Skip to main content

Un fost şef din Rompetrol, director financiar la Intact

 

Adrian Petruş este noul Chief Financial Officer (CFO) al Intact Media Group, potrivit unui anunţ intern al companiei. „Principalele sale responsabilităţi vor consta în managementul funcţiei financiare a grupului, elaborarea politicilor şi a strategiilor financiare ale grupului, precum şi articularea sistemului de raportări la nivel macro”, se arată în anunţ.

Publicitate

Adrian Petruş este absolvent al facultăţii de Relaţii Internaţionale şi are o experienţă de peste 10 ani în zona financiară. În perioada 2002 – 2009, Petruş a lucrat în grupul Rompetrol mai întâi a fost Financial Controller, iar apoi Vicepreşedinte şi CFO al întregului grup.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu