Skip to main content

Emisiunile cu aspecte indecente din viaţa intimă a unei persoane pot fi difuzate la TV numai după ora 24.00

 

CNAEmisiunile care exploatează aspecte imorale, indecente din viaţa intimă a unei persoane trebuie difuzate numai între orele 24.00 - 06.00, cu acordul scris al persoanei în cauză, potrivit unei Decizii de modificare a Codului audiovizual, adoptată de membrii CNA.

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a adoptat un proiect de Decizie pentru modificarea şi completarea Codului de reglementare a conţinutului audiovizual. Proiectul de Decizie a fost iniţial discutat pe 26 şi 28 februarie, fiind apoi publicat pentru dezbatere publică pe site-ul CNA.

Ce mai prevede noua Decizie votată de CNA?

Reality show-urile cu elemente de ficțiune trebuie să comunice "Acest program este o ficțiune"

Decizia de modificare a Codului audiovizual conține un articol potrivit căruia "orice emisiune de tip reality show, ale căror scenarii se bazează pe fapte sau situaţii reale din viaţa unor persoane, conţinând însă şi elemente de ficţiune, se semnalează prin menţiunea «Acest program este o ficţiune», afişată lizibil, cu o dimensiune de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înaltă definiţie, şi pentru o durată de minimum 10 secunde".

«Atenţie! Imagini care pot afecta emoţional telespectatorii», o mențiune obligatorie în cazul imaginilor șocante

Un alt articol adoptat de membrii CNA este acela că "înainte de difuzarea unor imagini şocante, a unor scene de violenţă sau cu impact emoţional negativ, care pot impresiona în mod neplăcut telespectatorii, aceştia vor fi avertizaţi verbal : «Atenţie! Imagini care pot afecta emoţional telespectatorii», menţiune ce va fi şi afişată, static şi lizibil; radiodifuzorii nu pot prezenta scene de violenţă în mod repetat în cadrul aceleiaşi producţii audiovizuale".

Știrile referitoare la violența în școli, doar cu punctul de vedere al conducerii școlii

De asemenea, potrivit unui alt articol adoptat de CNA, "ştirile sau relatările referitoare la violenţa din instituţiile de învăţământ vor fi difuzate numai împreună cu punctul de vedere al conducerii şcolii şi cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali ai minorului; face excepţie situaţia în care radiodifuzorul acţionează în interesul superior al minorului, fără să fie afectată imaginea publică a minorului sau dreptul acestuia la viaţă intimă, privată şi familială".

Decizia mai prevede că imaginile în care minorii sunt implicaţi în acte de violenţă sau de natură implicit sau explicit sexuală, de orice natură, vor fi difuzate numai dacă: reprezintă un interes public justificat; radiodifuzorul acţionează în interesul superior al minorilor, având acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestora; radiodifuzorul se asigură că nu este difuzat niciun indiciu care ar putea duce la identificarea minorilor implicaţi".

Totodată, la posturile de televiziune şi radio nu se mai poate comunica adresa paginii de internet în care sunt publicate asemenea imagini şi nici nu se va face trimitere la site-uri în care sunt comunicate astfel de adrese.

Producțiile cu violență fizică, psohică sau de limbaj, doar în intervalul 6.00-23.00

De asemenea, Decizia prevede că nu pot fi difuzate în intervalul orar 06.00 - 23.00 producţii care prezintă: violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat; scene de sex, limbaj sau comportament obscen; persoane în ipostaze degradante; lupte libere nereglementate de federaţii sportive naţionale sau internaţionale; jocuri de noroc, aşa cum sunt definite în legislaţia specifică.

Filmele erotice și horror, după ora 1.00

Totodată, CNA şi-a menţinut prin votul dat joi decizia din 26 februarie potrivit căreia filmele erotice, horror, de o violenţă extremă şi programele sponsorizate de producătorii de băuturi spirtoase vor putea fi difuzate pe posturile TV numai de la ora 01.00 (faţă de ora 24.00 în prezent) până la ora 06.00.

Decizia mai prevede că "Programele 18+ nu pot fi difuzate de către furnizori de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României". Conform legislaţiei audiovizualului "programe 18+" sunt "programe interzise minorilor, filme şi emisiuni pornografice al căror scop principal este prezentarea în detaliu a actului sexual, a modalităţilor de satisfacere a dorinţelor sexuale sau programe în care se prezintă un act sexual real, indiferent de modalitatea de filmare".

"Serviciile de programe 18+ ale radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia statelor membre ale Uniunii Europene pot fi incluse în oferta distribuitorilor de servicii, dacă se respectă următoarele condiţii: a) criptat şi în cadrul unor pachete opţionale, special dedicate adulţilor, disponibile numai în intervalul orar 01.00 - 05,00, în cazul retransmisiei analogice; b) criptat şi restricţionat prin intermediul unui sistem de control parental, în cazul retransmisiei digitale.

Aceste servicii pot fi comercializate numai la solicitarea abonatului, în pachete care conţin exclusiv astfel de programe şi necondiţionat de achiziţia altor pachete de servicii. De asemenea, pachetele de servicii care includ programe 18+ nu pot fi comercializate în condiţii mai avantajoase decât cele în care sunt comercializate pachetele de servicii care nu conţin astfel de programe.

Relatările despre accidente nu au voie să conțină niciun indiciu care ar putea duce la identificarea victimelor

O altă prevedere adoptată de CNA (în forma propusă în 28 februarie) este aceea că "radiodifuzorii se vor asigura ca în relatările despre accidente să nu fie difuzat niciun indiciu care ar putea duce la identificarea victimelor, cu excepţia situaţiei în care există acordul acestora sau al familiei sau când prevalează un interes public justificat".

De asemenea, în cazul accidentelor, în special cele cu consecinţe juridice, informaţia difuzată trebuie: să fie obiectivă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă, în raport cu toate persoanele implicate în accident; să respecte principiul prezumţiei de nevinovăţie; să fie completă, urmărindu-se evoluţia demersului juridic".

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu