Skip to main content

Săptămâna financiară și Felicia renunță la varianta pe hârtie și rămân online

 

ACTUALIZARE 2: Redacția Săptămâna Financiara nu mai lucrează, de azi, în sediul pe care l-a avut pana acum, iar angajații de până acum așteaptă să se întâlnească cu noul administrator pentru a vedea ce se întâmplă în continuare, scrie Hotnews. Potrivit aceleiași surse, șefii de până acum ai SFin și Fin.ro (fostul ziar Financiarul) nu vor mai lucra la aceste titluri

Publicitate

ACTUALIZARE 1: În ultimele săptămâni, potrivit informațiilor HotNews, au avut loc negocieri intense, care nu au putut duce, însă, la continuarea apariției tipărite a Săptămânii Financiare. La Media Casa Press a fost numit un nou administrator, Cătălin Sandu.

Revistele Săptămâna financiară și Felicia, editate de Intact nu vor mai apărea pe hârtie, ci numai pe online.

Oficialii Intact spun că “funcționarea eminamente online” este “pentru o perioadă”, însă nu precizează vreo dată la care titlurile revin pe hârtie. Oricum, nu până la sfârșitul anului.

Detalii, în continuare:

Decizia vine la câteva săptămâni după ce angajații Săptămâna financiară au renunțat să dea testele de evaluare impuse de managementul companiei, după cum paginademedia.ro a scris AICI. Angajații au fost puși să aleagă dacă dau testul sau părăsesc compania.

Testele veneau ca o condiție obligatorie, în contextul în care titlurile de print ale Intact (mai puțin Gazeta sporturilor) urmează să se integreze într-o nouă companie, Intact Publishing.

Cum motivează Intact trecerea titlurilor pe online?

"Considerând apartenența brand-urilor Săptămâna Financiară, Fin.ro Magazin și Felicia la companii diferite, Săptămâna Financiară SRL, respectiv Media Casa Press, acestea vor funcționa o perioadă eminamente online.

În timpul în care va avea loc lichidarea operațională Media Casa Press și eventuala fuziune ulterioară cu nou creata Intact Publishing, www.sfin.ro, www.fin.ro, www.revistafelicia.ro își vor consolida poziția online printr-o investiție semnificativă și o echipă dedicată, care a contribuit la crearea titlurilor de succes amintite."

Numărul de astăzi, 21 noiembrie, al Săptămânii financiare este ultimul care apare pe hârtie în acest an, după cum anunță chiar Intact.

Citește și:

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • in loc de hartie igenica merg si ziarele lui Voiculescu , ca decat sa-l pupi pe voiculescu in fund mai bine te stergi cu el
  • Mi se pare normal sa se dea un test... Asa facem inca din clasa intai... Testele de reevaluare inlatura pe cei redusi d.p.d.v. profesional, iar pe cei cu potential ii ridica acolo unde le este locul... Este aberant sa spui ca ar fi nedrept... Plus de asta asa cere trendul...se poarta foarte mult revistele online si nu vad ce-i rau in asta.. Cati dintre voi cumparati revista si cati intrati pe net?
  • Ce bine ar fi sa treaca si Antenele de pe tv pe net, mai ales tonomatele gen gadea, badea si altii. Nu ar plange nimeni dupa ei, ca oricum audientele le-au luat-o de mult la vale.
  • Intactul incepe usor usor sa se dezintegreze...ziare si reviste dispar sau raman doar pe net, audientele Antenei 1 sunt pe duca (exemplu X-Factor)...la ce sa ne mai asteptam?
  • Doar cei ce vor produce continut de calitate????? Sa fim seriosi, singurele ziare care o sa raman: Cancan, Click, Libertatea si Sport. Calitate frateeeeee. . .
  • cine sa mai cumpere ziare daca si pe net?
    le mai cumparau pensionarii dar acum prea scumpe pentru ei...in urmatorii ani nu cred ca va mai ramane vreun ziar pe hartie. ;)
  • saptamana financiara am mai cumparat pentru cartile care erau distribuite miercurea cu ziarul, dar felicia... cred ca doar mircea badea o citea cind o prezenta in emisiunea lui, in gura presei...
  • "Titlurile de succes amintite" sunt de fapt niste publicatii gonflate, demodate, pe care nu le citea nimeni. D-aia si trec pe online, fratilor, ce nu e clar?! Saptamana Financiara era oribila si plina de articole la comanda, asa ca fostilor sefi - in frunte cu "celebra" Firea - ar trebui sa le fie RUSINE sa mai iasa pe strada!

Trimite un comentariu