Skip to main content

Conferinţă de presă pe cazul Gâdea. Narcisa Iorga: "Am fost ameninţată cu moartea". 3.400 de mailuri cu jigniri, şantaje şi ameninţări

 

Consiliul Naţional al Audiovizualului n-a sancţionat nici astăzi postul Antena3 pentru derapajul de limbaj făcut de Mihai Gâdea la adresa preşedintelui Casei Naţionale de Sănătate, Lucian Duţă.

Publicitate

În schimb a organizat o conferinţă de presă pentru a-şi exprima punctul de vedere.

"Este vorba de presiuni politice foarte mari, pentru orice decizie este nevoie de şase voturi, faptul că suntem atacaţi şi suntem ameninţaţi, şantajaţi, jigniţi poate că are o explicaţie dar nu o pot înţelege. Eu personal am fost ameninţată cu moartea", a spus Narcisa Iorga, membru CNA, în cadrul conferinţei de presă de astăzi de la Consiliu.

Membrii CNA au votat amânarea pentru a doua oară luarea unei decizii în acest caz.

"CNA este subiectul unor atacuri virulente din partea unor posturi care încalcă legea şi care se supără că sunt amedate", a mai spus Narcisa Iorga.

Narcisa Iorga:

"Am primit telefoane, e-mail-uri, le-am trimis mai departe la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului1 şi am primit neinceperea urmaririi penale pentru Antena3, iar Antena3 s-a mândrit cu asta."

"Am primit ameninţări şi din partea unor membri CNA."

Narcisa Iorga spune că a primit 3.400 de mesaje cu jigniri, şantaje şi ameninţări cu moartea într-o singură lună, anul trecut, după ce Mircea Badea a făcut publică, pe blogul lui, adresa acesteia de mail.

În continuare declaraţiile celor patru membri CNA care au luat parte la conferinţa de presă:

Ioan Onisei, vicepreşedinte CNA:

"Antena3 a înţeles ca pe parcursul unor emisiuni să facă informare incorectă atât cu adresa CNA, cât şi la adresa celor care suntem prezenţi astazi la aceasta conferinţă de presă."

Dan Grigore, membru CNA:

„În virtutea celor 12 ani, două mandate în CNA, în care cei care m-au propus, unii sunt la putere, alţii în opoziţie. Felul în care eu am înţeles să mă port faţă de toţi actorii politici din spaţiul public. Cred că singurele explicaţii pe care vi le pot da în legătură cu atitudinea postului Antena3 vizavi de datoria pe care CNA-ul încearcă să şi-o facă.

A fost o înţelegere în virtutea unui model care a devenit clasic, modelul de victimizare tip OTV. Si spun că CNA-ul încearcă să distrugă pe marele apostul al democraţiei din România, care este postul Antena3. Demersurile Antenei3 care din ultima vreme sunt mai toate făcute în scopuri politice. E o naivitate să credem că sunt feciorelinc făcute în afara spaţiului politic. Mie mi se pare cel mai periculos faptul că opoziţia nu încearcă se se delimiteze de acest lucru, este foarte grav, cel mai periculos.

Din punctul meu de vedere, demersul acesta pseudo-jurnalistic, derapând tot timpul de la cele mai elementare norme, faţă de dreptul omului la demnitate, la dreptul de exprimare şi demnitatea celui care priveşte.

Cred că scopul nu este scuzat de mijloace, mijloacele trebuie să fie adecvate scopului. Demersul aşa zis jurnalistic este departe de ce trebuie să fie un model de jurnalism. Nu cred că există vreo justificare în virtutea căreia să îmi permit să înjur un om, să tratez telespectatorul ca pe un total ignorant."

Narcisa Iorga, membru CNA:

“Am luat o astfel de decizie de a avea o astfel de comunicare. CNA este subiectul unor atacuri virulente din partea unor posturi care încalcă legea şi care se supără că sunt amedate. Toate posturile sunt supuse aceloraşi reguli, când au primit licenţa şi-au asumat nişte misiuni publice de educaţie, de promovare a limbii române.

Aceste televiziuni au devenit din mijloace de informare în masă, mijloace de proferare de injurii in masă. Atacurile posturilor Antena3 şi OTV reprezintă presiuni care sunt exercitate de multă vreme, iar acum s-au înţeles odată cu apropierea alegerilor parlamentare. Este vorba de presiuni politice foarte mari, pentru orice decizie este nevoie de şase voturi, faptul că suntem atacaţi şi suntem ameninţaţi, şantajaţi, jigniţi poate că are o explicaţie dar nu o pot înţelege. Eu personal am fost ameninţată cu moartea.

Cei trei membrii CNA propuşi de către guvern nu sunt propuşi de actualul Guvern, ci de Guvernul Tăriceanu. Eu şi Gelu Trandafir suntem propuşi de actualul Preşedintelui a statului.
De ce numai noi suntem atacaţi, pentru că noi patru am fost întotdeanuna de principiul ca toată lumea este egală în faţa legii, asta nu convine Antenei3.

Cea mai mare amendă pe care a primti-o Antena3 anul trecut a fost 25.000 de lei. Ştiţi cât este o amendă în Elveţia? Este 10% din produsul inten brut pe trei ani a unei televiziuni.”

Gelu Trandafir, membru CNA:

„Nu sunt sancţionate opiniiile, asta este o mare dezinformare, a fost sancţionat limbaj injurios, deminitatea umană şi neindeplinirea obligaţiei de inf a publicului şi nerespectarea protecţiei minoriloe. Amnzile au fost mici şi din punctul meu de vedere. Toate voturile sunt exprimate la vedere. Din păcate anul trecut a fost sancţionat absenţa pluralismului de opinii.

Care este miza atăcării a patru dintre membri CNA? E cu geometrie variabilă, sunt metode de intimidare, seamănă cu campania de victimizare a OTV din 2008. Se ocoleşte problema reală, CNA poate să dea sancţiuni în limita legii.

Codul audiovizualului a fost adoptat după un miliard şi jumătate de discuţii. Am fost la posturile de televiziune, la sediile lor. Am discutat timp de aproape un an şi jumătate pe acest Cod, a fost discutat cu organizaţiile neguvernamentale."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • budaca romica budaca romica
    ESTE TOTAL NEDREPT CA POSTUL DE TELEVIZIUNE ANTENA 3 SA NU FIE PEDEPSIT CHIAR CU INCHIDEREA LUI DATORITA LINBAJULUI PE CARE LA FOLOSIT DOMNUL MODELATOR GIDEA LA POSTUL DE TELEVIZIUNE VA ROG LUATI MASURLE LEGALE INPOTRIVA ACESTOR MODELATORI AI ACESTEI TELEVIZIUNI ANT.3CARE NU NE FACE CINSTE SOCIETATII ROMANESTI...
  • Alex.D Alex.D
    NU dashteptule si chiparosule care esti,Mircea a spus ca trebuie sa ti le asumi si 'pastea' pt ca 'daia' esti persoana PUBLICA in functie PUBLICA si cu adresa mail de INSTITUTIE PUBLICA si sa nu uitam,platita din bani PUBLICI.
  • Alex.D Alex.D
    ahaaaaaaaaaaa, da barbule,ne-ai lamurit.
  • aidan aidan
    si ce vezi?emisiunea "sa muriti bine"?un om care vrea sa fie bine informat citeste ambele tabere si-si face o parere a LUI. ABIA ATUNCI omul gandeste singur. in rest se numeste imbecilizare.sa iei de bun ce-ti spun doar unii.asta daca nu ai avantajele celor care ne-au distrus ca natie.
  • aidan aidan
    eu nu confund opinia cu patronul
  • paul S paul S
    Niste euro sau dolari, indoiti si sifonati n-ai cumva, mai inteligento fara varsta?
    Ca ti-i iau eu!
    Si tu sa te bucuri ca ai scapat de ei!

    Ca sa nu ramana neclaritati, dupa discutia cu Dana, m-am informat mai bine si iata ce trebuie spus:

    Flota a matrasit-o actualul presedinte, Traian Basescu.
    Nu era ruginita, o mare parte dintre nave inca mai circula si in prezent, sub alte pavilioane.
    In Coreea de Sud, Traian Basescu ar fi fost condamnat la moarte si impuscat pentru povestea cu flota.
    La fel si in China.
    Ar fi fost impuscat, glontul fiind platit de micuta sa fiica, chinezoaica Hai-Fa-Eba-N-Fan.
    Care, la cat de desteapta e, si la ordinea din societatea chineza, in mod sigur nu ar fi ajuns "politician".
    Ar fi fost vanzatoare la stand, in Dragonul Rosu!
    Si n-ar fi stiut sa vorbeasca nici Romana, nici engleza.
    La fel cu originala.

    Dar, pentru ca la noi in tara nu sunt executati cei care submineaza economia nationala, iata ca lucrurile au degenerat, si acea persoana a ajuns Presedinte.

    Viata bate filmul, nu?
  • Ionut Ionut
    O persoana de sex feminin care se simte jignita atunci cand este intrebata de varsta, este o snoaba. Sau e prea urata si pare mai batrana decat este.
    Gadea a avut dreptate, ala e lipsit de bun simt si, evident, de prea multa inteligenta.
    Toata problema a inceput de la interventia cretinului in emisiunea lui Gadea. Orice om normal la cap ar fi reactionat cel putin la fel.
    Sunt curios cum ai fi reactionat tu daca aveai cancer acum si nu ai avea bani pentru tratament in strainatate.
    Dar de ce sa ne gandim la lucruri de-astea? Nu ni se poate intampla noua, iar pe cei carora li se intampla, da-i dracu'!
    Vise frumoase!
  • Nenea Iancu Nenea Iancu
    Inainte de a deveni politruca, Narcisa Iorga a avut "meritul" de a-l inlatura pe Ion Cristoiu de la conducerea Realitatii TV si de a se cocota in locul lui. Oare prin ce mijloace? Ca frumoasa nu e, iar vreo mare ziarista in viata n-a fost niciodata. Prigoana stie!
  • valentino valentino
    De ce! Ti-ai tras doar canale cu osanale pentru prea iubitul nostru conducator, Traian Basescu? Vezi, ca alea, nu prea ne spun dimensiunea jafului facut de PDL.
  • Felix the jeg Felix the jeg
    Sa tot fie vreun an de cand nu mai exista A3 in grila mea .Riscam un icter , ceva...
  • vlad vlad
    eu de trei luni am scos antena3 .Mi-e scarba!!!
  • Barbu Barbu
    La conferinta de presa au fost doar cei care slujesc puterea pentru ca ceilalti slujesc opozitia. Din care face parte si Felix.
  • Nadia Nadia
    Aidan, din transcriptul de mai sus al discutiei dintre cei doi rezulta ca Gadea l-a facut pe Duta pur si simplu DOBITOC: adica si dobitoc 2. S. m si f, adj., si dobitoc 1. S. n. ... Cautati altceva, baieti, ca nu tine! Daca lui Gadea i se tolereaza iesirea necontrolata din emisiune si va fi sanctionat, sa zicem, doar cu mustrare, incepand de a doua zi, la b1, Turcescu si Cristoiu le vor adresa jigniri similare in direct lui Nastase ("Sunteti un corupt!") sau lui Iliescu (de ex. "Sunteti un criminal!") si nu vom ajunge nicaieri. Audiovizualul va deveni un mare OTV!... Ai dreptate, intr-o societate normala, Duta era de mult padurar sau, si mai rau, anchetat. Dar, in aceeasi societate normala, care nu are o lege a audiovizualului, Gadea si-ar fi dat demisia sau ar fi fost demis de conducerea postului.
  • Georgel Georgel
    M-am uitat si eu peste semnificatia acestui cuvant. Trimite o copie si animalelor cu doua picioare de la CNA.

    Asa cum spuneam sedinta CNA, sedinta publica, a fost o intalnire intre prieteni, in care fiecare a slobozit ceea ce il doare.

    Se pare ca au o usoara strabatere prin amanarea luarii unei decizii in privinta Antena3. Au ajuns in sfarsit la momentul de mult asteptat, sa inchida Antena3, iar acum se tem sa ia o decizie finala in acest sens. Basescu e speriat!
  • marius marius
    Flota? faci o mare confuzie. Flota a vandut-o tata base. Interesant este faptul ca in coferinta sunt exact cei care slujesc puterea.

Trimite un comentariu

sus