Skip to main content

EXCLUSIV. Care va fi componența juriului Eurovision. Naomi nu participă la concurs.

 

juriu

Publicitate

Chiar dacă oficial nu a început, concursul Eurovision de la TVR oferă deja primele surprize: printre cei 135 de înscriși, televiziunea publică a anunțat și câteva nume cunoscute, printre care Robert Turcescu și Casa Presei, Elena Cârstea, Lora, Luminița Anghel sau Electric Fence.

TVR a anunțat și numele transsexualului Naomi, însă lucrurile nu stau chiar așa. Compozitorul piesei, Mihai Onilă, a înscris o melodie în concurs, însă nu pe cea interpretată de Naomi. Această veste a fost confirmată și de producătorul Dan Manoliu, care își serbează astăzi ziua de naștere. Aflat deja în drum spre Iași, acolo unde se va desfășura prima audiție a celor înscriși la studioul teritorial local, Manoliu a declarat pentru paginademedia.ro:

”Într-adevăr, Mihai Onilă a înscris o singură piesă la concurs, însă aceasta nu este interpretată de Naomi, ci de Cristina Sârmei”.

Paginademedia.ro vă prezintă, în premieră, componența juriului care va face deplasarea în țară, la studiourile teritoriale, pentru audițiile celor 135 de trupe și artiști care s-au înscris la Eurovision: din partea TVR - Dan Manoliu și Liana Elekes, precum și compozitorii Eduard Cârcotă, Andrei Tudor și Mihai Ogășanu (foto sus). Aceștia din urmă vor face parte și din juriul semifinalelor, care se vor difuza pe 23 și 24 februarie.

Autor: Florin Ghioca florin.ghiocagmail.com

Comentarii

  • este o informatie care cred ca cel puțin pe cei 135 de concurenți îi interesează. Si nu numai pe ei, întrucât numărul celor care au citit știrea e de ordinul miilor deja. Dacă nu ești nici măcar în target-ul celor curioși, atunci comentariul tău consider că nu prea își are rostul. Multumesc.
  • Naomi nu este o non-stire, este un "non" absolut.
    Explicatia ta e profesionista si scrisa cu bun simt.
    Se accepta!
    Bafta Florine!
    P.
  • Paul, iti raspund eu, in calitate de autor:

    exclusivitatea din titlu se refera la componenta juriului, dupa cum am subliniat, anuntata in premiera. Am legat "non-stirea" cu Naomi pentru ca mi s-a parut important sa anunt faptul ca nu participa. Ieri a fost o adevarata isterie mediatica in privinta participarii lui/ei la acest concurs.
    Sper doar ca tabloidele sa nu preia "non-stirile" tale cu Zavoranu, Gherghe, Andreea Marin si Botezatu. :)

    Zi frumoasa!

    Florin
  • Petrica, iti mai dau niste super-exclusivitati!!!!
    Maradona si Ruud Gullit si Marco van Basten nu participa nici ei la Eurovision!
    Inca o exclusivitate: Basescu nu a suferit un accident, fiind beat la sanius si nu a murit!
    Inca una: Simona Gherghe, (cea cu secretiile) nu are o relatie secreta cu Bono de la U2 si nici cu Sylvester Stalone.
    Inca o exclusivitate: Botezatu nu e fratele secret al Oanei Zavoranu.
    Inca o exclusivitate: Andreea Marin Banica Junior nu este insarcinata cu Tiger Woods.
    Si inca una, super-exclusiva: non-stirile nu sunt stiri!

Trimite un comentariu