Skip to main content

Giga TV, televiziunea lui Pinalti, se laudă cu un ministru-moderator

 

Postul generalist Giga TV, operat de o firmă din Piatra Neamţ controlată de Gheorghe Ştefan - Pinalti, va fi lansat cel târziu la începutul anului viitor, după cum a declarat pentru paginademedia.ro George Harabagiu, project manager al stației.

Publicitate

Studiourile staţiei au fost construite în ultimele şapte luni într-un spaţiu din Casa Presei. Nucleul televiziunii este de la posatul Unu TV Neamţ.

Reprezentanţii postului spun că vor avea un ministru-moderator şi că sunt în discuţii cu cântăreţul Cătălin Crişan.

Reporterul Paginademedia.ro Iulia Bunea vine cu mai multe detalii:

Partea editorială va fi asigurată de Alexandru Căruceriu, fost producător în trustul Intact.

Ce spune pentru paginademedia.ro George Harabagiu, project manager Giga TV şi realizator la Unu TV Neamţ, despre viitorul proiect:

  • Staţia va fi până la finele acestui an în probe.
  • Este un proiect care va începe cu paşi mici.
  • Partea editorială va fi asigurată de Alex Căruceriu, fost producător în grupul Intact.
  • Nu este un post creat pentru campanie electorală şi nu este afiliat niciunui partid. Acesta va fi un proiect ce se va întinde pe cinci ani.
  • Am construit studioul timp de şapte luni în centrul Bucureştiului şi nu a ştiut nimeni.
  • La capitolul bani nu este nicio fuziune de capital din nicio sferă.
  • Suntem în dicuţii cu Cătălin Crişan şi vom avea primul Ministru moderator, dar nu pot spune mai multe despre asta.
  • Avem deja 200 şi ceva de ore de înregistrări.

Despre legătura cu Pinalti:

Gheorghe Ştefan este un om care a crezut foarte mult în proiect şi ne-a dat încredere. Ne-a sprijinit „pe faţă” cînd jucătorii Ceahlăul au avut pe tricou sigla Giga. El ne-a ajutat doar în campania de imagine.”

Consiliul Naţional al Audiovizualului a acordat pe 5 mai 2011 licenţă audiovizuală televiziunii generaliste Giga TV Bucureşti, la solicitarea S.C. Sonic Media SRL Piatra Neamţ. Firma are unic acţionar pe Bania Alexandru Ioan.

Foto: Liviu Chirică, Mediafax Foto

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Domnule Prim Ministru, desi avem destule motive in a discuta caracterul dumneavoastra, totusi raportandu-ma la morala chiar credeam ca sunteti cat de cat un om integru astfel incat sa nu va coborati a fi sclavul unor infractori si santajisti cum sunt Stefan si Harabagiu. Informati-va si apoi acceptati sa va fie "project manager" unul ca Harabagiu. E pacat de prestanta si statutul dvs. daca il mai aveti.
  • Dupa ce mai multi ani la rand postul de televiziune a lui Stefan a promovat ca realizatori de emisiuni si char directori mai multi infractori dovediti, de notorietate fiind cazul Viorel Plescan, la ce sa ne asteptam de la acest nou post TV......o noua intoxicare cu infractori pe post de realizatori?!!!!!!!!!!!!
  • Hahahahahahaha. Mi-am luat porţia de râs cu acest articol. Nici nu mai intru azi pe Caţavencii sau Kamikaze. Proiect pe 5 ani?! Ghiţă zicea de RTV că-i un proiect pe 20-30 de ani. E clar că li s-a făcut instructajul la aceeaşi unitate. Să-i spună,totuşi, cineva lui Pinalti că mandatul lui Băsescu se termină în 2014, dacă nu cumva e suspendat şi demis mai înainte! Sau poate Gh. Ştefan se bazează pe faptul că Băse va instaura legea marţială până atunci?
  • ...cat despre faptul ca Vocea Romaniei a luat bataie aseara probabil nimic ha ha ha A, uitasem, e programul favorit :)
  • "Pinalti" este unul dintre baronii locali PDL, acest post sigur va fi una dintre multele "trompete" PDL in alegeri si nu numai, de aceea a si fost creat, va dati seama daca o sa aibe un fost ministru moderator acesta nu va face cartile politice pentru nimeni :), domnul Harabagiu este patetic cand vorbeste despre impartialitate.
  • de cand imi doream sa-l vad pe Catalin Crisan la tv, muuult, sper sa ii dea mai mult de o emisiune, si sa fie si in reluare de cateva ori pe zi...abia astept sa vorbeasca marea la televizor, giga tv, o ri bil !

Trimite un comentariu