Skip to main content

Ce posturi au fost părtinitoare în campania pentru referendum

 

Publicitate

În doar câteva zile din campania pentru referendumul din 29 iulie,  se poate vedea ce posturi de televiziune sunt pentru demiterea lui Traian Băsescu şi ce posturi sunt împotriva suspendării acestuia.

O monitorizare CNA arată cum au reflectat televiziunile centrale situaţia politică din ultima perioadă. Paginademedia.ro vă prezintă în continuare rezultatele, pe larg.

Dacă Antena 3 se detaşează la capitolul anti-Băsescu, Naşul TV este pentru menţinerea în funcţie a preşedintelui suspendat. Alte canale de televiziune au fost ceva mai echilibrate pe acest subiect.

Cu toate acestea, CNA a sancţionat, pe lângă posturile mai sus menţionate, alte patru televiziuni cu somaţie publică sau scrisoare de atenţionare.

Potrivit oficialilor Antena3, care au prezentat și documente, postul a invitat mai mulţi reprezentanţi ai PDL, care au refuzat să vină în emisiuni.

Sancţiunile primite de posturi, în continuare:

  • Antena3, Digi 24 şi Naşul TV au primit somaţie.
  • Posturile România TV, Realitatea TV şi The Money Channel au primit câte o scrisoare de atenţionare.
  • OTV a primit scrisoare de atenţionare pentru difuzarea unui sondaj de opinie realizat online, fapt ce contravine legislaţiei audiovizualului. Decizia CNA privind campania electorală  spune că pot fi difuzate doar sonadaje realizate de instituţii acreditate.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat în considerare în sancţiunile votate astăzi doar prezenţa oamenilor politici din cele două tabere (pro sau contra demiterii lui Traian Băsescu) în emisiunile de dezbatere ale televiziunilor centrale.

CNA a monitorizat în perioada 12-15 iulie următoarele posturi de televiziune: TVR1, TVR Info, Antena1, Antena3, România TV, Realitatea TV, The Money Channel, B1 TV, OTV, Digi 24, Pro TV, Giga TV, Prima TV şi Naşul TV.

 

*Posturile Antena1, Prima TV şi Pro TV nu au avut, în perioada monitorizată, nicio dezbatere cu reprezentanţi politici ai celor două părţi implicate în referendum.

Datele monitorizării CNA în privinţa campaniei pentru referendumul din 29 iulie, în perioada 12-15 iulie, în continuare.

Numărul de prezențe ale politicienilor în emisiunile de dezbatere:

  Pentru demitere   Contra demiterii  
Antena 3 23 5
B1 TV 9 11
Digi 24 6 2
Realitatea TV 15 9
Romania TV 16 11
The Money Channel 4 8
Nasul TV 1 6

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • si banciu ma face sa rad! imi plac amandoi pentru ca pot trece de politica si pot ajunge la umorul lor! chiar am o cultura solida pentru ca pot vedea calitatile unor oameni fara sa fiu orbita de mesajul politic! sunt fan si-i consider singurii one man show din romania!. unul la antena3 dar eu il vad dimineata pe badea ca noaptea il vad pe banciu pe B1! sunt ca bisexualii:ma pot bucura de amandoi ignorand latura politica care, cinstit vorbind, le ciunteste din talent! asa ca AVANTAJ EU! am parte de mai multa placere! cand e vorba de hazul unor oameni n-am prejudecati: ala e pro basescu sau pro antonescu! ma doare-n cot pro ce sunt! au haz, sa fie sanatosi si sa-mi destinda ridurile! de ce trebuie sa-mi placa cineva doar pentru tabara politica in care e? mie imi plac OAMENII si TALENTUL lor, nu partidele din care fac parte. partidul e o notiune abstracta, oamenii sunt niste realitati palpabile!
  • Tu sigur nu ... erai mult prea ocupat sa sorbi elucubraţiile , pline de bale , intre doua isterii ale deontologilor tai preferati : preafericitul gadea , super anal istul radu tudor , zabalosul ciutacu sau frigida danuta grecu.
  • @mynsc-bine pusa problema! chiar asa, ce sa faca daca cei de la pdl refuza sa vina? prosti sa fie sa nu mai faca emisiuni!
  • nasul tv nu se dezminte. nici antena3. barem o tin pe-a lor! ma intreb doar cat e convingere si cat e cerere in amandoua.gurile rele spun ca daca cade basescu terenurile de la otopeni sunt toate ale lui voiculescu. ma astept la orice in rau de la toti.doar ca badea ma poate face sa rad, moraru niciodata!
  • La postul labelor (labe1) cine o fi numarat participantii?! Acolo am vazut-o pe Pora mereu, pe Turturica, pe galgaitul gregoar permanent. Nu mai vorbim de sasaitul lingusitor si de colonelul fara stagiu militar. In afara de astia sunt o multime alti lingai pe care CNA nu-i numara ca seamna in concpetii cu ei si atunci li se par in regula. Ma intreb ce o sa faca rroma Narcisa dupa ce ii va expira mandatul?! Poate va trai si ea din bani munciti .... Asa sa-i ajute Cel de Sus!
  • Lasand alte aspecte la o parte, nu inteleg in ce fel e de vina A3 ca nu a avut membri PDL, din moment ce se stie ca acestia refuza sa participe la emisiunile postului inca de anul trecut. Ar trebui sa nu mai desfasoare emisiuni?
  • Propun sa se dubleze taxa radio-tv pentru cei care s-au uitat la emisiuni pro-demitere pentru ca ar fi trebuit sa se uite echidistant. De asemenea propun ca fluturatorii de steaguri de la mitinguri sa fie impartiti in mod corect. De asemenea, pentru pastrarea echidistantei propun ca ca partea feminina sa voteze da, iar partea masculina sa voteze nu.

    Oare unde era Narcisa la celelalte referendumuri cand toate posturile erau "pro"

Trimite un comentariu