Skip to main content

Jurnalistul Sabin Gherman, amendat pentru discriminare într-un editorial

 

Publicitate

Jurnalistul Sabin Gherman, editorialist citynews.ro şi realizator TV, a fost amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu suma de 600 de lei pentru afirmaţiile făcute într-un editorial, potrivit RedactiadeStiri.ro.

În editorialul intitulat Walter-Buşcă, eu nu pentru asta plătesc impozit, să fie clar, publicat în mai 2012, după meciul întrerupt dintre Universitatea Cluj şi CFR, Sabin Gherman a atacat în termeni duri un jucător şi câteva persoane din conducerea Universităţii de la acea perioadă, pe care i-a numit “oficiali veniţi de peste munţi la căpătuială”.

Din editorialul semnat de Sabin Gherman:

  • Vorbim de derby-ul Ardealului? Cu cine să vorbeşti despre Ardeal? Cu Bornescu, scăpat probabil după tratament? Cu Felix Grigore, obişnuit să vorbească singur prin stepa Urziceniului? Cu maseurul lui peşte-prăjit? Pentru ei s-au băgat peste 40 de milioane de euro în Cluj Arena, din impozitele plătite de toţi clujenii?
  • E o nemernicie ce se întâmplă. O nemernicie mare, pe măsura CV-ului oficialilor alb-negri. Şi când scriu asta mă gândesc la “gozeri” – aşa li se spune ăstora prin Ardeal, domnule Buşcă sau Bucşă sau cum te-o mai chema pe foaia de liberare.
  • Înţelegi? Aţi făcut praf şi pulbere mai mult decât un meci. Suporterii, ăia huliţii şi de la care ziarele de can-can aşteptau îmbrânceala supremă, v-au dat lecţii. Au fost oneşti faţă de ceea ce înseamnă Universitatea pentru ei. Voi v-aţi dat în stambă, oficiali veniţi de peste munţi la căpătuială, aşa cum faceţi de 90 de ani şi nici dracu’ nu vă-ntreabă de ce.

Sabin Gherman a declarat pentru RedactiadeStiri.ro că va contesta amenda şi a explicat că a fost înţeles greşit, iar el e pedepsit pentru delict de opinie.

“Voi contesta acea amendă, practic e vorba de un delict de opinie. Referirea din editorial e strict legată de scandalul de la acel meci şi nu de români sau unguri. Faptul că am avut dreptate cu Walter-Buşcă se vede acum, când U Cluj a ajuns de rîsul lumii după managementul domnului gunoier. La baza amenzii e o referire ciudată: “Românii veniţi în ardeal, din Muntenia sau Moldova, sunt alungaţi înspre locurile de baştină care sunt gunoaie” – las la o parte ortografie şi logică, dar cuvintele astea nu sunt din editorialul meu! Iar despre îngrijoratul petent, hai să fim serioşi: conform logicii CNCD, el are dreptul să facă pe toată lumea ba “horthyst”, ba “spion”, poate să vorbească orice despre oricine. În rest n-am ce să zic, omul se bucură că a ajuns în sfârşit în Ardeal şi ne arată el nouă cum stă problema”, a explicat Gherman.

Gherman a fost reclamat la CNCD de Adrian Cinpoeru, fost jurnalist şi suporter al “Şepcilor roşii”.

Sabin Gherman este cunoscut pentru editorialul „M-am săturat de România”.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Caluseru Mircea Caluseru Mircea
    Pana la urma a devenit toata povestea asta o contra intre Ardeal si restul Romaniei. De fapt orice ati spune si orice ati face Ardealul e net superior restului Romaniei . Asta se vede de la o posta .Probabil sant exceptii care intaresc regula,
  • pierre pierre
    O mie si ceva de ani de slugarit nu se pot uita,dupa cum vad,usor!
  • d d
    majoritatea oamenilor din ardeal NU impartasesc aberatiile lui Gherman si a ungurilor.pentru ca sunt Romani si au capul pe umeri.
  • STATE VASILE STATE VASILE
    DACĂ NU PARTICIPI , NU SE SCHIMBĂ NIMIC ...
    contează să-ţi pese - aşa începe
    contează să vrei - aşa porneşti
    contează să crezi - aşa rezişti
    contează să lupţi - aşa construieşti
    contează să învingi - aşa reuşeşti .
    Copii ai lui Dragoş Vodă şi ai Bucovinenilor, fiii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, scrieţi pe steagurile voastre:
    Străinii ne-au copleşit.
    Presa înstrăinată ne otrăveşte.
    Politicianismul ne omoară.
    Sunaţi din trâmbiţe alarma.
    Sunaţi din toate puterile.

    În clipa când duşmanii ne copleşesc şi politicianii ne vând, Români, strigaţi cu înfrigurare ca pe potecile munţilor în ceasurile de furtună: Patria! Patria! Patria!"
    Câmpulung Moldovenesc 2014 , Împărtășim și susținem opiniile lui Sabin Gherman
  • carauleanu marian carauleanu marian
    d-le gherman este usor sa faci curent de opinie bine platit pe un post tv cu difuzare mica. daca vreti sa faceti ceva pentru tara[cu tot cu ardeal] iesiti in strada si expune-ti ofurile pe plancarda agatata de gat altfel va amendeaza pentru tulburarea linistii publice.as vrea sa va vad pe toate canalele tv ca protestatar si formator de opinie
  • carauleanu marian carauleanu marian
    in conducerea tarii sunt si ardeleni cara au cazut in mamaliga ragateana
  • bfa bfa
    aproape ca as fi cu VOI ARDELENII...doar ca pareti a uita ce a-ti patit circa 1000 de ani cu prietenii huni/unguri etc...UNIO TRIUM NATIONUM ce cuprindea ??? era vorba despre romani ??? nuuu...doar despre EI !!!
    stiu ca STATUL ROMAN E SLAB...eu as zice chiar IN DESTRAMARE: economia praf, la putere oameni PRAF , cu interese meschine...ARMATA...aproape inexistenta...
    in toate partile te uiti :
    UNGARIA...natie si popor prieten
    BULGARIA...foarte prieteni...de cate ori am luptat "impreuna" (a se intelege unii contra altii ?)
    sa mai zic de UKRAINA ...
    foarte bine
    declarati-va AUTONOMIA, apoi INDEPENDENTA ! toti ! cat ve-ti trai PE PICIOARELE VOASTRE ARDELENI SCUMPI ??? in 6 luni , UNGARIA va integreaza...in inca 6 luni ve-ti avea numele"traduse" in ungureste... in alte 6 luni LIMBA OFICIALA VA FI UNGARA !
    nu ma intelegeti gresit!
    tin cu VOI ARDELENILOR ! va iubesc ca sunteti OAMENI ADEVARATI, DEOSEBITI ! daaaa...eu sunt un MITIC neaos...din Bucuresti....am facut multe delegatii in ARDEAL CRISANA BANAT...dar....frumusetea si unicitatea ARDEALULUI sau mai bine sa zic a TRANSILVANIEI m-au impresionat profund...de cativa ani imi fac concediile vara IN BRASOV... si masimt MINUNAT ...stiu ca voi cei neaosi ardeleni nu prea ii iubiti pe Brasoveni...ca au influente mitice...ma rog... iubesc ORADEA... sau ALBA IULIA...ce ORASE UNICE SUNT !!! poate oare sta vreun oras din Romania mandru si drept in fata SIGHISOAREI ??? nu..trebuie sa se plece si sa se incline si sa-i recunoasca frumusetea, unicitatea...faptul ca este O POARTA CATRE TIMP...
    nu comentez preamunte despre TINUTUL SECUIESC ca nu il cunosc prea bine: oraselele de acolo nu pre m-au impresionat...dar natura de acolo DA !
    .............................................................................................
    nu cred in REGIONALIZARE....daca ar fiimpusa de la UE pe bune...ar fi CEVA ! dar este impusa de GERMANIA...care GERMANIA...nici nu a existat decat de 100 ani sa zicem max 150ani...in tot EVUL MEDIU/DARK AGE nu existau decat burguri si mici statuletze care se bateau mereu unele cu altele... ei ASA AU GANDIREA : pe VECINATATEA IMEDATA... nemtii din Nord nu au nici o treaba cu cei din SUD ....cei din VEST nu-i pot suferi pe cei din EST (desi i-au inghitit cu placere in 89-90)...
    sa va spun frati ardeleni ca IN UNGARIA, ungurii de la noi nu sunt socotiti UNGURI ADEVARATI ?
    sa va spun ca mi-au spus ca nu stiu ce e aia SECUI si ca nu ii inteleg ce vorbesc ?
    eu cred ca ARDELENII ca un TOT UNITAR ne pot duce ROMANIA mai departe...sa li se recunoasca meritele ! sa se recunoasca o ANUMITA AUTONOMIE (dar atentie sa nu se ajunga la independenta...)
    ................................
    pacat ca AZI se ajunge la SEPARATISME...
    ce ar fi sa zic si eu ca BUCURESTIUL vrea AUTONOMIE si INDEPENDENTA ? macar financiara ??? nu stiu daca din cat se produce aici , cat vine INAPOI ...
    sa zic ca as mai vrea sa se instituie iar BULETINUL DE BUCURESTI ? sa nu se mai poata stabili in Buc decat cei care MERITA...ma rog...cume cu cetatenia americana de ex...
    si ce as REALIZA CU ASTA ???
    ......................
    si, sincer, pana la urma, nu as dori PASAPORT ca sa merg in TRANSILVANIA ...
    ...............................
    l-am pierdut pe Domnul Gherman cu a lui Transilvania Live de un timp incoace.... pe Romtelecom au tot scimbat canalele pana am mai prins Transilvania Live... si de ce sa nu recunosc, imi lipseste uneori acest post tv...
    toate bune!
  • falconne falconne
    Incet , incet ne desteptam.... istoria va dovedi greseala de la 1918 , noi astia care graim ardeleneste , care zicem cafia si tiatru ... ne vom lumina ca Transilvania e altceva , ca desi vorbesc aceeasi limba neamtul e neam si elvetianul e elvetian . E cazul sa redescoperim diversitatea faina a Ardealului , sa spunem sasilor , cati au mai ramas , ungurilor , secuilor , ca in Ardeal sunt la ei acasa , ca nu ne trebuie Tinut Secuiesc Autonom ci Transilvanie autonoma , ca cu cate vorbim mai multe limbi decat materna suntem mai destepti , ca limba maghiara si germana nu sunt limbi de imprumut in Ardeal ci limbi domestice care trebuie recunoscute . In Ardeal toti avem prieteni , rude de alta etnie decat noi , trebuie sa ne intoarcem la traditia lucrului bine facut , la caracterul nostru de oameni tacuti si harnici , la modestia nostra , iar toti cei care si-au vandut sufletul si s-au miticizat , manati de banii si functiile oferite pe Dambovita , sa nu mai cuteze sa ne reprezinte ori sa ne conduca. Traiasca Transilvania , Leben Siebenburgen , Hayra Erdely !
  • rs rs
    referetor la regionalizare doresc sa vad un statut independent in transilvania un sistem federal nu o porcarie comunistanationalista gen sudist
  • Adrian Adrian
    Asa au facut si prostii aia de sarbi si croati... unii se credeau mai destepti decat altii ... pana si-au dat foc la tara. Astia care impartasiti opiniile d-lui Gherman... alimentandu-va un complex ardelenesc de superioritate absolut lipsit de orice justificare... ganditi-va de doua ori. Pana una alta ardelenii conduc Romania de 15 ani direct si indirect (grupul de la Cluj, Boc, Blaga etc). Sincer sa fiu... va transmit un "ciocu mic si pasul mare" spre frumosul vostru nou stadion sau nou aeroport... sa fie primit.
  • emanuela emanuela
    Sa ne amendeze pe toti cei ce impartasim opiniile dl-ui Gherman ... si ni le exprimam public !!! S-ar cam goli Ardealul ! :)
  • Unu` Unu`
    Sau la spitalul de nebuni. Una din doua.
  • Sorin Sorin
    Sabin Gherman poate va fi viitorul presedinte al Transilvaniei .
  • bahmuteanca bahmuteanca
    Ce timpenie cu CNCDul asta. Gherman e mic copil pe linga Vadim...
  • ion ion
    Majoritatea oamenilor din Ardeal impartasesc opiniile lui Gherman, chiar daca nu o spun in mod deschis.

Trimite un comentariu

sus