Skip to main content

19 aprilie: Pro-ul ripostează Antenelor. Primul anunț în care CME spune că a devansat audiența Intact

 

Deși audiența înregistrată de televiziunile "Pro-ului" o depășește, cu câteva excepții, pe cea a "Antenelor" de ani de zile, Central European Media Enterprises (CME) a făcut marți primul anunț prin care răspunde, indirect, grupului Intact, care își anunță creșterea pentru fiecare segment orar, scrie DailyBusiness.ro.

Publicitate

Este prima reacție a reprezentanților CME, după ce, de la începutul anului și până recent, cei de la Intact anunțau fiecare depășire de audiență a Antenei față de Pro TV. CME a anunțat ieri că "în primul trimestru al anului 2012, respectiv în ianuarie-martie 2012, CME a surclasat la distanță uriașa trustul Intact, pe toate categoriile de public și pe toate segmentele orare”.

Astfel, CME a înregistrat pe publicul sau comercial din mediul urban, cu vârstă cuprinse între 18-49 de ani, la nivelul întregii zile, un leadership de 91% comparativ cu trustul Intact.

"Asta înseamnă că dintr-un total de 91 de zile, CME a fost lider absolut de audiența în 83 de zile. În prime-time, intervalul de maximă audiență al unei zile, diferența dintre cele două trusturi este și mai mare, televiziunile CME au înregistrat un leadership de 97%, CME fiind lider la nivelul întregii zile în 88 de zile, în timp ce grupul Intact, doar în 3 zile. La nivel național, în prime-time, CME deține 95% din leadership", au anunțat reprezentanții CME, printr-un comunicat de presă.
Pro-ul ripostează Antenelor. Primul anunț în care CME spune că a devansat audiența Intact

 

(P) Vrei să asiguri creditul obținut de partenerul din străinătate pentru achiziționarea produselor și serviciilor furnizate?

 

Site-ul AvocatNet.ro, cel mai accesat site de informație juridică din România, își lansează pe 24 aprilie primul său proiect editorial în print, sub denumirea Revista AvocatNet, scrie Wall-Street.ro.

AvocatNet.ro intră astfel în grupul site-urilor de business care au lansat proiecte și în offline, după Wall-Street.ro, care a tipărit deja două reviste (în 2010, despre primii doi ani de criză economică, și în 2011, despre Noua Economie), și DailyBusiness.ro, care a lansat în 2010 oeditie tipărită.
Mai iau naștere și proiecte pe hârtie: AvocatNet lansează o revistă

Unul dintre cei mai influenți și mai discreți investitori în industria americană de media, Gordon Crawford, se va retrage până la sfârșitul acestui an, după mai bine de patru decenii de activitate în acest domeniu, scrie HotNews, care citează Reuters. Gordon Crawford este senior vice-president la Capital Research and Management Company, ce administrează active media în valoare de 12,3 miliarde de dolari, inclusiv în grupuri precum Time Warner, News Corp sau Comcast.
Gordon Crawford, unul dintre cei mai influenți investitori în industria media, se retrage

Un sondaj la care au participat câteva zeci de directori de marketing ai unor mari companii din lume, pe tema principalelor schimbări prin care trece industria de media și publicitate, a fost prezentat în cadrul Festival of Media Global, eveniment care a reunit zilele trecute la Montreux, Elveția directori și președinți ai unora dintre cele mai mai mari companii și rețele de publicitate, scrie HotNews.ro.

Potrivit unei informări a organizatorilor, sondajul arată că 85% dintre participanți susțin că își vor dubla cheltuielile de publicitate și comunicare pe platforme mobile în următorii doi ani, deși doar 20% cred că agențiile de media se pricep la media digitale în măsură în care se pricep la media tradiționale.

70% dintre directorii de marketing participanți la sondaj cred, pe de altă parte, că agențiile de media au în prezent idei de calitate mai bună decât în urmă cu cinci ani. 94% cred că media tipărite au un viitor atât timp cât devin "companii de conținut".
Pe scurt: Sondaj privind perspectivele pieței media, prezentat la Festival of Media

Stela Popescu joacă în noua producţie MediaPro Pictures "Mamaia", ale cărei filmări se închie la sfârșitul acestei luni, scrie Mediafax. Regizorul Jesus del Cerro spune că, faţă de "Godmother/ Naşa", "Mamaia" este o producţie mult mai sentimentală.

"Amândouă sunt comedii, dar «Naşa» era mai mult comedie pură. Acolo, personajele erau la limita parodiei. Aici, personajele sunt mai aproape de realitate, mai aproape de intriga emoţională, sentimentală", a declarat Jesus del Cerro pentru Mediafax.
Mamaia, o comedia în care bătrânica Stela Popescu ține piept mafiei imobiliare

Emanuel Valeriu, fost director general al TVR şi fost membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a decedat miercuri, la vârsta de 87 de ani, şi va fi incinerat ieri, la Crematoriul Uman Vitan Bârzeşti din Capitală, scrie Mediafax.

Emanuel Valeriu s-a născut pe 18 aprilie 1925. El a fost numit membru în CNA de Parlament, la propunerea preşedintelui României, pentru perioadele 2001 - 2002 şi 2002 - 2008. Şi-a început cariera ca jurnalist, în 1940, la ziarul Universul Sport. Ulterior, a lucrat la posturile publice de radio şi televiziune ca reporter, redactor şi producător. Între anii 1990 şi 1992 a fost director general al Televiziunii Române, iar între 1993-1994, secretar general de redacţie la TVR.
Emanuel Valeriu, fost director general al TVR şi fost membru al CNA, a decedat

Actorii Samuel L. Jackson şi Zooey Deschanel apar în două spoturi realizate pentru promovarea serviciului de asistenţă vocală Siri, dezvoltat de Apple şi instalat pe iPhone 4S, scrie Adevărul.

Deşi Apple foloseşte rar celebrităţi în campaniile sale publicitare şi se bazează mai mult pe filmuleţele de prezentare, de această dată, pentru promovarea serviciului Siri, compania i-a cooptat pe cei doi actori, scrie adweek.com.

Cele două spoturi au fost create de TBWA\Media Arts Lab şi-i arată pe cei doi actori acasă, stând de vorbă cu telefonului pentru a-şi face ordine în lucrurile pe care le au de făcută.

VIDEO Samuel L. Jackson şi Zooey Deschanel, într-o nouă reclamă pentru Siri

Directorii generali ai Google şi Oracle, Larry Page şi Larry Ellison, s-au înfruntat, la San Francisco, în cea de-a doua înfăţişare la un proces în care Oracle acuză Google că sistemul Android "calcă în picioare" drepturile de proprietate intelectuală asupra limbajului de programare Java, scrie Mediafax.

Procesul a fost intentat de Oracle în august 2010, compania acuzând Google că a călcat în picioare drepturile de proprietate intelectuală asupra limbajului de programare Java atunci când a dezvoltat Android. Google susţine că nu a încălcat niciun brevet al Oracle şi că unele porţiuni ale Java nu pot fi puse sub copyright, deoarece este un limbaj de programare "open-source", adică cedat patrimoniului public. Procesul vizează două brevete.
Şefii Google şi Oracle s-au înfruntat în instanţă, în timpul procesului de copyright dintre companii

Bill Gates, cofondatorul companiei Microsoft şi, totodată, unul dintre cei mai mari filantropi din lume, va deveni eroul principal al unui volum de benzi desenate, ce va fi lansat pe piaţă la sfârşitul lunii aprilie, notează Mediafax.

Deşi nu este un super-erou în sensul tradiţional al termenului, Bill Gates a influenţat vieţile multor oameni. Noul volum de benzi desenate, care se va intitula "Bill Gates: Co-Founder of Microsoft", va prezenta câteva dintre evenimentele importante din viaţa sa, precum momentul în care a înfiinţat compania Microsoft, care a devenit ulterior un gigant în domeniul producţiei de software, dar şi căsătoria sa cu Melinda.
Bill Gates devine erou de benzi desenate - VIDEO

Veniturile Yahoo! au crescut în primul trimestru cu 1%, la 1,08 miliarde de dolari, o evoluție peste așteptări, alimentând optimismul că eforturile directorului general, Scott Thomson, de redresare a activităților vor da rezultate, iar acțiunile companiei au urcat cu 3,3%, transmite Bloomberg, scrie Wall-Street.ro, care citează Mediafax.

Veniturile Yahoo! au crescut pentru prima oară după trimestrul trei al anului 2008 și au depășit așteptările analiștilor, de 1,06 miliarde de dolari.
Profitul net a avansat cu 28%, de la 223 milioane de dolari la 286 milioane de dolari.
Veniturile Yahoo au depășit 1 MLD. de dolari în primul trimestru

Datele personale păstrate online de către companii precum Google sau Facebook pot marca trecerea într-o nouă era a serviciilor personalizate, spune inventatorul World Wide Web (www - n.red), Tim Berners-Lee într-un interviu acordat publicației britanice The Guardian. El îi sfătuiește pe utilizatori să ceară giganților online informațiile pe care le stochează despre internauți, scrie Wall-Street.ro.

Computerul meu știe foarte bine starea mea de sănătate, știe ce mănânc, dar și locul în care mă aflu. Din buzunarul în care se află, telefonul meu înțelege câte exerciții fac sau câte scări urc”, explică Berners-Lee. Folosirea acestor date poate fi extrem de benefică, mai spune el, însă doar dacă oamenii au la rândul lor acces la informațiile stocate de companii.
„Parintele internetului”, către utilizatori: Cereți-va datele de la Google și Facebook, este dreptul vostru!

 

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu