Skip to main content

Demisii în lanţ la postul Al Jazeera din Egipt

 

foto cotidianulPeste 20 de colaboratori ai postului Al-Jazeera din Egipt au demisionat din cauza unui dezacord privind linia editorială a anagajatorului lor cu privire la evenimentele din ultima vreme, scrie BusinessInsider.com.

Publicitate

Jurnaliştii ar fi fost obligaţi să favorizeze frăţia musulmană. Al-Jazeera este criticată de o parte a opiniei publice din Egipt, precum şi în alte ţări din Primăvara Arabă, pentru linia sa editorială, considerată favorabilă islamiştilor.

"Unii colaboratori noi ai biroului Al-Jazeera-Mobasher (postul direct al grupului) din Egipt, care au propria părere cu privire la situaţia din Egipt, au decis să părăsească postul de televiziune", a declarat un oficial al postului de televiziune cu sediul la Doha, sub acoperirea anonimatului.

Această demisie intervine în timp ce televiziunea urmăreşte îndeaproape evenimentele care au condus la demiterea preşedintelui egiptean, islamistul Mohamed Morsi, de către armată.

El a adăugat că "înţelege marile presiuni cu care se confruntă ei", afirmând totuşi că demisiile în serie nu au afectat personalul biroului egiptean Al-Jazeera News, principalul canal de ştiri al grupului.

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu