Skip to main content

Loredana Groza și Gigi Becali, cele mai mediatizate figuri din presa scrisă

 

Sursa foto: tvmania.ro
Sursa foto: tvmania.ro

Publicitate

Loredana Groza și Gigi Becali sunt cele mai mediatizate vedete în presa scrisă, în perioada 15 decembrie 2012 - 14 ianuarie 2013, potrivit unui raport realizat de agenția mediaTRUST România.

Loredana Groza a avut, în perioada analizată, 58 de apariții în presa scrisă. Artista a apărut în articole ce au avut ca subiect show-ul Vocea României, lansarea şi promovarea noului său album, participarea la diferite evenimente mondene, şi nu în ultimul rând, premiul special primit de vedetă din partea revistei “Elle”.

Locul doi este ocupat de Bianca Drăguşanu, cu 55 apariţii, majoritate fiind legate de despărţirea acesteia de Adrian Cristea și de noua ei relaţie cu Victor Slav.

Anda Adam, fost iubită a lui Victor Slav, a ajuns pe locul al treilea cu 49 de menţiuni. Despărţirea artistei de Victor Slav lansarea unui nou videoclip, declaraţiile acesteia privind noua idilă dintre Victor Slav şi Bianca Drăguşanu, i-au adus cântăreţei poziţia a treia în clasament.

Locurile patru şi cinci sunt ocupate de Oana Zăvoranu cu 48 de apariţii şi Andreea Raicu cu 46.

Despărţirea de Ştefan Bănică JR , eveniment puternic promovat de media, i-au adus Andreei Marin 44 de apariţii în presa scrisă, ocupând locul şase în clasament.

Topul celebrităților masculine 

În clasamentul celebrităților masculine, omul de afaceri Gigi Becali îşi păstrează prima poziție în perioada 15 decembrie 2012 – 14 ianuarie 2013, cu 375 de mențiuni.

Locul doi este ocupat de antrenorul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf, care a înregistrat în perioada analizată, 218 menţiuni.

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă, ocupă locul trei în topul masculin al celor mai mediatizate vedete masculine, cu 112 menţiuni.

celebritati

Analiza a luat în considerare peste 400 de publicaţii tipărite care au apărut între 15 decembrie 2012 şi 14 ianuarie 2013, monitorizate de mediaTRUST.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu