Skip to main content

Activiştii Salvaţi Roşia Montană, protest în faţa CNA

 

Sursa foto: Paginademedia.ro
Sursa foto: Paginademedia.ro

Publicitate

În jur de zece activişti ai campaniei Salvaţi Roşia Montană au protestat astăzi în faţa sediului CNA deoarece forul nu a răspuns mai multor sesizări făcute de cetăţeni referitor la modul în care posturile Antena 3, B1 TV şi Realitatea TV au prezentat rezultatele referendumului din judeţul Alba privind mineritul din Munţii Apuseni. Preşedintele CNA, Laura Georgescu, a discutat cu protestatarii şi a precizat că sesizările în cazul referendumului vor fi discutate în şedinţa de joi, 31 ianuarie.

Protestatarii au venit în faţa sediului CNA cu o pancartă pe care scria „CNA îţi ascunde adevărul despre Roşia Montană”. Aceştia au venit în faţa CNA în jurul orei 9.30 şi au plecat după ora 11.00, când Laura Georgescu le-a promis că va discuta sesizările pe 31 ianuarie.

„Activiştii campaniei Salvaţi Roşia Montană sunt în faţa sediului CNA pentru a transmite românilor că CNA ascunde adevărul despre Roşia Montană, că este părtaş la această faptă comisă de trei televiziuni care în data de 9 şi 10 decembrie au dat informaţii false despre referendumul din judeţul Alba. Au spus că mineritul din Apuseni are parte de multă susţinere, dar, oficial, referendumul a fost unul invalid”, a declarat unul dintre activişti pentru paginademedia.ro.

Potrivit reprezentantului Asociaţiei Salvaţi Roşia Montană, au existat mai multe sesizări din partea cetăţenilor care au reclamat aceste televiziuni, iar CNA nu a răspuns niciuneia în termenul legal. „Am apucat să discutăm cu doamna Preşedinte a CNA care a venit aici în faţa instituţiei şi a declarat public că joi, 31 ianuarie, sesizările noastre vor fi incluse pe ordinea de zi a şedinţei”, a mai declarat reprezentantul.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • anonim anonim
    va rog sa postati audientele serialului suleyman magnificul

Trimite un comentariu

sus