Skip to main content

23 decembrie: Cât câștigă șeful TVR. Arbo vinde Ziarul de Iași

 

Preşedintele-director TVR, Alexandru Lăzescu, câştigă 14.000 de lei, iar Rodica Culcer, şefa Direcţiei de Emisiuni Informative, 11.000 de lei, potrivit unei liste publicate de cotidianul.ro. Contactaţi de Adevărul, reprezentanţii TVR spun că datele sunt inexacte.

Publicitate

Potrivit aceleiași surse, Adelin Petrișor primește lunar suma de 9.500 RON, iar Livia Dilă are un salariu de 8.500 RON.

Mădălina Rădulescu (realizator la Departamentul Emisiunilor Informative) - 9.600 RON, Anca Olteanu are 9.600 RON, Lucian Ionică primeşte 7.500 RON și Cristian Tabără câştigă 9.600 RON.

La aceste sume se adaugă sporul de vechime, 10% pentru cei care au doctoratul, plus alte indemnizații de conducere, scrie cotidianul.ro.
UPDATE Salariile din TVR nu ţin cont de criză. Lăzescu: 14.000 Ron, Culcer: 11.000

Compania ARBOmedia, care prin intermediul diviziei de publishing EMI Deutschland detinea controlul asupra Grupului de Presa Medianet, editorul publicatiei "Ziarul de Iasi", a vandut pachetul majoritar catre redactorul-sef al ziarului, Toni Hritac. Anuntul a fost facut intr-un scurt interviu acordat acestei publicatii de directorul general adjunct al ARBOmedia, Alin Alecu. Acesta a spus pentru HotNews.ro ca tranzactia s-a finalizat in urma cu doua zile. Toni Hritac a spus, la randul sau, ca in prezent detine 86,5% din actiunile Grupului de Presa Medianet.

Prin aceasta tranzactie, controlul asupra Ziarului de Iasi, unul dintre cele mai importante ziare locale din tara, se intoarce la vechii proprietari, care au vandut pachetul majoritar catre ARBOmedia/EMI Deutschland in 2006.
ARBOmedia a vandut pachetul majoritar de actiuni la Ziarul de Iasi redactorului-sef Toni Hritac

Suedezul Johan Ohlson este noul director de creaţie al agenţiei Saatchi & Saatchi România, înlocuindu-l astfel pe Jorg Riommi, care a ocupat această funcţie din 2009 şi până anul acesta, când a preluat postul de director executiv de creaţie la Saatchi & Saatchi Frankfurt, scrie DailyBusiness.ro.

Ohlson are o experienţă de peste 10 ani în advertisingul internaţional, lucrând în agenţii din 8 ţări, precum BBDO Hamburg, Scholz & Friends Hamburg, TeamOne Varsovia sau DDB Varşovia.

De asemenea, noul director a lucrat în reţeaua Saatchi & Saatchi la Budapesta şi Varşovia.

Johan Ohlson are în portofoliul sau numeroase premii, printre cele mai importante fiind Silver, Bronze şi nominalizări la Cannes, One Show Gold, Epica Gold, Eurobest Gold şi Montreux Grand Prix.
Saatchi & Saatchi are un nou director de creatie

Yahoo! ar putea vinde majoritatea activelor din Asia printr-o tranzacţie complexă, estimată la aproximativ 17 miliarde de dolari, au declarat pentru Reuters surse apropiate discuţiilor, iar informaţia a fost salutată de investitorii de pe Wall Street şi a împins acţiunile companiei pe plus, notează Mediafax.

Planul ar putea fi discutat în şedinţa de ieri a Consiliului de Administraţie al companiei, au adăugat sursele. Una dintre persoanele citate a arătat că şefii Yahoo nu vor să audă, momentan, de oferte de preluare integrală a companiei.

Yahoo! se descurcă tot mai greu în lupta cu rivali ca Google şi Facebook, compania căutând măsuri de revigorare a afacerilor.
Fosta glorie a internetului are o valoare de piaţă de circa 18,5 miliarde de dolari.
Yahoo! ar putea vinde majoritatea activelor din Asia, tranzacţie estimată la 17 miliarde de dolari

Un chip şi o voce care timp de 35 de ani s-au identificat cu Televiziunea Română, Sanda Ţăranu (72 de ani) povesteşte într-un interviu pentru Adevărul că primea scrisori de confidenţă din partea telespectatoarelor.
„Nu cred că mă iubeau, este mult spus, eu cred că ei, nu ştiu cum, nu ştiu de ce, aveau încredere în mine. Îmi spuneau: «vă scriu pentru că am încredere în dumneavoastră»", spune Sandra Ţăranu, cunoscuta voce a Teleenciclopediei.
Sanda Ţăranu, prezentatoare TV: „Le-am avut mereu pe femei de partea mea“

În 2007 când a preluat conducerea grupului de comunicare Omnicom, Carmen Tanasie îşi propunea ca în caţiva ani să ducă compania în topul industriei de comunicare, acolo unde brandul este peste tot în lume. Iar, în prezent, managerul îşi doreşte ca în doi, trei ani grupul pe care îl conduce să atingă acest obiectiv,a afirmat şefa Omnicom Media Group pentru Wall-Street.ro.

Suntem în acelaşi set de obiective în care eram acum cinci ani când am preluat grupul. Atunci ne doream ca în şapte, opt, noua ani să fim numărul unu. Ceea ce înseamnă că dacă până acum au trecut cinci ani ne dorim ca în următorii doi, trei să fim un grup foarte puternic, cum de altfel şi este Omnicom Media Group în lume”, spune Carmen Tanasie, directorul general al grupului cu afaceri de circa 31 de milioane de euro anul trecut.
Tănasie, Omnicom Media Group: În 2-3 vrem să fim un grup foarte puternic

Foto: Bogdan Stamatin, Mediafax Foto

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • sasu a cistigat si el 14.000 de lei cind era sef la tvr. madalina radulescu a fost in locul lui culcer acum 2 ani. nu stiu cine e lucian ionica, dar livia dila primeste enorm pentru ce stie sa faca si pentru cit munceste...
  • cam mici salariile pentru televiziunea cu cea mai mare audienta, cele mai interesante emisiuni si cele mai bune filme artistice si nu numai...pfff :D
  • astazi unii striga ca TVR peirde bani dar ei au condus TVR la randul lor prin Sassu si nu au facut nimic sa opreasca caderea TVR.

Trimite un comentariu