Skip to main content

Adriana Bahmuteanu şi Victor Piturcă sunt cele mai mediatizate vedete în ziare

 

adriana-bahmuteanu-11.jpg_1548959213Adriana Bahmuţeanu, Loredana Groza şi Anamaria Prodan sunt cele mai mediatizate vedete feminine în presa scrisă, în perioada 15 martie – 14 aprilie, potrivit unui raport mediaTRUST. În topul masculin, Victor Piţurcă reuşeşte să-l devanseze pe Gigi Becali, ocupând prima poziţie în clasament.

Publicitate

Locul întâi în clasamentul feminin al celor mai mediatizate celebrități este ocupat de Adriana Bahmuţeanu. Principalele apariţii ale vedetei sunt legate de divorţul acesteia de omul de afaceri Silviu Prigoană.

Declaraţiile Adrianei cu privire la actuala iubită a lui Silviu Prigoană, lansarea primei colecţii vestimentare “With love” sub numele brandului Bahmu Atelier sunt doar câteva subiecte ale articolelor de referinţă.

Loredana Groza, prezenţă constantă în topul mediaTRUST, ocupă locul doi cu 49 de apariţii.

Activitatea profesională a vedetei, concertele susţinute de aceasta, sunt principalele surse de inspiraţie pentru ziarişti. Desemnată “cea mai bună interpretă ” la decernarea premiilor Muzicale Radio România, vedeta apare şi în materiale care au ca subiect promovarea staţiunii Mamaia, alături de primarul Constanţei, Radu Mazăre.

Locul trei este ocupat de Anamaria Prodan, cu 47 apariţii care fac referire, în principal, la activitatea sa de impresar si noile contracte semnate de aceasta. Alte subiecte relatate în presă sunt legate de noua sarcină a vedetei, şi dorinţa declarată a acesteia de a naşte în direct.

Andreea Marin coboară de prima poziţie pe locul cinci, cu 46 de menţiuni, la egalitate cu Anda Adam. Nicoleta Luciu, Andra Măruţă şi Bianca Drăguşanu sunt şi ele prezente în primele zece poziţii ale clasamentului.

celebritai in presa scrisa

Topul celebrităţilor masculine

În perioada 15 martie – 14 aprilie 2013, Victor Piţurcă ocupă prima poziţie cu 467 apariţii, devansându-l astfel pe Gigi Becali care a înregistrat 353 de menţiuni.

Victor Piţurcă, selecţionerul care a adunat 80 de meciuri pe banca tehnică a României, apare în special în articole critice despre ultimele partide discutate de echipa naţională de fotbal contra Ungariei şi Olandei. Tot aici trebuie menţionat “conflictul” său cu Adrian Mutu, destul de mult speculat de jurnalişti.

Omul de afaceri Gigi Becali coboară pe locul doi în intervalul de timp analizat, înregistrând 353 de apariţii legate în mare parte declaraţiile sale în calitate de finanţator al echipei de fotbal Steaua, dar şi de activitatea sa de deputat independent.

Locul trei este ocupat de antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf care a înregistrat 243 de apariţii în presa scrisă. Urmează Adrian Mutu (189 menţiuni), Mitică Dragomir (152 menţiuni) şi George Copos (135 menţiuni

Topul apariţiilor pe copertă

Lumea fotbalului domină şi topul apariţiilor de copertă. Astfel, Victor Piţurcă îşi păstrează poziţia de lider, cu 50 de apariţii. Gigi Becali şi Adrian Mutu se află pe locul doi, ambii înregistrând câte 30 de apariţii, urmaţi de Mitică Dragomir şi Mircea Sandu cu 22, respectiv 16 apariţii.

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • adriana apere ca are contract ea daca nu vb de silviu prigoana nu are ce pune pe masa ea face rating cu vita personala nu profesionala

Trimite un comentariu