

Lumea se uita inclusiv la cadrele cu oamenii care participau.
Acum nu mai sunt. Niciodată nu o să mai vedeţi acum, poate în alte ţări o să vedeţi şi Petrişor Obaeii cum arată ei. E foarte interesant cum se îmbracă Petrişor Obaeii când se duc. E foarte interesant. Pentru că ei, ţinuta lor denotă respectul sau lipsa de respect faţă de subiectul respectiv. Bine, uneori denotă şi faptul că salariile sunt mici, e adevărat.

Cum ar trebui să se îmbrace reporterii?
Păi nu ştiu, eu cred că ar trebui să se îmbrace un pic decent, aşa. Dar vin foarte multe reporteriţe, nişte doamne şi domnişoare care se îmbracă cu fuste scurte pe ger şi tot felul de... sau părul... deci afară ninge şi ele sunt cu părul în vânt, frumos fardate. Mă rog, e treaba lor, nu vreau să abordez... Ah! Să vă povestesc ceva. Am fost la prima conferinţă de presă a Partidului Pensionarilor, era pe vremea aia, nu ştiu dacă mai există aşa ceva. Bine, nu ştiu dacă mai există pensionari în ritmul actual.

Sau să zicem că nu ştim că nu mai e aceeaşi conducere a partidului.
Da. Nu ştiu dacă mai au vreo organizaţie care să le apere interesele. Bănuiesc că nu. În afară de pensionarii militari care, însă, din păcate au plecat fără arme din armată şi, deci, nu au nimic de spus, nu prea mai există o voce a pensionarilor în această ţară? Dar la Partidul Pensionarilor, m-am dus, eram doi reporteri, pentru că abia se înfiinţase, lumea nu ştia şi săracii oameni strânseseră şi ei din cotizaţiile lor, din ce aveau, pentru două sticle de suc şi un castronel cu alune. Şi nouă ne-a fost jenă să mâncăm din ele, mai ales că era sala plină de pensionari în spate, care se uitau la pensionarii din faţă, care vorbeau la prezidiu, şi noi la mijloc. Şi la un moment dat, după ce s-a terminat, simt o bătaie pe umăr, zic daNu vă supăraţi, vă mai trebuie alunele? Nu, poftiţi, puteţi să le luaţi. Nu, asta aşa ca o glumă...

De acolo a venit şi personajul tău celebru?
Care personaj? Eu am avut un personaj, se numea Moş Buburugea, la Radio Delta. A fost greu să îmi fac vocea de moş, dar şi după ce am reuşit, nu am mai părăsit-o. Aveam în fiecare dimineaţă o intervenţie în programul matinal, deşi făceam ştiri şi aşa, aveam şi o intervenţie cu voce prefăcută, nu îşi dădea lumea seama că sunt tot eu, ăla de la ştiri. Ca să mă întrebe o dată paznicul căminului când am ajuns, domne, dar pe unde urcă moşul acela care se aude în fiecare dimineaţă? A a fost senzaţional.

Erai foarte credibil.
Da, eram foarte credibil.

Vreau să vorbim şi despre relaţia ta cu Şerban. Când l-ai cunoscut pe Şerban sau când ai auzit prima dată de el?
Am auzit de Şerban Huidu prima dată cred că înainte de 2000, prin 1997, nu ştiu, cam aşa. Sora mea era fan Şerban Huidu, iar eu nu prea îl suportam pe Şerban Huidu, pentru că ascultasem o dată în programul lui, sâmbătă, dacă nu mă înşel, numele de Tusgureanu, nume pe care îl inventasem eu. Şi băieţaşul ăsta era cam cu tupeu. De-aia a fost mare mirarea mea să mă sune într-o zi şi să-mi spună, salut, sunt Şerban Huidu, aş vrea să ne întâlnim să vorbim ceva. Şi ne-am întâlnit. Am mâncat o pizza. Nu ştiu cine a plătit. Trebuie să mă gândesc.

El te-a chemat.
El m-a chemat, dar cred că am făcut fifty-fifty. Deci un ştiu. Trebuie să îl întreb. Şi am pregătit un proiect de emisiune umoristică. Eu atunci nu mai lucram la radio. Lucram la doar la Chestiunea Zilei. Era pentru Radio 21 proiectul. Şi acest proiect nu s-a aprobat de conducere. Era undeva în primăvara lui 2000.

Despre ce era?
Era o emisiune de umor. Cu scenete. Am făcut foarte multe scenete radiofonice. Cred că am făcut mai multe decât am făcut la tv. Bine, e şi mult mai interesant să faci pe radio. Păcat că nu se mai practică acest tip de umor. Foarte rar, adică cu mai multe personaje, nu neapărat că tu eşti un moş care vorbeşte. Sau îţi prefaci vocea şi suni ca o farsă. Erau scenete elaborate alea cu personaje. Am avut şi sponsori puternici pe vremea aia. Am scos pachete de emisiune. Era foarte interesant. Îmi pare rău că nu am mai făcut acest lucru.

Dar atunci lui Huidu i-ai dat răspunsul din prima?
Nu, m-am gândit un pic, dar ştii, aş fi vrut să lucrez din nou în radio, era important pentru mine. Pentru că şi televiziunea e ceva trecător. Oamenii de radio sunt în primul rând oameni de radio şi după aceea de televiziune.

Dar acum radioul nu mai are importanţa pe care o avea altădată.
Nu cred, nu e adevărat. Radioul are o importanţă foarte mare. Pentru că lumea totdeauna se trezeşte cu radioul şi dimineaţa la prima oră, după ce apeşi pe telefonul mobil... Cică e un studiu care spune că 65% din oameni pun mâna pe telefonul mobil să vadă cât e ceasul sau mă rog, aşa, dai drumul la un aparat de radio să asculţi cât timp te bărbiereşti, faci de mâncare sau nu ştiu ce, te pregăteşti să pleci, mai asculţi ceva. Sau în maşină, după aceea, ca să asculţi ce s-a mai întâmplat şi poate dacă găseşti vreo glumă prin programele matinale de radio, puţin probabil, să te destinzi când te duci la muncă. Deci eu zic că e foarte greu ca acest mijloc de comunicare să dispară.

Da, da, este încurajator. Dar atunci...
Eu nu te văd pe tine, de exemplu, domnul Petrişor, dimineaţa, stând cu ochii în televizor şi bărbierindu-te, pentru că atunci cred că s-ar întâmpla mici accidente, mă gândesc sau eu ştiu, pe o doamnă care pregăteşte mâncarea soţului nu o văd stând cu un ochi în sufragerie. Şi chiar dacă e televizor în frigider, că mai scoţi ceva din frigider şi trebuie să vezi, ia mă, ce mai fac ăştia aici?! Deci e cam complicat...

Şi ne întoarcem atunci. Aţi făcut proiectul acesta, nu a fost aprobat, dar nu mai ţii minte de ce?
Pentru că probabil şefii de atunci de la Radio 21 aveau un alt tip de umor. Sau, mă rog, poate nu aveau. Nu ştiu precis. Sau poate nu aveam noi umor, cine ştie, e şi varianta trei, nu aveam noi niciun pic de umor şi credeam că avem. După care m-a sunat în toamnă să-mi spună că a plecat un coleg de-al lui de la matinalul Radio 21 şi dacă pot să vin să fac revista presei şi mai vedem pe urmă. Şi m-am dus şi după trei zile am rămas. Au fost trei zile de probă şi am rămas...

Tocăniţa de gazete...
Tocăniţa de gazete, da. Iată, după atâţia ani, Tocăniţa de Gazete rezistă. Coafura rezistă.

La început cum vă înţelegeaţi?
La început, ca şi acum, ne înţelegeam foarte bine.

Aveaţi probleme, vă certaţi pe anumite teme, pe anumite tipuri de glume?
Dar am stabilit ceva de la începutul parteneriatului nostru, fiecare dintre noi are drept de veto într-o proiect sau ce facem noi împreună. E foarte important ca fiecare dintre cei doi să aibă un drept de veto, pentru că dacă cineva apelează la veto, nu se face.

Dar s-a întâmplat vreodată să existe totuşi, mă, nu pot să stau lângă tine când faci gluma asta?
Nu ne-am bătut niciodată. Nu ne batem.

Aţi fost certaţi vreodată serios?
Eh! Ştii că există certuri şi în căsnicii, darămite în parteneriate de-astea. Întotdeauna certurile dintre bărbaţi ori se termină cu bătaie, ori se termină de tot și nu-şi mai vorbesc, ştii. În continuare vorbim şi nici nu ne-am bătut.

Aţi ajuns să vă şi înrudiţi.
Prin mezalianţă.

Care a fost primul naş?
El îmi este naş de cununie. Eu şi soţia mea Ioana suntem cununaţi de Şerban Huidu şi de soţia lui, Cristina. Ei sunt şi naşii Evei, fata noastră. Şi acum vrei să îţi încep să... tu vrei toată caracatiţa?

Da, ar fi interesant, absolut! Trebuie să ştim toată încrengătura.
Mai avem timp?

Avem, avem timp destul.
Nu de alta, mai am un botez şi de-asta... După care eu i-am cununat pe Dezbrăcatu' şi pe Laura, soţia lui, şi le-am botezat copilul, pe Ştefan. După care Şerban i-a botezat copilul lui Mistreţu', după care eu am botezat fata bebeluşei Oana, pe Izabela. Deci iată...

Sunt avantaje, dezavantaje aici, când sunteți şi rude?
Singurul dezavantaj a fost al lui Puştiu', pentru că el avea băiatul prea mare să mai facem ceva, adică doar ne-a luat la o băută când a împlinit 18 ani, atât, dar nu am putut să îl botez. I-am făcut botezul vinului, cred.

Dar din punct profesional?
Măi, dacă tu vrei să mă întrebi dacă e o echipă sudată prin chestiile astea, eu cred că era sudată şi înainte. Astea au decurs din relaţiile noastre, din prietenie. Astea decurg din prietenie.

Pentru că, în cazul unui eveniment tragic, cum a fost ce s-a întâmplat acum câteva săptămâni, nu te afectează mult mai tare şi pe plan profesional un astfel de eveniment?
Dar nu are legătură cu naşul şi cu astea. Normal că mă afectează...

Vorbim de relaţie.
Normal că mă afectează, ne afectează pe toţi. Şi nu mă afectează numai pe mine ca prieten, coleg şi fin, îi afectează şi pe oamenii cu care intră mai puţin în contact. Sunt oameni care s-au uitat la emisiune şi au îndrăgit unui din prezentatori sau ambii prezentatori sau toată echipa şi normal că suferă şi ei când se întâmplă ceva.

Chiar ne întreabă un cititor, cum crezi tu că vor reacţiona cei care se uită la tine prin prisma acestui eveniment şi, aş completa eu, cum o să reacţionezi tu având în vedere relaţia apropriată cu el?
Cum o să reacţionez din ce punct de vedere?

Faci, totuşi, o emisiune de satiră şi de umor, cum spuneai mai devreme...
Da, încercăm să corectăm moravurile timpului. Dar eu sunt convins că telespectatorii noştri inteligenţi vor face distincţia între un accident în primul rând şi unul care a sărit pe gazon să dea un pumn unui jucător de fotbal. Eu sunt convins că oamenii care sunt inteligenţi ştiu care este diferenţa dintre un accident şi un lucru voit, unul la mână. Doi la mână, sunt convins că toţi oamenii inteligenţi care se uită la televizor ştiu că e o emisiune, nu poate să omoare pe nimeni sau nu poate să provoace un rău, decât unui Petrişor Obae care este sancţionat că el s-a bâlbâit şi noi am râs de el, dar nu am făcut-o niciodată cu răutate, nu am zis despre ăla, daţi-l afară imediat şi am şi dat telefon. Nu, din contră, noi chiar am vrut să lucreze în continuare acolo pentru că aveam şi noi material, nu? Deci eu sunt convins că lumea va face distincţia între aceste lucru. Şi mă bazez pe nivelul de educaţie al publicului Cronicii Cârcotaşilor.

Va fi, mai întreabă un alt cititor, şi o schimbare a tipului de umor, de glume pe care le veţi aborda?
Nu cred că am făcut niciodată nişte glume vulgare sau poate am căzut un pic în derizoriu. E absolut normal, când lucrezi atâţia ani să îţi mai scape câte o glumă. Unii m-au acuzat că am făcut o glumă despre biserică... E o mare diferenţă între a pune în subiect un preot sau ceva ce s-a întâmplat, o acţiune a bisericii, o instituţie şi altceva cu religia. Eu îi rog foarte mult să facă distincţia între biserică şi religie, între credinţa pe care o are fiecare om şi instituţiile de pe Pământ. E foarte important.

Te întreb asta pentru că tu şi Şerban sunteţi două firi diferite cu un tip de umor diferit, de aceea întrebam apropo de tipul de umor din emisiune, nu neapărat vulgar.
Cred că telespectatorii noştri îşi vor da seama dacă discursul nostru s-a schimbat şi în ce fel s-a schimbat. Ei ar trebui să ne spună. Nu îmi dau seama în momentul ăsta, pentru că eu chiar scriu pentru emisiune. Am venit special pentru tine aici, da. Nu ştiu dacă ei îşi dau seama de diferenţă şi dacă îşi dau seama că eu sunt foarte interesat în ce fel s-a schimbat discursul şi eu cred că valorile noastre nu s-au schimbat şi nu se vor schimba, pentru că dacă stai să te gândeşti, noi nu am făcut decât să sancţionăm anumite tare ale societăţii. Acest politicianism galopant şi care îi pune pe oameni, pe alegători pe ultimul plan, asta o dată. Greşelile unor oameni de a se apuca de o meserie pe care nu o cunosc şi de a nu face nimic să treci peste asta, faptele inerente sau, mă rog, greşelile inerente din începutul meseriei. Şi a continua, a persista cu acestea. Limbajul licenţios l-am sancţionat şi o să-l sancţionăm în continuare, măcar noi, aşa, râzând, dacă cei de la CNA nu fac nimic. Altfel, sunt nişte prieteni, pot să spun. Apropo, ei ne-au sancţionat pe noi cu o amendă în bani, că am râs, la începuturi, de domnul Solcanu, de la Acasă TV, după care el s-a declarat, frumos, pe faţă, în emisiune, folosind emisiunea ca o tribună. Nu a primit absolut nicio sancţiune. Şi, după aceea, a fost şi subiect în diferite scenete, şi de la alte posturi de televiziune. Nu a mai primit nimeni sancțiune. Dar noi am fost un fel de pionieri, în toate domeniile.

Tu ce aşteptări ai de la viitorul cârcotaş?
Viitorul cârcotaş în ce sens, în sens de viitorul...

De cel de miercuri. Ai un portret robot, trebuie să fie aşa, aşa?
Emisiunea aceasta are un spirit cârcotaş. Şi, după tot ce s-a întâmplat în ultimul timp, am văzut, am citit şi sunt de acord cu părerea unui tip, sau o tipă de pe internet, că am reuşit, în atâţia ani, suntem nişte profesori foarte buni, tot poporul e cârcotaş. Şi tot poporul are, în sfârşit, o opinie. Mă bucur că, în sfârşit, tot poporul are o opinie. E adevărat că, din patru în patru ani, la alegeri, poporul nu mai are nicio opinie. Poporul e plecat la grătar, pe popor îl doare în cot de ce se întâmplă, dar e bine când tot poporul, brusc, are o opinie. Chiar mă bucur, să ştii, de chestia asta. Bravo! Înseamnă că avem un spirit cârcotaş.

Şi, revenind la întrebarea ta, să ştii că nu este important cine va fi viitorul cârcotaş, sau ce vor face viitorii cârcotaşi. Este important ca acest spirit al emisiunii, un spirit critic, fără să fie răutăcios, sau să fie răutăcios în anumite limite, să continue fără Şerban, cu Şerban, cu mine, fără mine. Eu cred că am făcut un produs care ar trebui să funcţioneze şi un spirit care ar trebui să funcţioneze.

Ştii ceva? Vreau să spun o chestie. E foarte interesant că, în ultimul timp, au apărut la televizor o grămadă de cititori de ziare sau, mă rog, cum le spune, de revistă a presei, care ei în loc să ne spună despre ce scrie în ziare, ei îşi spun opinia. Foarte bine! Felicitări, bravo, este foarte important. Şi noi am făcut aşa, la început.

Dar acum, dacă apare cineva care vrea să facă ce faceţi voi?
Foarte bine. Dar să ştii că este atâta loc sub soare, chiar şi sub exploziile solare, e foarte mult. Îţi spun, niciodată, un grup de umor, sau cum vrei să-i spui, că noi nu suntem un grup de umor, suntem o emisiune de satiră, până la urmă. Chiar, nu am înţeles de ce, cei de la revista „TVmania” ne-au pus în aceeaşi găleată cu cei de la Divertis, şi cu Bendeac şi cu nu mai ştiu cine.

Mai faceţi şi umor, pe alocuri.
Da, dar noi suntem o emisiune de satiră, noi s Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • gainusa, ceea ce faceti voi nu e satira, fraiere... pentru satira iti trebuie cultura si, mai ales, creier. e la mintea cocosului, asta... ma rog, a gainii... ceea ce faceti voi e mistocareala ieftina, e luat peste picior... in rest, iti doresc sanatate mintala, ca ai nevoie si un mesaj pentru huidu ucigasul cu mertan: la puscarieeeeee, huidu la puscarieeeee!
  • Da, toti facem diferenta. Un imbecil drogat a atacat cu buna stiinta un fotbalist. Huidu a omorat fara intentie 3 oameni. Spun inca odata ca ce a facut el putea face oricine cu un grad de inconstienta la volan. Dar ce conteaza? Ca nu a fost cu intentie? E usor sa spui "n-a vrut omul sa se intample asta, a gresit". Sunt 3 morminte acolo, daca Huidu ar fi fost drogat sau beat i-as fi gasit o justificare agravanta. Nu va drogati la volan, sau nu va suiti bauti! Dar nu, el a gresit crezand ca procedeaza corect si asta spune ca nu a avut discernamant. Si intr-o tara ca asta discernamantul ar trebui sa aiba o mai mare valoare. Pentru asta el ar trebui sa plateasca, era la volan si in mainile lui erau vietile unor oameni. A gresit, dar legea trebuie sa fie una singura.
  • Bravo, Petrisor! Ai trecut, intradevar, la nivelul superior de jurnalism online. dar, uite, oamenii tot la Velicu se aduna...sa injure. Nu-i mai satura nimeni!
    PS-poate iti arunci un ochi si pe Topul tiganilor bogati de la noi!

Trimite un comentariu