Skip to main content

Inspecţia Judiciară verifică o "campanie susţinută, agresivă" a Intact împotriva unor magistraţi

 

Sursa foto: Mediafax
Sursa foto: Mediafax

Publicitate

UPDATE. Antena 3 reacționează la sesizarea CSM. Postul de știri a titrat pe burtieră: CSM atacă libertatea de exprimare. Imaginea, în continuare.

Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, astăzi, Inspecţiei Judiciare să facă verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei de trustul Intact, care prin Antena 3 a declanşat o campanie "susţinută, agresivă" împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar şi a unor magistraţi, relatează Mediafax.

"Astăzi, 7 iunie 2013, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei, ca urmare a declanşării, începând cu data de 30 mai 2013, de către Trustul INTACT, în special prin intermediul emisiunilor postului de televiziune «Antena 3», a unei campanii susţinute, agresive şi cu depăşirea oricăror reglementări şi standarde în materia libertăţii de exprimare, împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar, precum şi împotriva unor magistraţi, în legătură cu activităţile desfăşurate în cadrul procedurii penale privind persoana inculpatului Sorin Alexandrescu", se arată într-un comunicat de presă al CSM.

Potrivit sursei citate, sesizarea Inspecţiei Judiciare are în vedere, în special, discursul moderatorilor şi al unora dintre invitaţii emisiunilor postului Antena 3, care," în calitate de formatori şi vectori de opinie, au depăşit limitele de disciplină a discursului public, cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului".

Antena 3 a reacționat după această sesizare aConsiliului Superior al Magistraturii, acuzând CSM că atacă dreptul la liberă exprimare.

Capturaţi ecranul complet 07.06.2013 151143.bmp

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu