Skip to main content

EXCLUSIV. VIDEO. Povestea unui jurnalist Mediafax luat la bastoane de jandarmi: "Ce presă, băi?"

 

Jurnalistul Mediafax Cătălin Lupăşteanu povesteşte în exclusivitate pentru paginademedia.ro cum şi-a  luat „şuturi şi bastoane pe spate”.

Publicitate

Cătălin Lupăşteanu a fost trimisul Mediafax la protestele din Capitală. Nu a fost ocolit de bastoanele jandarmilor. Paginademedia.ro a stat de vorbă cu reporterul. "Mi-am mai luat încă una peste picioare pentru că am strigat Presa!", povestește el.

Povestea jurnalistului Mediafax, în continuare:

Sâmbătă seară, în nebunia creată de grupurile violente, jandarmii au încercat să-i disperseze pe protestanţi pe străduţele aflate de-o parte şi de alta ale Bulevardului I.C. Bratianu.

Jandarmii către jurnalist: "Ce presă, bă"

Cătălin Lupăşteanu, pentru paginademedia.ro:

La un moment dat, eram în zona Cocor, pe partea dreaptă cum cobori spre Unirii, şi stăteam lipit de un zid. Când jandarmii au pornit în fugă spre protestanţi eu am ridicat imediat legitimaţia şi am strigat că sunt de la presă. Primul care era în fruntea plutonului m-a ocolit, însă alţi doi, care erau mai în spate, au început să strige „ce presă, băi”. Mi-au dat şuturi şi bastoane pe spate. Şi toate astea eu fiind cu legitimaţia în mână şi strigând: Presă! Presă!”, a declarat jurnalistul pentru paginademedia.ro.

Mi-am luat un şut în spate, în zona picioarelor, de la un jandarm şi celălalt coleg al lui mi-a dat cu bâta peste mână. Mi-am mai luat încă una peste picioare pentru că am strigat Presa!"

Au tras cu tuburi cu gaz. Au fost momente când abia mai respiram şi abia mai vedea”, spune el.

Momentul agresiunii, mai jos, la minutul 00.35:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu