Skip to main content

AUDIENȚE. Prima zi din 2013 a fost a Pro TV-ului. Record la știrile serii

 

Publicitate

Dacă Antena 1 și-a adjudecat noaptea de Revelion, când programul prezentat de Dan Negru au pus postul Intact pe primul loc, Pro TV a avut prima zi a anului 2013. Postul a înregistrat a înregistrat un record cu Știrile de la ora 19.00: aproape trei milioane de români pe post.

Pro TV s-a distanțat de Antena 1 în intervalul de maximă audiență (Prime-Time), când a difuzat filmele Nemuritorii – Războiul zeilor și Despre dragoste și alte aiureli.

Paginademedia.ro vă prezintă audiențele primei zile din 2013:

În Prime-time (intervalul de maximă audiență, orele 19.00-23.00):

Pe intervalul 19.00-23.00, Pro TV a avut în fiecare minut în fața televizoarelor aproape 2,2 milioane de români, dintre care peste 1,1 milioane erau din mediul urban. Antena 1 a fost pe locul următor, cu aproape 1,4 milioane de români, dintre care 760.000 din orașe.

Programele serii:

Știrile Pro TV: Audiență mult peste medie pentru programul informativ din prima zi a anului. La Pro TV s-au uitat la știri, în fiecare minut, 2,97 milioane de români, dintre care 1,3 milioane din orașe. În același timp, pe Observatorul Antenei 1 erau 1,3 milioane de români, dintre care 772.00 din mediul urban.

Nemuritorii: Blockbusterul difuzat de Pro TV a ținut în fiecare minut 2,1 milioane de români, dintre care aproape 1,2 milioane din orașe. Pe intervalul filmului, la Antena 1 se uitau la Țociu și Palade 1,4 milioane de telespectatori, dintre care 770.00 din orașe.

Despre dragoste și alte aiureli: Distanța dintre Pro TV și Antena 1 a fost mai mică pe intervalul filmului Despre dragoste și alte aiureli. Comedia a fost urmărită, în medie pe minut, de 1,25 milioane de români, dintre care peste 700.000 din orașe. Antena 1 a avut pe interval tot o comedie - Plăcinta americană: Cartea dragostei - cu care a scos 1,02 milioane de telespectatori, dintre care 563.000 din mediul urban.

Audiența posturilor TV marți, 1 ianuarie, în intervalul de maximă audiență (Prime-Time, orele 19.00-23.00):

URBAN NAȚIONAL
Pro TV 1.116.000 persoane (10,6 rtg) Pro TV 2.170.000 de telespectatori (11,4 rtg)
Antena 1 760.000 (7,2) Antena 1 1.367.000 (7,2)
Kanal D 357.000 (3,4) Kanal D 660.000 (3,5)
Prima TV 340.000 (3,2) Prima TV 620.000 (3,3)
Antena 3 296.000 (2,8) TVR 1 470.000 (2,5)

Sursa: Kantar Media, date prelucrate de departamenul de cercetare al Pro TV

Medie de 1,12 milioane în intervalul 7.00-02.00

În prima zi a anului, media pe intervalul orar șapte dimineața – două noaptea arată 1,12 milioane de telespectatori în fiecare minut, pe Pro TV, dintre care 584.000 din orașe. Pe același interval, Antena 1 a avut o medie de 961.000 de telespectatori pe minut, dintre care 535.000 din mediul urban.

Audiența posturilor TV marți, 1 ianuarie, în intervalul 7.00-02.00:

URBAN NAȚIONAL
Pro TV 584.000 telespectatori (5,6 rtg) Pro TV 1.127.000 telespectatori (5,9 rtg)
Antena 1 535.000 (5,1) Antena 1 961.000 (5,1)
Kanal D 300.000 (2,9) Kanal D 613.000 (3,2)
TVR 1 193.000 (1,8) TVR 1 346.000 (1,8)
Prima TV 180.000 (1,7) Prima TV 326.000 (1,7)

Sursa: Kantar Media, date prelucrate de departamenul de cercetare al Pro TV

Citește și:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • E... nu in perioada asta nu prea ai chef sa te uiti la stiri. Mai rau ii ca am vazut ca etno tv era printre primele posturi, un lucru ingrozitor si care reflecta cat de boii suntem.
  • Pro tv este de departe cel mai bun canal tv din Romania si asta nu arata doar audientele ci si programele de o excelenta calitate fata de prezent.
  • Immortals, un film "rated R" in State, pentru violenta si scene erotice, a fost difuzat, in Romania, la 8 si jumatate seara, interzis doar copiilor sub 12 ani.
    Pudici si americanii astia ! :)
  • pacat ca in timpul anului Pro tv-ul,nu da filme la fel de bujneca la inceput de an,daca dau 15 filme bune,dar cu adevarat bune atunci sa ne declaram multumiti,foarte multe dintre filmele lor sunt aceleasi cu cele care faceau ca Pro tv-ul,sa devina un brand in Romania,insa in ultimii 5-8 ani,cu exc eptia unor formate din afara,mare lucru nu au adus nimic nou!

Trimite un comentariu