Skip to main content

CNA îl vrea pe Ernest după 11 noaptea

 

ernest-2-kanal-dConsiliul Naţional al Audiovizualului vrea ca postul Kanal D să-şi mute emisiunea Ochii din umbră, prezentată de Ernest, după ora 23.00. Până acum emisiunea era difuzată duminica de la ora 20.30.

Publicitate

Forul a decis sancţionarea postului o scrisoare de atenţionare cu intrare în legalitate pentru că emisiunea este încadrată greşit având în vedere temele abordate, precum violul, agresiuni fizice, avortul s.a.

“Consider că emisiunea asta trebuie încadrată cu 15 şi nu 12 cum este în prezent. Nu cred că încadrarea este cea corecta. Tematica acestei emisiuni nu cred că este una pentru copii de 12 ani”, a spus Alexandru Jucan, membru CNA.

CNA a luat în discuţie emisiunea lui Ernest ca urmare a două reclamaţii primite pentru ediţia din 21 aprilie a emisiunii Ochii din umbră.

Cătălin Băleanu a apărat postul Kanal D, pe care îl reprezintă în faţa CNA, spunând că emisiunea este o ficţiune şi acest lucru se comunică clar încă de la început.

Propunerea de sancţionare a fost făcută de Alexandru Jucan. Acesta a mai spus că nu crede că această decizie a CNA va crea un dezechilibru prea mare în grila postului Kanal D.

“Această emisiune se difuzează duminica de la 20.30. În general duminica copiii de 12 ani sunt acasă cu părinţii.  Nu cred că producem un dezechilibru mare in grila dacă îi obligăm să mute emisiunea”, a mai afirmat Jucan.

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • cam multe fictiuni de prost gust, cu actori de doi bani si cu subiecte trase de par vedem la Kanal D si la Prima tv, de mai bine de un an de zile...
  • Cred ca si Jucan asta e platit de ProTv!A inceput sa le stea in coaste Kanal D!La ce porcarii se difuzeaza la Master chef si asta ar trebui mutat la miezul noptii!

Trimite un comentariu