Skip to main content

Tolontan: Împotriva unui fel de a face televiziune și de a reacționa ostil cînd ți se spune ”Nu cumva aveți o problemă?”

 

tolontan

Publicitate

Acesta nu este un articol împotriva nimănui. Dar acesta este un text critic la adresa unui fel de a face televiziune și de a reacționa ostil cînd ți se spune ”Nu cumva aveți o problemă?” Așa își începe Cătălin Tolontan textul de pe blog, cu titlul: Procesul Antenei 1 cu un jurnalist. Și ceara care curge în pămînt.

Paginademedia.ro redă, în continuare, fără alte comentarii, câteva pasaje din textul semnat de Tolontan:

"Dacă un site cu patru oameni care scriu despre media a enervat atît de tare a doua televiziune din România, încît aceasta pretinde ”prejudicii mai mari de 500.000 de euro”, asta înseamnă că jurnalismul mai contează totuși în dialogul cu infotainmentul."

Am o singură observație pentru Petrișor Obae, căruia nu-i pun nici un moment la îndoială buna-credință.

De ce nu-i pun sub semnul întrebării integritatea? Pentru că i-am urmărit istoria profesională, încă de pe vremea revistei ”Capital”, unde el și Petre Barbu au făcut o echipă competentă și curajoasă. Erau vremurile în care nu trebuia să justifici de ce scrii.

Se respecta norma profesională și albul nu ne era prezentat drept negru în meseria asta! L-am citit apoi pe Obae în ”Evenimentul zilei” și, de cîțiva ani, pe siteul său paginademedia. E suficient? Da, este!

Nu cer nimănui să gîndească la fel, dar, pentru mine, un deceniu de probitate într-o profesie grea și într-o vreme tulbure e suficient ca să fiu convins că Obae n-a avut nici o agendă ascunsă cînd a publicat articolul.

Am, așadar, doar o remarcă pentru pagina de media. Faptul că lista cu advertiserii, o idee bună, merita să cuprindă și clienții de publicitate ai celorlalte emisiuni tabloide. Era mai bine așa, era firesc și era mai aproape de o imagine completă, tocmai pentru că inițiativa putea naște un început de reacție. Ceea ce s-a și întîmplat.

Cît despre riposta Antenei, îmi pare rău să o spun. Aici nu e vorba de ”principiile elementare de business”, de ”manipulare mediatică” sau de ”0,003% din cifra de afaceri”, cum sună comunicatele către Avon și către paginademedia. E vorba de altceva. E vorba despre ceară în urechi drept combustibil de audiență TV.

E vorba despre televiziunea care a ajuns să filmeze ceara din urechi a unei persoane vulnerabile psihic, un om adus în platou pe post de victimă. N-o face doar Antena 1, o fac și ProTV și Kanal D, și Prima TV. Nu mai discut de OTV. O fac repetat, cu știință și cu nepăsare pentru consecințele asupra celor expuși și asupra publicului.

Și, atenție, excesele nu sînt practicate doar de emisiunile tabloide! Știu că voi enerva crunt cu următoarele fraze, dar asta cred.

Acum două seri, chiar înaintea unei pauze publicitare pe B1TV, Radu Banciu a lansat o întrebare de cultură generală care, în opinia lui, separa publicul deștept de la B1TV față de cel prost de la Antene. Apoi a mimat scuipatul… ”Ptiuuu!!!” direct către cameră! A urmat pauza publicitară.

Cam în aceeași perioadă, Mircea Badea spunea la Antena 3 că ”Cristoiu crede că o să mă p… pe mormîntul lui”.

Cu Radu Banciu am lucrat. (...) Dar scuipatul îl dezonorează. Și, ori de cîte ori insultă, se răstește și își desființează adversarul imaginar pînă la nivelul de subom, el decade, nu altcineva. E valabil pentru noi toți. Ori de cîte ori coborîm nivelul dezbaterii, pierdem!

Presa își schimbă misiunea asumată acum sute de ani, uitînd că toate contractele sale comerciale se sprijină, de fapt, pe contractul nescris cu publicul, contractul fondator fără de care plecăm să împachetăm ouă.

Presa a apărut pe fundamentul libertății de exprimare care, inițial, însemna că oricine poate edita un ziar (...) La televiziuni și la radio, dealul a fost și mai clar. Oamenii au decis să le cedeze televiziunilor gratis un bun public, pe care ei, contribuabilii, îl dețineau: undele. În schimb au cerut de la televiziuni informații.

E o utopie? Acum așa pare, dar astfel au funcționat societățile libere.

Unde sîntem acum? Se vede cu ochiul liber. Și dacă un jurnalist spune ”Oare nu e ceva neînregulă cu felul în care părțile onorează această înțelegere?”, o televiziune îl dă în judecată. Îl trimite în tribunal pentru 0,003% din cifra sa de afaceri, dar în numele cifrei sale de afaceri.

Articolul integral, pe Tolo.ro

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Bravooo Tolo. Vedeti ca pot exista si jurnalisti adevarati in trustul lui Felix, nu numai pupincuristi gen Badea, Gadea, dumitrescu si Co. Trebuie insa sa ai sira spinarii dreapta.
  • De fapt,ziaristul sportiv Tolontan e impecabil.Interventia de acum mi se pare ca nu e relevanta.Face parte din trustul Intact si e subiectiv in aprecieri,Trebuia mai demult sa ia atitudine asupra emisiunilor de dezinformare si intoxicare ale trustului,de spalarea creierului oamenilor simpli din aceasta tara ,scopul il stie care este.Deci,orice critica la adresa antenelor,aparitia de emisiuni alternative la ale lor,creeaza iritare chiar si lui Tolontan.Sant ziaristi mult mai inteligenti la alte televiziuni,e f. bine ca ne putem uita si noi pe acolo nu la mizeriile voastre!Sant oameni pe care politica ii lasa reci,printre aia sant si eu.
  • Pai nu, nici nu e vorba de scuze ...numai ca intervine o obisnuinta d'aia maladiva exact precum o adictie si care crezi ca e rezultatul? NICI MACAR NU SE GANDESC sa dea pe alt canal.
    Cu toate astea chiar cred ca multi nu sunt "intarziati" iar daca li s-ar oferi altceva s-ar uita.
    P.S : Gandeste-te la toti batranii sau oamenii care nici nu stiu sa umble cu o telecomanda(O da, sunt destui), ce crezi mamaie de la tara sta sa mai caute discovery sau ramane pe Accese, Acasa si Stiri de la 5 si CanCanuri? Eeee, acum gandeste-te daca mamaie are peoplemetru ce se intampla?... Stiu peoplemetrul ala are si el nevoie de telecomanda din cate cunosc insa din dorinta de a mai face un banut inveti mai repede cum sa umbli cu ea+ ca nu e neaparat nevoie sa umbli cu ea...aia doar trebuie sa raporteze un peoplemetru in plus si sa "fabrice" procente.
  • De fapt paginademedia doar a pus cap la cap niste informatii cunoscute de toata lumea.
    Toata lumea a vazut cine si-a facut reclama in timpul emisiunii si toata lumea stie ca o emisiune tv traieste din aceste reclame. Si prin urmare e logic ca fara acea reclama nu ar mai exista astfel de emisiuni.
    Poate ar mai trebui spus ca marile companii au evitat sa-si faca reclama la OTV tocmai pentru a nu fi asociate cu mizeria care era prezentata acolo. Iar mizeria de la Acces direct si de la Un show pacatos e cel putin la fel de mare.
  • Daca stau sa ma gandesc mai bine, s-ar putea sa ai dreptate. Paginademedia.ro a reactionat rapid si, de dragul promptitudinii, nu s-au gandit ca articolul poate fi cosniderat un atac economic asupra unui trust. Din pacate, asta a iesit.
  • @Alex.D - Hai sa nu le gasim scuze celor care urmaresc astfel de emisiuni pentru ca si ei au liber arbitru. Daca sunt atat de oripilati de ce nu sanctioneaza postul mutand pe un alt canat? Asta este cea mai buna forma de protes a telespectatorului. Cine ii forteaza sa nu schimbe la un documentar? slava Domnului ca avem de unde alege. Nu am spus ca auditoriul este retardat, am spus doar ca apreciaza astfel de emisiuni. M-am uitat pe audienta din dec 2012. In Top 20 unde credeti ca este Discovery, nu este. Se afla pe locul...25 in timp ce Etno este pe locul 14. Si mai vorbim ca oamenii nu se uita cu placere la barfa, scandal, manele etc.
  • Paginademedia.ro a folosit o oportunitate si a reactionat rapid. Poate de aceea nu a reusit sa stranga informatii si despre alte televiziuni. Nu cred si nici nu m-am gandit ca a fost un atac intentionat doar la adresa Antena 1. Povestea respectiva este doar un pretext, studiu de caz. Paginademedia.ro putea spune ca va reveni in viitorul apropiat cu o analiza si fata de alte emisiuni tabloide. In rest, ce se poate spune: ca o audienta bazata pe sub-morala, peste tot in media, este sustinuta si fructificata de avertiseri. Toata lumea stie si stia asta, ca scandalurile vind detergenti. Doar o scanteie a scos tot gunoiul la suprafata.
  • Nu cred ca oamenii asta vor sa vada.Trei sferturi din emisiuni sant niste prostii si facaturi de te doare mintea.Nu stiu de ce ne cred televiziunile asa de prosti .
  • Or fi destui dereglati in tara asta si NU, nu ma astept sa se faca educatie cu TV-ul DAR TOTUSI m-am saturat sa aud argumentul asta cu "asta vor oamenii sa vada". BullCrap!!!
    Hai sa o luam logic, cu totii stim ca nu avem cultura TV si nu stim sa ne alegem neaparat ce e mai bun la TV, chiar asta e unul din punctele argumentelor unora cand spun ca asta vor oamenii DAR...DAR-> daca suntem asa de needucati inseamna ca ne uitam "la ce ni se da" si poate daca acel "ce ni se da" ar fi mai de calitate TOTUSI(zic si eu) lumea s-ar uita("tot din lipsa de educatie"). Asa ca mai usor cu "demagogeala", argumentul asta nu tine catusi de putin.
    N.B :Cand vorbesc la plural ma refer la popor in general cu toate ca nu e bine sa faci generalizari.
  • Asistam la o concurenta intre televiziuni care sa scoata o emisiune mai degradanta si cu cat mai mult scandal. De ce? Pentru ca asta vor oamenii sa vada, scandal, crime, mizerie umana. In antichitate se strangeau in pietele publice pentru a vedea executiile vrajitoarelor, considerau un spectacol arenele in care era omorati oameni de catre alti oameni sau animale. Acum toate astea s-au mutat pe ecran.
    Sunt permise astfel de emisiuni pentru ca nimeni nu are interesul sa destepte poporul. Cu cat este mai incult cu atat este mai usor de prostit.
    M-am uitat pe audienta la nivel urban si m-am ingrozit, cu exceptia TVR1 (care are doar cateva emisiuni interesante si alea la ore tarzii) nu ma uit la niciun canal dintre cele 5 din top. Kanal D??? Pana azi am crezut ca este un canal de nisa.
    Din pacate tara asta este populata in majoritate de auditoriul unor televiziuni suburbane.
  • Salut articolul d-lui Tolontan, dar e pacat ca trebuie sa se ajunga la executii publice pentru a ne regasi simtul dreptatii, a redescoperi ca mai exista oameni care stiu ce e aia onoare si corectitudine/obiectivitate/printipiu de jurnalist adevarat. Desi cred ca daca o tine asa zboara si el din trust.
  • L’Oréal se retrage si ea din emisiunea Acces direct vezi postare facebook http://www.facebook.com/loreal.paris.romania/posts/511510895558842?comment_id=5709182&notif_t=feed_comment
  • Printzipii ok,dar ochiul stapanului trustului-stabiliment,te fac chiar si pe matale-destul de rar,totusi !- o biata prostituata media !!n.v "apararea pana la capat",dar modalitatile nu conteaza ?? In rest numai de bine,bey d-le Tolontan
  • Sincera sa fiu, mai ca... incepe sa-mi fie dor de OTV! Clarvazatoarea Ildiko, Meme sapand noaptea sub un pod dupa Elodia, Alupei cu masca de gaz preparand gem din prafuri si Nikita blocand circulatia pe Magheru erau mici copii pe langa Acces Direct! Macar de astia puteai sa razi...

Trimite un comentariu