Skip to main content

Dan Diaconescu nu s-a ținut de promisiuni: n-a depus nimic la CNA pentru redeschiderea OTV

 

Sursa foto: Ecaterina Marinescu
Sursa foto: Ecaterina Marinescu

Publicitate

Vorbe în vânt. Dan Diaconescu n-a făcut niciun demers la CNA în vederea redeschiderii OTV-ului, deși în urmă cu o săptămână a spus în fața Consiliului că va depune o solicitare de redenumire în OTV a unui post post pe care l-a achiziționat în România.

Acesta a declarat atunci că va începe imediat demersurile necesare pentru a relansa OTV-ul, post închis în urmă cu cinci luni pentru neplata unor amenzi date de CNA.

Dan Diaconescu a spus în fața forului audivizualului că a preluat două licenţe în ţară şi două în străinătate și că pe una dintre acestea vrea să redeschidă OTV.

La momentul respectiv, acesta a declarat pentru presă că el nu va fi şi patronul în acte al noului OTV şi al celorlalte posturi, acţionariatul majoritar fiind deţinut de colaboratoarea sa Diana Voiculescu.

Dan Diaconescu a mai spus membrilor CNA că este dispus "să îngroape securea războiului" și să renunțe la procesul intentat Consiliului dacă acesta este de acord să-i aprobe schimbare de denumire a unuia dintre posturile achiziționate în OTV.

Citește și:

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu