Skip to main content

Vreau să fiu jurnalist! Opt candidați pe un loc la Facultatea de Jurnalism

 

Publicitate

CONCURENȚĂ. Mai bine de 1.000 de candidați au dat admiterea ieri la Facultatea de Jurnalism și Ştiințele Comunicării (FJSC), a Universităţii din București. Mai exact, opt candidați s-au bătut pe un loc în cadrul facultății.

„Suntem una dintre puţinele instituţii de învăţământ superior care nu a renunţat niciodată la examenul de admitere scris, dar care a avut, în fiecare an, o concurenţă foarte mare pe loc” a spus decanul FJSC, conf. univ. dr. Viorica Păuş.

FJSC se află în top 200 al şcolilor de media şi comunicare din lume, potrivit clasamentului Quacquarelli.

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) a Universității din Bucureşti a fost înfiinţată în 1990.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • 8 pe loc la jurnalism
    E simptom de cretinism
    Când industria e-n groapă
    Ce faci, pui mâna pe sapă?
    Ok, sapă cu elan
    Poate-ţi vezi poza-n can-can
    Alături de botezatu
    Sau de mihaelatatu.
    Tinere cu chip senin,
    Epoca lui Carl Bernstein
    S-a sfârşit de-un car de ani
    Astăzi, presa vrea doar bani
    Şi cu plata înainte
    (Cum zicea un preşedinte)
    Vei avea curând surpriza
    Că-ţi ia foc instant valiza
    De-ai scris lead-ul indecent
    La cutare detergent.
    La fel, riscul e uriaş
    Să te pună pe făraş
    De te-apuci să faci anchetă
    Despre apa din chiuvetă.
    Nu-i de neglijat hazardul
    Să te pape leopardul
    De jenezi la bătături
    Partidul Tristei Figuri.
    Să ştii, bani n-o să prea pupi
    (Poate doar de-n c... te rupi)
    În plus, tre' să recunoşti:
    vei scrie (ca) pentru proşti!
    Asta-i dura perspectivă
    Cu aromă de colivă
    Peste nişte ani de zile
    Când vei trece pe pastile
    Chinuit tardiv de vina
    Mare cât juma' de China
    C-ai ales să fii ziarist
    Boule idealist!
    (În loc să vrei inginer,
    contabil, medic, şofer
    Posesor de şansă rară
    Să te cari dracu din ţară.)
    Şi-acum, câteva citate
    Despre mândra fuckultate:
    Ve avea la profi tâmpiţi
    Cât nici nu visezi să-nghiți.
    Vei toci chestii "utile"
    Cât rulmentul fără bile.
    Piramida inversată
    Îţi va face fruntea lată.
    Aşezat pe colţul mesei
    O să rozi genurile presei.
    Să te-arăţi mai răbdător
    Când te-nvaţă de folclor
    De nu, Coman, măi nepoate
    Te va bântui la noapte.
    În sfârşit, după trei ani
    Vei pleca dintre bibani
    Vei lupta, frizând demenţa
    Să îţi treci în cont licenţa
    Recompensă fantezistă
    Pentru ani de l*bă tristă.
    Timpul nu mai poa' să-aştepte:
    Vei toci grămezi de trepte
    Către uşi desferecate
    "Îţi urez noroc, măi frate!"
    Când insişti, neprihănit,
    Să primeşti un job plătit
    Care vine sau nu vine.
    Alte opţiuni? Puţine:
    Vânzător prin mega-mall
    Uşier la protocol
    Secretară în birou
    Sau dresor de libidou.
    În final, să nu uit eu
    De celebrul panaceu
    Seamănă cu un miraj
    Sau c-un bonus/avantaj:
    Ajutorul de şomaj!
  • Saracii (cu duhul) copii.
    Ei nu se documenteaza cum sunt concediati zilnic,din media, zeci de JURNALISTI cu experienta.
    Cu siguranta, cei 8 pe un loc, au impresia ca jurnalism inseamna aparitia pe sticla. Calea pana acolo e foooooarte lunga!

Trimite un comentariu