Skip to main content

15 februarie. Bingo Metropolis, anchetat de fisc. Mic.ro, oficial în insolvență

 

Super Bingo Metropolis, jocul de noroc găzduit de Antena 1, ar putea fi suspendat, din cauza restanțelor de 1,2 milioane euro pe care firma organizatoare le are către bugetul de stat, scrie Evenimentul zilei.

Publicitate

Din octombrie 2011, firma Phoenix Games SRL, care organizează jocul Super Bingo Metropolis, se află în executare silită, are conturile poprite şi i s-a pus sechestru pe bunuri. Patronii firmei au declarat, pentru Evenimentul zilei, că plătesc cash premiile jucătorilor, lucru care ridică suspiciuni inspectorilor fiscali.
BINGO METROPOLIS sub ancheta Fiscului: Suspiciuni că premiile ar fi fost acordate ilegal

Compania Mic.ro Retail, controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu şi care deţine magazinele Mic.ro, şi-a cerut insolvenţa, într-un dosar depus marţi la Tribunalul Bucureşti, anunță Mediafax. Termenul de judecată a fost stabilit pentru joi. Printre firmele care au cerut în acest an insolvenţa Mic.ro se numără compania de taximetre Meridian, Touring Europabus - aparţinând lui Dragoş Anastasiu, Vel Pitar şi grupul Ţiriac Auto. Patriciu deţinea în luna septembrie, prin intermediul Mercadia Holland, 830 de magazine Mic.ro, dintre care 720 fixe şi 110 mobile, şi 58 de unităţi Macro şi miniMax.
Patriciu a cerut în instanţă insolventa Mic.ro. Compania are datorii neplătite de mai multe luni către furnizori

Ca să ne asigurăm viitorul, trebuie să avem venituri şi din varianta online. Publicitatea nu reuşeşte să ne aducă veniturile necesare", a declarat Mircea Vasilescu, redactor-șef Dilema Veche despre trecerea săptămânalului la taxarea conținutului, scrie Adevărul. Prețul unui abonament va fi de trei euro pe lună. „Sperăm să existe câteva mii de cititori care vor înţelege că le propunem o nouă experienţă, nu îi tratăm ca pe nişte simpli „clienţi" cărora le luăm banii pentru a ne îmbogăţi", a masi spus Vasilescu.
Vasilescu: „Viitorul e online“

Sursa Foto: Evz.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu