Skip to main content

OTV, cele mai multe greșeli de limba română. Realitatea TV, România TV și Kanal D, pe podiumul corigenților

 

Publicitate

OTV, Realitatea TV, România TV și Kanal D au fost campionii greșelilor de gramatică în luna octombrie, potrivit celui mai recent raport al Consiliului Național al Audiovizualului.

Cele mai frecvente greșeli privesc scrierea cu „i, ii, iii”. Spre exemplu: „prin diverse ceremoni” (corect: ceremonii); „Românii s-au bătut cu portocalii, în seara asta poate ne luăm noi revanşa” (corect: portocaliii); „de a le înveselii sufletele” (corect: înveseli); „sau pentru familile lor” (corect: familiile). 

Au fost identificate și multe greșeli privind folosirea cratimei în substantivele compuse. Spre exemplu: „comisar şef”, „noul șef la IPJ Arad e comisarul șef”, „Cms. şef”, „cms. şef” (corect: comisar(ul)-şef, cms.-şef); asistenta șefă de la Spitalul” (corect: asistenta-șefă); redactor șef (corect: redactor-șef); „Victor Ponta, prim ministru” „Victor Ponta Prim Ministru”, „răspunsurile primului ministru” – corect: prim-ministru (cu litere mici la inițială și cu flexiune numai pe cel de-al doilea component);

Au fost înregistrate numeroase greșeli de pronunție. De exemplu: "a acestui octombrie văratec și șturlubatec" (corect: "văratic", "șturlubatic"); "vor să se-ntreacă cu ceilanți oameni" (corect: "ceilalți"); "un șfanț" (corect: "sfanț").

În cadrul analizei au fost luate în considerare 12 posturi de televiziune (TVR 1, TVR 2, Antena 1, Antena 3, Pro TV, Prima TV, B1 TV, Realitatea TV, România TV, OTV, Kanal D şi Digi 24) şi un două posturi de radio (Radio România Actualităţi şi Europa FM), alese în funcţie de audienţă, de acoperirea naţională, de ponderea emisiunilor informative şi de dezbatere şi de asumarea unui rol cultural şi educativ.

Topul greșelilor în luna octombrie

Post TV   Total greseli  
OTV 55
Realitatea TV 43
România TV 37
Kanal D 37
Antena 1 35
Pro TV 34
Digi TV 32
B1 TV 30
Prima TV 29
Antena 3 27
TVR2 22
Radio Romania Actualitati 19
TVR1 16
Europa FM 16

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu