Skip to main content

TVR a cumpărat drepturile UEFA Champions League pentru aproximativ 3,5 - 4 milioane de euro

 

Publicitate

Meciurile de Champions League se vor vedea și la TVR. Postul public de televiziune a anunțat că a achiziționat drepturile de difuzare pentru următoarele trei sezoane ( 2012 - 2015) ale Champions League.

TVR nu a anunțat prețul plătit, însă a precizat, într-un comunicat de presă, că suma este de 10 ori mai mică decât în cazul contractului anterior. Având în vedere că postul public a dat pentru ultimele trei sezoane aproximativ 35 - 40 de milioane de euro, fiind cel mai păgubos contract din istoria TVR, actualul preț este estimat la 3,5 - 4 milioane de euro.

Totodată, postul public de televiziune a achiziționat și drepturile pentru Campionatele Mondiale de Gimnastică, dar și pentru Eurovision 2013.

 

Drepturile UEFA Champions League, ca și cele din Europa League, au fost achiziționate de asocierea RCS&RDS și Romtelecom Dolce. În prezent, meciurile de Champions League sunt difuzate pe Dolce Sport și pe Digi Sport.

Comunicatul integral, în continuare:

Decizii CA al SRTv: achiziţionarea meciurilor de fotbal UCL şi a CM de Gimnastică şi participarea TVR la Eurovision 2013

Consiliul de Administraţie al SRTv a decis, în şedinţa de astăzi, achiziţia meciurilor de fotbal din UEFA Champions League pentru perioada 2012-2015, în consens cu strategia TVR de a oferi românilor programe de calitate.

Champions League este un produsul premium al Uniunii Europene de Fotbal, cea mai prestigioasă competiţie la nivel de cluburi şi cel mai urmărit eveniment sportiv din lume, după meciurile echipelor naţionale.

În plus, în urma negocierilor, preţul pe care Televiziunea Română urmează să-l plătească pentru pachetul UEFA Champions League 2012-2015 este de 10 ori mai mic decât cel din contractul anterior.

Tot astăzi, membrii CA au hotărât achiziţionarea Campionatelor Mondiale de Gimnastică Artistică, Ritmică, Aerobică, Acrobatică şi Trampolină ce vor avea loc în perioada 2013-2016, precum şi a Campionatelor Naţionale şi Internaţionale de Gimnastică ale României.
TVR continuă astfel, prin decizia de astăzi, tradiţia difuzării competiţiilor de gimnastică, printre cele mai populare şi urmărite de către români, după fotbal.

De asemenea, în şedinţa de astăzi, CA a aprobat participarea Televiziunii Române la Eurovision 2013, ce se va desfăşura la Malmo, în Suedia, în perioada 4-8 mai 2013.
Concursul Eurovision este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), care se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi -Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de MihaiTrăistariu.
Eurovision este transmis în Europa, Australia, Canada, Egipt, Asia şi Statele Unite. Anul trecut, finala a avut o audienţă record de aproximativ 70 de milioane de telespectatori, iar numărul celor care au urmărit atât finala, cât și semifinalele a fost de aproximativ 114,5 milioane, potrivit EBU.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • la ce au mai cumpărat şi ăştia acum drepturile tv ale ligi campionilor să vedem un meci pe 3 canale de odată? nu au ce face cu bani. să ne comenteze din nou proşşti ăia de tomulică, olaianus etc.
  • cum naiba sa cumpere astia care au conturile blocate... in fine. este absolut de neimaginat, dar uite ca se poate. o televiziune publica, cu zeci de milioane datorii, sa dea multe milioane pe niste drepturi.
  • Doar marti transmit in continuare si fara exclusivitate, acelasi meci fiin difuzat si de DigiSport si de Dolce. Din cauza asta au si platit de 10 ori mai putin pentru drepturi de televizare
  • poate ar fi bine sa ne intrebe si pe noi, platitorii de taxe, de achizitii , inainte de a le aproba in structurile lor de conducere.
  • Asa a hotarit guvernatoarea voiculesciana a TVR, Irina Radu, iar nevertebratul, gelatinosul ELWIS a aceptat. O rusine Irina Radu, mila pentru slabiciunea de caracter a lui Elwis! O leguma acest Saftoiu!!!!!
  • Poate acum au oficializat contractul pentru Liga Campionilor, pentru ca deja au transmis vreo 6 meciuri, numai martea. Insa e un contract total aiurea, din moment ce toate meciurile (atat de marti cat si de miercuri) se pot vedea la Digi si la Dolce. TVR arunca in continuare cu banii pe fereastra. Doar sunt banii abontilor cu sila!

Trimite un comentariu