Skip to main content

Copiii de la NextStar au bătut Eurovisionul. Cezar Ouatu a fost peste Pro TV

 

Cezar Eurovision

Publicitate

AUDIENȚE EUROVISION. Semifinala Eurovision cu Cezar Ouatu a scos audiențe bune pentru TVR 1. Pe intervalul semifinalei (după care Ouatu s-a calificat), primul loc a revenit Antenei 1, care avea talent-show-ul cu copii NextStar, prezentat de Dan Negru.

De remarcat că Eurovisionul de pe TVR 1, pe cele aproximativ două de difuzare, a fost peste Pro TV la orașe și aproape la egalitate la nivel național.

Mai mult, în a doua oră de difuzare (când a evoluat și Ouatu), Eurovision a fost lider de audiență, peste Pro TV și Antena 1.

Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, audiențele semifinalei Eurovision de aseară:

LA NIVEL NAȚIONAL. Pe întreg intervalul de difuzare, Eurovisionul de pe TVR 1 a fost urmărit, în fiecare minut, de 773.000 de români. A fost pe locul trei, după Next Starul Antenei 1 (cu aproape 1,2 milioane de oameni pe post) și aproape la egalitate cu Pro TV (care avea doar patru mii de oameni în plus față de TVR).

LA NIVEL URBAN. TVR 1 a scos la orașe un rezultat rar obținut de postul public: a bătut Pro TV. Pe primul loc a fost tot Antena 1, cu aproape 700.000 de orășeni, iar TVR 1 a fost pe poziția secundă, cu o medie de aproape 570.000 de telespectatori, cu 200.000 mai mulți decât avea Pro TV.

SEGMENTUL COMERCIAL. Publicul Eurovision nu a fost din cel mai tânăr. Din segmentul commercial, TVR 1 avea o medie de 217.000 de telespectatori pe minut (3,9 rating). A fost pe locul trei, după Antena 1 (358.000 – 6,4 rating) și Pro TV (238.000 – 4,3).

Audiențele posturilor TV joi, 16 mai, pe interval semifinalei Eurovision:

  NATIONAL     URBAN  
Antena 1 1.173.000 telespectatori pe minut (6,2 rtg) Antena 1 689.000 (6,6)
Pro TV 777.000 (4,1) TVR 1 568.000 (5,4)
TVR 1 773.000 (4,1) Pro TV 362.000 (3,5)
Kanal D 600.000 (3,2) Kanal D 325.000 (3,1)
Antena 3 394.000 (2,1) Antena 3 278.000 (2,6)

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu