Skip to main content

Next Starul lui Dan Negru, lider și la a doua ediție

 

next star

Publicitate

Next Star, show-ul de divertisment al Antenei 1, a fost aseară peste Pro TV. Spre deosebire de ediția de joia trecută, aseară Next Star a condus inclusiv pe segmentul comercial (persoane cu vârste între 18 și 49 de ani).

În intervalul în care s-a intersectat cu Las Fierbinți de la Pro TV, Antena 1 a fost loc pe locul al doilea, dar diferența a fost mai mică decât săptămâna trecută (mai ales la nivel urban, unde Pro TV a avut înaintea Antenei în jur de 18.000 de telespectatori pe minut).

Paginademedia.ro prezintă în continuare audiențele înregistrate de emisiunea Next Star.

LA NIVEL NAȚIONAL. Aproximativ 1,5 milioane de telespectatori din toată țara au urmărit aseară Next Star în fiecare minut, în scădere față de ediția de săptămâna trecută, când show-ul lui Dan Negru a fost urmărit de 1,6 milioane de persoane. Pro-ul a fost, pe segmentul emisiunii Next Star pe locul al doilea, la o distanță notabilă de aproape 330.000 de persoane. 

LA NIVEL URBAN. Antena 1 a stat în schimb mai bine la nivel urban. Next Star a avut 916.000 de telespectatori pe minut, în creștere față de ediția precedentă, care a înregistrat 880.000 de telespectatori. Pro TV, care a avut pe tronsonul Next Star trei producții (Las Fierbinți, Spitalul de demență și Știrile nopții), a înregistrat o medie de 605.000 de telespectatori pe minut. 

SEGMENTUL COMERCIAL. Pe publicul comercial, primul loc a fost tot al lui Dan Negru. Emisiunea a fost urmărită de 411.000 de persoane cu vârste între 18 și 49 de ani. Pe același tronson, Pro-ul a avut 382.000 de telespectatori. 

Audiența televiziunilor joi, 26 aprilie, pe intervalul emisiunii Next Star 20.30 - 23.00

Post TV   NATIONAL   Post TV   URBAN  
Antena 1 1.507.000 de telespectatori (7,9 rating) Antena 1 916.000 (8,7)
Pro TV 1.178.000 (6,2) Pro TV 605.000 (5,8)
Kanal D 899.000 (4,7) Kanal D 392.000 (3,7)
Acasa TV 787.000 (4,1) Acas[ TV 337.000 (3,2)
Antena 3 402.000 (2,1) Antena 3 280.000 (2,7)

Ce s-a întâmplat pe intresecția cu Las Fierbinți, distanță mică la nivel urban

Pe intersecția Las Fierbinți, Pro TV a avut, la nivel național, o medie de 1.423.000 de telespectatori pe minut (7,5 rating), în timp ce pe Antena 1 se uitau 1.208.000 de persoane (6,3). La nivel urban, Pro TV avea 749.000 de telespectatori, în timp ce Antena avea 731.000.

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Este si normal ca televiziunea particulara devenitta de stat "a1" sa se impuna incet incet. Are tot ce isi doreste Guvern cna politic, monopol pe anumite firme de cablu. Problema este ca lucratorii sunt platiti de mizerie.
  • Foarte grav: SA LAUZI COPIII PANA II CONVINGI DE GENIALITATEA LOR, APOI ALEGI UNUL SI RESTUL PLEACA IN LACRIMI. CINE SUPRAVEGHEAZA ACEST TIP DE EMISIUNE, POATE VEDEA CONSECINTELE NOCIVE SI FAPTULE CAC ASTI COPII VOR FI MARCATI PE VIATA DE ESECUL LOR. OPRITI EMISIUNEA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! sau explicati-le celor din juriu sa fie mai moderati in aprecieri si sa nu dea sperante.GRAVVVV!!
  • Uite ca ma bag in vorba, ca musca in lapte. Dupa cum stiti (sau nu) a venit primavara. Unii dintre voi, care nu au ce face, au acceptat sa "latre" pe cativa banuti, aruncati de unii sau de altii, doar pentru ca altceva mai bun nu aveti ce face.

    Eu nici sa imi dea tot aurul din lume, nu voi lauda pe unul sau pe altul. De ce? Pentru ca am demnitate. Laud si eu un post, cand e de laudat. Iar "Romanii au Talent" e o emisiune destul de bine facuta.
  • mai uita-te o data la emisiuni. ia un carnetel si vezi cate chestii te impresioneaza la o emisiune, apoi la cealalta. incearca sa lasi subiectivismul deoparte. eu m-am uitat la doua editii de Romanii au talent in treacat sezonul asta si am vazut lucruri interesante. m-am uitat si la Te cunosc de undeva tot vreo doua editii in treacat si mi-am dat seama ca nu este nicio miza. daca un concurent o da in bara, nimeni nu ii spune. in rest, clisee peste tot. oricum, poleiul este mai stralucitor la protv. :))
  • Eu zic sa-i anunte cineva si pe astia din A1 ca anul curent e 2013, si ca nu mai sunt la moda show-urile prafuite cu copilasi, cu miros de Mamaia Copiilor '99. Normal ca a avut audienta, ca doar Radu a avut grija sa-si informeze toate babele din sat in legatura cu acest "NEXT FAIL".
  • O emisiune chiar foarte reusita, ca si "Te cunosc de undeva", mult peste porcaria aia de "Romanii au talent" sau "Master Chef"
  • Citind titlui si articolul ajungem la concluzia ca " Las Fierbinti" s-a difuzat pe TVR 1 , kanal d sau in orice alta parte, mai putin la Pro.
    Altfel nu vad cum afirmatia din primul paragraf: "Next Star, show-ul de divertisment al Antenei 1, a fost aseară peste Pro TV" ar putea fi adevarata, in conditiile in care audientele arata ca Las Fierbinti a fost peste Negru pe toate segmentele.
    Dupa care am vazut ca articolul este semnat de duduia Iulia, cea care a dovedit de fiecare data ca este specializata in a ne prezenta "succesurile" intact si acolo unde nu sunt.
    Sau poate 'mneai a privit graficele de audienta de jos in sus, si atunci A1 este peste Pro TV. Pe intervalul Las Firebinti. Restul este statistica matematica si dezinformare.
  • Dacă kanal d cu grila actuala unde 70% sunt porcării ar domina segmentul comercial, atunci s-ar vedea calitatea telespectatorului roman.

Trimite un comentariu