Skip to main content

Imagini de la Revoluție, pe platforma Google Cultural Institute

 


Imagini din Arhiva TVR de la Revoluţia din 1989 au intrat în expoziţia Căderea Cortinei de Fier, de pe platforma Google Cultural InstituteTVR şi Google au încheiat un parteneriat pentru lansarea globală a expoziţiilor online despre Căderea Cortinei de Fier.

Publicitate

Colecţia este disponibilă pe platforma Google Cultural Institute şi conţine 13 expoziţii despre evenimente care au generat prăbuşirea regimurilor comuniste din Germania, Polonia şi România.

Aceste expoziţii au fost create de istorici, curatori de muzee şi posesori de arhive care au folosit documente, materiale video şi fotografii despre evenimentele din cele trei ţări. Şi-au adus contribuţia de specialitate şi istorici independenţi, printre care Niall Ferguson, renumit profesor de istorie la Universitatea Harvard.

TVR acoperă patru expoziţii dintre cele 13 ale colecţiei. Utilizatorii au, astfel, la dispoziţie peste 50 de materiale jurnalistice - video şi text - însoţite de fotografii din Arhiva de Aur a TVR, care ilustrează un eveniment major din istoria României – Revoluţia din Decembrie 1989.

Materialele selectate din Arhiva TVR sunt grupate în patru colecţii:

  • Timişoara, primul oraş liber – expoziţia se concentrează pe izbucnirea revoltei împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist. Colecţia conţine povestea protestului împotriva evacuării pastorului reformat László Tőkés şi oferă detalii despre cele două zile de protest, în primul oraş care s-a opus regimului.
  • Bucureşti, Oraşul Victoriei - protestele din 21 şi 22 decembrie 1989, când o „întâlnire populară" se transformă într-o revoluţie împotriva regimului, iar dictatorul trebuie să fugă cu elicopterul, în timp ce revoluţionarii ocupă clădirea Comitetului Central.
  • Revoluţia Română, transmisă în direct - principalele momente ale primei revoluţii transmise în direct. Materialele video conţin diferite anunţuri, zvonuri, acuzaţii de terorism şi ilustrează atmosfera şi tensiunea acelor momente.\
  • Procesul şi execuţia - colecţia conţine imagini video şi texte despre arestarea, procesul şi execuţia cuplului Ceauşescu.

 

Claudiu Săftoiu, președinte TVR: „Televiziunea Română deţine un excepţional tezaur de imagini în arhiva sa, în care se regăsesc frânturi din istorie. TVR este prima televiziune din lume care a transmis o revoluţie în direct.”

Steve Crossan, Head of Google Cultural Institute: „Aceste expoziţii ilustrează foarte clar importanţa includerii arhivelor în mediul online. Fiecare prezintă o relatare diferită a unui moment important din istorie şi ne reaminteşte motivul pentru care evenimentele din trecut trebuie spuse mai departe, din mai multe puncte de vedere. Includerea materialelor istorice pe Internet poate nu doar să atragă un public nou şi global, ci şi să păstreze aceste perspective pentru generaţiile viitoare”.

Înregistrările video despre Revoluţia Română pot fi vizionate şi pe portalul www.tvrplus.ro, într-o secţiune pe care TVR o va completa în luna decembrie, cu alte imagini din Arhivă dedicate evenimentelor din Decembrie ’89.

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu